Subprefectul Ovidiu Frenţ, administratorul public al judeţului Florin Moldovan şi vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Valer Țicudean, au deschis joi Târgul de Crăciun organizat în cortul expoziţional din Piaţa Centrală, dar şi în afara lui.
Fiindcă este luna cadourilor, bistriţenii pot cumpăra diferite articole: confecţii, tricotaje, încălţăminte şi articole de marochinărie, produse cosmetice, bijuterii, decoraţiuni, mic mobilier, articole de uz casnic, obiecte de artă decorativă specifică sărbătorilor de iarnă, ceramică, împletituri din nuiele, podoabe, produse de cofetărie şi patiserie, produse din carne, lactate, dulciuri şi sucuri naturale.
Expoziţia este deschisă zilnic până în 12 decembrie, după următorul program: joi 6 decembrie până la ora 19.00; vineri 7 decembrie – marţi 11 decembrie între orele 10.00 – 19.00; miercuri 12 decembrie între orele 10.00 – 17.00.
Producătorilor şi comercianţilor care expun în afara cortului li se vor alătura, începând de sâmbătă, meşteri populari şi producători invitaţi de Primăria Bistriţa la târgul municipalităţii de pe pietonal, care va avea loc în perioada 8 decembrie 2012 – 6 ianuarie 2013.
Organizatorii le-au pregătit vizitatorilor diferite surprize. Joi a fost vernisată expoziţia ”Art 2012” a elevilor Liceului de Artă “Corneliu Baba”. Vineri 7 decembrie, de la ora 16.00, şi sâmbătă 8 decembrie, de la ora 11.00 îşi face apariţia Moş Crăciun, iar prichindeii care ştiu poezii şi cântece frumoase vor primi daruri. Luni 10 decembrie, între orele 13.00-15.00, este programată o expoziţie cu decoraţiuni de Crăciun realizate din materiale bio de către elevii Şcolii Gimnaziale nr. 1, iar de la ora 16.00, va avea loc un concert de colinde susţinut de ansamblul ”Doiniţa”. Marţi 11 decembrie, de la ora 15.00, va avea loc un atelier de confecţionare a articolelor decorative din materiale reciclabile, realizate de membrii clubului Antreprenor Junior al Camerei de Comerţ, urmat de un concert de colinde al elevilor de la LPS. Tot atunci, elevii de la Liceul Agricol vor prezenta tradiţii de Crăciun.
Mai multe imagini – pe pagina noastră de facebook!
Adaugă comentariu