”Tare am senzația că acești domni de la USR vor să facă niște afaceri colosale cu cine vor ei doar pentru a-și plăti polițele pentru care au ajuns la guvernare, nu vreau să-mi fie cu păcat acest lucru, dar modul în care Dan Barna, Claudiu Năsui, Cristian Ghinea au ales să comunice ce fac astăzi pentru români, l-ar face invidios și pe Nicolae Ceaușescu și PCR”, a spus într-o conferință de presă deputatul PSD Bogdan Ivan.
”În urmă cu trei săptămâni, am adresat o interpelare domnului ministru Claudiu Năsui (USR PLUS) prin care am cerut să ne spună până când vom vorbi despre finanțarea Programului Strat-Up care are restanțe încă din august 2020, când vom vorbi despre proiectul de stimulare a IMM-urilor din România în contextul pandemic. După nenumărate mail-uri pe care le-am trimis, încă domnul ministru Năsui nu a catadicsit să răspundă unui parlamentar al României, lucru care ne arată sfidarea cu care îi tratează pe reprezentanții României în Camera Deputaților și pe toți românii. Dacă nu mi-a răspuns mie, gândiți-vă cum ar răspunde unui agent economic sau unui om care chiar se întreabă dacă mâine va mai avea un loc de muncă”, a spus el, amintind că PSD a depus o moțiune simplă împotriva ministrului Năsui. Aceasta va fi dezbătută marți ”și trebuie să arate lumii faptul că acest ministru, din păcate tânăr, reușește să pună România pe harta neagră a economiei europene”.
Bogdan Ivan îl acuză pe ministrul Năsui că nu implementează programele de finanțare și stimulare a locurilor de muncă pentru IMM-uri în perioada de criză, că vrea să privatizeze ”pe bani de nimic”, active importante ale statului român care au adus bugetului numai anul trecut peste 800 de milioane de euro și că a blocat un program de stimularea IMM-urilor întrucât vrea să se ocupe personal să le distribuie după bunul său plac.
”Până și DNA a început o anchetă. Tot ce înseamnă finanțarea din bani europeni pentru companiile care sunt acum în dificultate în România poate fi pusă sub semnul întrebării din cauza faptului că ministrul Năsui- care nu avea nicio treabă – și-a creat un user și o parolă ca să intre în programul care selectează căror companii li se distribuie această formă de stimulare economică”, a spus Ivan.
Deputatul PSD a adăugat că săptămâna viitoare va susține în plenul Parlamentului o interpelare adresată ministrului Investițiilor și Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, care, pentru PNRR, ”a făcut câteva simulacre de dezbateri” cu câteva ONG-uri, cu agenți economici și autorități publice.
”Îi voi cere domnului ministru Ghinea să facă publice fișele de reforme și investiții care au fost discutate în teritoriu în dezbaterile sale. După informațiile pe care le am din minister, sunt câteva mii de fișe care nici măcar nu au fost procesate și nu au fost luate în seamă. Domnul ministru Ghinea cu partenerii lui de la USR are planul dinainte pregătit unde vor ei să dea acești bani, a făcut aceste simulacre de dezbateri doar ca să arunce praf în ochi. Gândiți-vă cât de lipsiți de bun simț față de cetățenii României sunt acești oameni de la USR prin faptul că refuză să ne arate și nouă, celor din Parlament, unde se vor duce acești bani pe care îi vom plăti cu toții până în 2052, iar astăzi tare am senzația că acești domni de la USR vor să facă niște afaceri colosale cu cine vor ei doar pentru a-și plăti polițele pentru care au ajuns la guvernare, nu vreau să-mi fie cu păcat acest lucru, dar modul în care Dan Barna, Claudiu Năsui, Cristian Ghinea au ales să comunice ce fac astăzi pentru români, l-ar face invidios și pe Nicolae Ceaușescu și PCR. Avem milioane de români care au rămas fără locuri de muncă, oameni care nu știu ce vor pune pe masa copiilor zilele următoare, iar ne jucăm de-a guvernarea. Asta fac ei astăzi”, a spus Bogdan Ivan.
El a menționat că nu consideră că măsura de a închide totul de la ora 22.00 va scădea drastic numărul de infectări în România: ”Nu avem niciun studiu care să ateste acest lucru” și i-a cerut, în final, deputatului PNL Robert Sighiartău – secretar general al PNL – să vină și să le spună oamenilor din județ ce a făcut pentru ei de la preluarea celui de-al doilea mandat.
Tu vorbești care ai cărat geanta lui Răducu 8 ani de zile, i-ai făcut poze și le-ai postat pe FB? Tu vorbești de PCR care nu ai lucrat în viața ta decât la județeana de partid, la dat din gură?
(…) de teapa ta ar merita să fie alături de săpunul stăpânului vostru de la Rahova…. să mă exprim elegant….plus plăcuțe suedeze fără număr, bineînțeles !!!
Tu vorbești mă? Vezi că voi sunteți continuatorii pcr! Voi vorbiți măi, băieți mânați în luptă numai de interese! Câte locuri de muncă ai avut la privat, bre, cărător de geantă? Sunteți ultimii care ar trebui să vorbească despre alții, despre pcr și despre lucruri ilegale, ai fost pus să latri iarăși? Auzi măi, băiete, câte reforme a inițiat gașca dumitale în această țară? câte legi cu dedicație pentru interesul public ați elaborat și adoptat? Câte politici publice majore ați implementat din 1945 până în prezent, care să conducă la progresul real al acestei țări? Nu cred că sunteți deloc în măsură să vorbiți despre alții, vă știm foarte bine cine sunteți, ce hram mizerabil purtați și cât rău ați făcut acestei țări. Nu uita, micule moralist, sunteți cei care ați scos sute de mii de oameni în stradă pentru că ați adoptat un act normativ prin care voiați să vă scăpați hoții și să vă puneți la scuteală pentru viitoarele tunuri date. Nu uita că voi sunteți cei care ați transformat corupția în fenomen generalizat în această țară! Nu uita că voi sunteți cei care v-ați apărat tâlharii și corupții până în pânzele albe! Voi sunteți cei care, pentru a vă scăpa hoții de pârnaie, erați în stare să scoateți România din UE! Sunteți cei care n-ați dat un ban ruginit pe fondurile europene, astfel pierzând România zeci de miliarde de euro, bani cu care s-ar fi putut dezvolta, de ce? Pentru că nu i-ați putut jmangli! Mai ușor cu gargara și cu căratul genții, fac rău gândirii și creierului!
Tu ai treaba cu usrul?Oare realizezi ca esti reprezentantul ciumei rosii care a ingenunchat tara timp de treizeci de ani prin hotii si mafiotii psdului vostru?De aia capeti 200.000.000 lei pe luna?(sa nu mai vorbim de neamuri).Voi chiar credeti ca v ati gasit prostii pe net?Nici dracu nu mai voteaza cu voi!!
Bun, dacă USR se aseamănă cu PCR am și eu o întrebare, cred justificată: De ce ai nume de rus?
Ăsta nu-și cunoaște istoria partidului , e înafara subiectului și trăiește (încă) în statul paralel …
Oare ce au pățit deputatii PSD de Bistrita. De vreo doua luni zici ca au luat-o razna…