Cultură

Centru multifuncţional la standarde europene în locul fostului cinematograf Dacia

Cinema Dacia va deveni istorie. Noul centru multicultural va purta cel mai probabil numele Valeriei Peter Predescu şi va avea cafenea de ultimă generaţie, sală de spectacole, sală de conferinţe şi sală de cinema 3D denumită după un cunoscut artist care are legătură cu Bistriţa: Adrian Pintea, Ioan Fiscutean sau poate Adrian Titieni, în funcţie de preferinţele publicului.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Alexandru Pugna, a explicat într-o conferinţă de presă cum va arăta centrul cultural care va fi realizat unde este acum Cinema Dacia.

”Sala A va fi sală de spectacole şi de conferinţe, o sală multifuncţională unde vor fi prevăzute circa 300 de locuri. Sala C, împreună cu terasa clădirii vor forma un spaţiu mai amplu unde se vor organiza, expoziţii, întâlniri şi conferinţe cu un număr mai mic de participanţi. Fiecare scaun va fi dotat cu o măsuţă pentru notiţe, utilă atunci când vor fi conferinţe. E un câştig pentru Bistriţa acest centru multicultural. La Bistriţa avem o singură sală de spectacole, cea de la Centrul Cultural Municipal, care intră doi ani în reabilitare şi nu vom avea os ală pentru manifestări. În Sala B va fi un cinema 3D modern, la standarde europene. Bistriţenii n-o să mai fie nevoiţi să meargă la Cluj ca să vizioneze un film 3D. Vom încerca să terminăm în cel mai scurt timp lucrările. În acel centru va fi mutat şi ansamblul profesionist Dor Românesc, pentru că Şcoala de Arte se mută din actuala locaţie în urma proiectului Casa Germană şi singurul spaţiu unde poate funcţiona este la Centrul Judeţean pentru Cultură, unde acum este Dor Românesc. Avem tot interesul să inaugurăm cât mai repede centrul multicultural. Purtăm discuţii cu proiectantul, vom vedea exact despre ce sume pentru investiţii este vorba”, a spus Pugna.

Marius Iuraşcu, directorul general al Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor (RADEF) ”România Film” Bucureşti, a declarat că acest mix în cadrul viitorului complex cultural este unul foarte fericit şi că, după discuţiile avute cu preşedintele CJ Radu Moldovan şi cu Alexandru Pugna centrul se va numi, probabil, ”Valeria Peter Predescu”.

”Trebuie să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, când spui Bistriţa spui Valeria Peter Predescu. România Film păstrează sala B, CJ are sala mare şi sala mică. Sala B, cinema 3D, va avea 210 locuri şi va fi dotată cu cea mai modernă aparatură digitală. Când va intra o producţie internaţională, un blockbuster, la nivel mondial, va intra şi la Bistriţa în aceeaşi zi. Va fi un sistem activ de ochelari 3D, cea mai avansată tehnică. În hol se va realiza o cafenea de ultimă generaţie, ca la Cluj. Cu cât se mişcă mai repede autorizaţiile pe lan local, cu atât mai repede dăm drumul la lucrări. Constructorul face amenjări, noi venim cu aparatura digitală. Suma necesară pentru sala B este de aproximativ 120.000 de euro”, a spus Iuraşcu.

Numele complexului, ”Valeria Peter Predescu”, încă nu este bătut în cuie, putând apărea şi alte propuneri. Totodată, sala de cinema 3D va purta numele unui artist cunoscut care a avut sau are legătură cu Bistriţa, poate Adrian Pintea (ai cărui părinţi au locuit în Bistriţa), poate Ioan Fiscutean (rol principal în ”Moartea domnului Lăzărescu”, cetăţean de onoare al Bistriei post-mortem), poate Adrian Titieni (născut la Bistriţa).

Există şi posibilitatea realizării unui sondaj de opinie în rândul bistriţenilor, care să-şi spună părerea în legătură cu denumirea sălii de cinema.

5 comentarii

  • asa este . astia in loc sa faca ceva [ca acum vine iarna…….cu toate frumusetile ei ] astia se ocupa de toate prostiile !! ce sa le mai faci ??? ce sa le mai zici ?? te aude cineva ??

  • In sfarsit la Bistrita se intampla lucruri minunate pe care oamenii le merita cu adevarat. Nu pot sa nu ma bucur ca in aceasta perioada grea cineva se mai gandeste si la sufletul bistritenilor. Este o veste minunata si cred ca Bistrita merita de mult aceasta investitie. Felicitari Alexandru Pugna si multumiri „Romaniafilm” pentru acest gand bun ce-l adresati bistritenilor. Pana acum mergeam la Mall la Cluj sa vad un film 3D. E un mare castig pentru noi….

    • nu se intampla…in cel mai fericit caz ……se vor intampla…..dar nu repede…..poti sa incepi sa numeri……..6….10….ani….asta e subiect de campanie….daca-l epuizeaza acum ce o sa faca peste 4 sau 8 ani? (au avut….pana acum 20 de ani)

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.