Actualitate

IPS Mitropolit Andrei, la Bistrița în a doua zi de Paști

(FOTO-VIDEO) IPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica Protopopiatului ”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (de la Coroana) din Bistriţa, alături de preoții parohi Alexandru Vidican – protopop, Nicolae Feier, Vasile Beni și Emanuel Vidican. 

După citirea pericopei evanghelice, IPS Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat ”Sfânta bucurie a Paștilor”, dorindu-le tuturor celor prezenți la slujbă ca bucuria sfântă a Învierii Domnului Iisus Hristos să le lumineze sufletele.

https://www.facebook.com/emanuel.vidican/videos/3873546432727842

Astfel, IPS Andrei a continuat tradiția începută în 2012 când, pentru prima oară, în a doua zi de Paşti, s-a aflat cu ocazia acestei mari sărbători în orașul nostru.

La slujbă au asistat și prefectul Stelian Dolha, primarul Ioan Turc, președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan.

IPS Andrei a fost și anul trecut, de Paști, la Biserica de la Coroana, însă atunci, din cauza restricțiilor, nu a fost permisă prezența credincioșilor.

https://www.facebook.com/MitropoliaClujului/posts/4095638680495839
https://www.facebook.com/emilradu.moldovan/posts/319260786237320

4 comentarii

  • Video-ul cu sclavaletele de preot mic ne duce in anii 300. Ce naiba e cu voi baieti? Sclavia s-a abulit de ceva timp, ati ramas tot acolo

  • Motto:
    „Nu te sfii; fii ostentativ creștin și mai ales ostentativ de nuanța adoptată prin capriciul evenimentelor, de locul unde te găsești. Adoră cu sfidătoare nerușinare publică pe Dumnezeu, pe Crist, pe Maica Domnului; urlă pe dinaintea icoanelor, dă fuga după popi si sărută-le marginea veșmântului, mănâncă prescură cu apă, cu vin si țuică,indiferent. ”
    (Tudor Arghezi- Rețete)

    De regulă politicienii nu scapă nici un prilej pentru a se afisa public mai mult de ochii lumii decât din profunde convingeri religioase.
    Adevăratul creștin nu se roagă zgomotos afisându-se in public pentru a se face remarcat in fata celorlalti. Discreţia, este elementul esential al smereniei, foarte importantă pe planul rugăciunii. Căci spune un proverb ce merită a fi reţinut: „Un minut de discreţie valorează mai mult decât o oră de înţelepciune“. Discreţia preferată înţelepciunii! Iar un alt proverb spune despre opuşii celor smeriţi, că „indiscreţii nu au loc nici în iad!“ De aceea, virtutea discreţiei trebuie s-o vedem cu deosebire la vameşul pe care ni-l dă exemplu Mântuitorul, încercând, desigur, s-o imităm şi noi, fie în biserică, fie acasă, la serviciu, pe stradă sau în oricare alt loc, în bucurie sau tristeţe, în sănătate şi boală, deţinători de funcţii mari, sau în condiţia de simpli cetăţeni.

  • Se face o mare confuzie in afirmatia ca Mitropolitul Andrei a slujit la Biserica Protopopiatului.Asa cum Inspectoratul Scolar nu afirma ca Liceul Liviu Rebreanul este Liceul Inspectoratului,asa si aici Biserica este a celor 3 parohii arondate in jurul ei.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.