Anca Cârcu a realizat un pictorial pentru unul dintre cele mai cunoscute ziare mondene de la noi, Cancan. S-a întâmplat chiar a doua zi după alegeri, când ea a fost invitată la emisiunea Cancan TV.
„Politiciana lui Vadim nu a prins un loc în Parlament însă a trecut la atac încercând să demontreze că nu şi-a spus ultimul cuvânt în politichie, mai ales după ce a văzut ca presa a prezentat deja noile femei superbe care au prins un fotoliu de deputat sau senator în urma alegerilor din 9 decembrie”, scrie Cancan.ro.
În pictorial, ea apare în diverse ţinute sexi, dezinvoltă, aşa cum ne-a obişnuit. De altfel, surse politice spun că însuşi preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor ar fi fost încântat de pictorial, motiv pentru care a decis să se ocupe chiar el de promovarea Ancăi Cârcu. Un prim pas va fi prezenţa celor doi în mai multe studiouri ale televiziunilor de ştiri naţionale, liderul PRM fiind hotărât să facă din Anca Cârcu un adevărat politician.
Foto: cancan.ro
vre-un link ceva, more photos
Dacă apăsaţi pe cuvântul Cancan scris cu roşu, veţi ajunge pe portalul pe care e postat articolul original.
aoleooooo….nu apas pe nimic ca mi se apleaca . e destul. sintem traumatizati pe viata .
raul mama, nu fi rau de sarbatori, plz unora poate le place…..nu crezi?
se poate , posibil . dar pentru ca sa-ti placa trebuie: 1. sa nu fi avut pina acum nici o femeie/ altfel nu-mi explic . sau 2. posibil cxa la altii sa nu le placa femeile ci…………orice altceva .
raule daca stai in pijamale vargate 30 de zile…te asigur ca anca e …angelina jolie
posibil. orice e posibil.
si acum e Angelina Jolie , dar cind avea putina hepatita si oreon !
Dna. Cristianaaaa…..e Craciunul, va rog nu ne ,, ofoliti,, ! e nasterea Mantuitorului nu moartea . asta era buna la Paste . atunci se plinge, de joi pina sambata seara . vo rooog . fieti-va mila , sintem inca tineri , tara are nevoie de urmasi.
ce grasa arata in poze…..
e frumusika va spun eu, pozele nu sunt reusite, ce vrei e o publicatie slaba, iar raul mama sunt casatorit de 20 de, ani gagici am avut ………..eee ce vremuri, fata e cool, acuma ce vrei si frumusika si intelighenta de unde mama …………pacat ca nu o cunosti personal fata e buna la suflet….ca presa are un subiect asta e
posibil Faramita , posibil. si eu am 20 de ani de casatorie , [dar in 3 reprize mai lungi sau mai scurte , de aceea iti spun ca am avut de toate] . eu nu am incercat , si nici nu ma risc . de aceea te cred pe cuvint .
si mi-a spus un profesor demult , ca : mana care nu stie sa scrie , da vina pe penel.
raule daca ancutza inca nu e muta….. poate sa-ti faca minuni
as intreba ce inseamna „a fi buna la suflet” ,in viziunea dvs,avand in vedere ca vorba romaneasca are multe subintelesuri :))
cuvantul PENIBIL (e punctul meu personal de vedere) se potriveste cel mai bine,nu am nicio treaba cu persoana,nu o cunosc,nu o critic,dar vreau sa spun ca daca voia sa iasa in vedere cu ceva,apoi musai trebuia sa fie ceva intelgent….dar de unde nu-i….
bine dna. Monica. nu a iesit destul in evident in campanie ?? i mai trebuia ?? dupa cite se vede ……da .
TULAI DOAMNE! MAICA DOMNULUI! N-oi avea io bani, da o blana tot imi cumpar
din politica i-a sarit randul……incearca saraca alta oportunitate! (trebuia sa se intereseze daca pe centura nu era mai rentabil pentru ea)
ioane,daca iti iei blana,sa-ti iei si semineu ,sampania o aduc eu :))
da am cunoscut-o si eu personal,e ok tipa, dar totusi ce se mai stie de fratele ei remus, nu mai apare nicaieri………mie dor de el……dc stiti ceva anuntati-ma pls
andre…ma ofer eu sa-i tin locul!…ce spui?…dai un id de mess?
Nu vad care este problema voastra.Fata are de ce sa fie mandra .Oare oricine poate ajunge unde a ajuns Anca?Invidia este degeaba,fata are trecere peste tot,are suflet mare ets ft adevarat,pacat ca nu a stiut nimeni sa se ocupe de ea ..felicitari din partea mea pt tot curajul si puterea ei de a se implica in politica,,ALTELE DESTEPTE NU AU ACEST CURAJ SI PUTERE..
unde a ajuns?….a avut orgasm de sarbatori?
Da trebuie sa fie mandra de : calbasei …tate…fese…si c-am atat !
Saraca batoza…..duduie….la Cancan…!
Pentru un oras european, ca Bistrita, reclama potrivita! Si cand te gandesti ca unii, (chiar daca din fericire putin), o vedeau in parlament.
Saraca batoza Anca mie si scarba cand vad aceste poze. De remarcat s-a remarcat prin niste mosi libidinosi care a li s-a satisfacut poftele animalice, ca de dsoara stie meserie foarte bine.