Și de Înălțarea Domnului, vremea va fi instabilă. Dimineața va fi caldă, iar după-amiaza vin furtunile, anunță Meteo. Nord.Ro. Așa s-a întâmplat și miercuri când, la Lunca Ilvei, a căzut gheață până s-a albit pământul. La Bistrița, cea mai ridicată temperatură din ultimii 130 de ani a fost de 35.4° în 1976, iar cea mai scăzută în 1951 de 1.6 grade Celsius.
Conform prognozei, maxima zilei de astăzi se va situa în jurul valorii de 23 de grade Celsius.
Vremea din bătrâni
Se zice că dacă avem ploaie în ziua de 10 iunie, atunci ne putem aștepta ca în săptămânile următoare să avem vreme rece, cu temperaturi foarte scăzute în timpul nopții. Dacă, în schimb, este o zi senină, atunci vom avea parte de vreme frumoasă în următoarea perioadă, nu ne vom aștepta la ploi sau vânt puternic.
De Înălțarea Domnului nu se spală, nu se coase, nu se calcă și nu se face curățenie. De asemenea, nu este bine să te cerți, nu se dau împrumut bani și nici nu înstrăinează obiecte din casă. Nu este voie să aprinzi focul în casă – ca să nu ai probleme în gospodărie în restul anului – și nici nu este voie să dai sarea din casă pentru că, se spune, vacine nu vor avea smântână. De asemenea, superstițiile spun că orice semănare după Înălțarea Domnului nu va avea rod.
Sursa foto: Facebook
Adaugă comentariu