Social

15 bombe de aruncător, descoperite la Lunca Ilvei

Rombat

(FOTO) Pirotehniștii bistrițeni au fost solicitați, aseară, prin numărul unic de urgență 112, pe raza localității Lunca Ilvei, unde un cetățean a descoperit un element de muniție în timp ce executa lucrări de amenajare a proprietății.

De urgență, pirotehnicienii din cadrul ISU Bistrița-Năsăud s-au deplasat la locul indicat și au identificat, în urma măsurilor specifice, 10 elemente de muniție. Procedura a fost finalizată în jurul orei 00.00, pentru ca dimineața la ora 06.00 asanarea terenului respectiv sa fie reluată.

Pe timpul noptii, perimetrul a fost balizat, iar paza acestuia a fost asigurată de către un echipaj de jandarmi.

Astăzi, la ora 14.00, misiunea a fost încheiată. În total, au fost găsite 15 bombe de aruncător calibru 82 mm, ridicate și transportate în condiții de siguranță într-un loc special amenajat pentru depozitarea acestora.

Trebuie subliniat modul responsabil în care a procedat proprietarul terenului, care a oprit orice activitate în momentul observării elementului de muniție și a solicitat sprijinul specialiștilor pregătiți în gestionarea acestui tip de intervenție extrem de riscantă, informează ISU Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.