Actualitate

UNPR îi pune pile lui Cucea la USL. Iuga zice că e „băiat bun” şi merită să rămână şef la APIA

Directorul adjunct al APIA Bistriţa-Năsăud, Sabin Cucea, rudă prin alianţă cu detaşatul director Emil Scurtu, e membru UNPR, partid care a trecut de la dreapta la stânga, aşa încât îi poate pune o pilă să rămână şef pe la APIA. Preşedintele UNPR Bistriţa-Năsăud Grigore Iuga s-a ocupat deja de problemă.

Contactat de Timp Online, Grigore Iuga a declarat că Sabin Cucea e membru UNPR încă de acum doi ani când a dat concurs pentru funcţia de director adjunct al APIA Bistriţa-Năsăud. Ulterior, acesta s-a căsătorit cu Codruţa Sânpetrean, nepoata lui Emil Scurtu.

„Noi l-am susţinut atunci ca să ajungă director adjunct. E băiat bun. Nu i-am retras sprijinul politic, e membru tot la noi şi acum îl susţinem să rămână director adjunct. Am vorbit cu cei de la USL şi le-am spus că vrem să nu îi schimbe pe directorii susţinuţi de noi. În afară de Sabin Cucea ar mai fi şi Ioan Fechete de la Pensii, Constantin Candrea de la ITM. Nu am primit încă niciun răspuns de la USL”, a spus Grigore Iuga.

Întrebat dacă i se pare corect ca un director adjunct de instituţie să fie şi patron de firmă şi să facă bani pe seama fermierilor care vin cu dosare la APIA, Grigore Iuga a declarat: „Nu mi se pare corect să fii şi cu una, şi cu alta. Să aleagă ce vrea să fie. Dacă e incompatibil să aleagă”.

Cu toate acestea, în cazul afaceristului Cucea, se pare că se poate face o excepţie, mai ales că nu există neapărat o incompatibilitate legală, cât una morală, iar UNPR, partid care trece de la dreapta la stânga peste noapte, numai de moralitate nu poate discuta întrucât e un termen necunoscut.

Urmare a acestei situaţii, mingea e în terenul celor doi copreşedinţi ai USL Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan şi Ioan Ţintean. Dacă Sabin Cucea rămâne director adjunct e numai vina lor.

Cristiana Sabău

   

5 comentarii

  • poi….de cat iuga stie cine e bun si cine e rau?….dupa el toti sunt buni (el se exclude 100%)…..deci!…..ciucea e inaintea lui si nu are cum sa fie bun!……

  • Dar de toArasul, Mititean Pop Valentin de la Directia Agricola nu se mai stie nimic???Sa fie oare pe la Craiova?? Ori o fi emigrat in America???Nu de alta da e o liniste si-o armonie , si-o disciplina liber consimtita si-o atmosfera de lucru pe la Directia Agricola cum n-o mai fost de pe vremea cand era Dl. Glodea director acolo!!!!!Radio-sant zice ca si „mnealui Dl. Mititean ar fi dat in judecata Ministeru Agriculturii!! Ajutati-ne ca organ de presa sa aflam adevarul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.