Timp de gândire

Disciplina dăruirii

Dincolo de faptul că este o idee extraordinară, Camionul de Crăciun e o ocazie numai bună să punem în discuţie o meteahnă mai veche a noastră, a românilor, cei care, obişnuiţi să tot primim, nici măcar nu ştim dărui. De câte ori se face vreun apel umanitar, tot poporul "darnic" scoate din dulapuri boarfe vechi puţind a naftalină, caută prin cămară borcane de dulceaţă de acum trei ani pe care nu le-ar mai mânca nici porcii şi se duce, astfel încărcat de „bunătăţi”, la punctul de colectare.

Dacă se mai întâmplă ca, prin zonă să fie şi vreo cameră de luat vederi sau vreun aparat de fotografiat, românul, creştin cum e, umblat pe la moaşte şi mănăstiri, dă interviu cu lacrimi în ochi. Gata, poate fi notat în catastiful din ceruri: el e darnic şi e bun, iar dacă se întâmplă să fie şi Crăciun, e mai darnic şi mai bun.

Întâmplarea face să-l cunosc pe Alin Ulhmann Uşeriu de mulţi ani, de când abia începuse să pună pietre la temelia Tăşuleasa Social. Mi-a explicat încă de pe atunci cum se organizează nemţii şi ce înţeleg ei printr-o „situaţie de urgenţă”. Dacă e cutremur într-o parte a lumii sau inundaţii, nu au nevoie de mai mult de 24 de ore să plece înspre zona respectivă încărcaţi cu ajutoare „de urgenţă”. Asta înseamnă pături, conserve care pot fi desfăcute uşor, cu mâna, energizante, apă, ciocolată (care te face să uiţi pe moment de dramă), biscuţi pe care-i poţi ţine în buzunar în timp ce mai faci altceva. Vă daţi seama că ar putea duce tone de făină, paste făinoase, zahăr, ulei, dar la ce le folosesc toate acestea unor oameni care au rămas fără casă? Bună întrebare, nu?

Operaţiunea „Camionul de Crăciun” e la fel de bine organizată. Germanilor li se spune că valoarea unui cadou nu trebuie să fie mai mică de 30 de euro şi nici mai mare de 40 şi că în el trebuie să existe câteva alimente de bază: ulei, zahăr, paste, orez, o jucărie, eventual rechizite şi dulciuri. Sunt stabilite aşadar nişte reguli pe care le respectă toţi cei care participă. Ar fi mult mai simplu probabil să li se spună germanilor: fiţi darnici! Dar aceste cadouri ajung în comunităţi mici, cei care le primesc, în speţă copiii, se întâlnesc, discută despre asta, iar rolul unui dar de Crăciun nu e acela de a semăna invidie, ci bucurie.

Iată câteva reguli simple. Dacă sunt enunţate şi respectate de toată lumea se întâmplă numai lucruri bune, dacă fiecare face de capul lui, rezultă haos, supărare, nemulţumire, adică exact pe dos. Mi-e tare greu să înţeleg de ce noi, românii, nu reuşim să ne organizăm în felul acesta. Totul se face de-a valma, pompieristic, fără consecvenţă, fără implicare adevărată. Nu ar fi minunat ca, în jurul fiecărei biserici, indiferent de confesiune, să existe grupuri care să activeze în felul acesta? Oamenilor care vin la biserică şi care, cel puţin teoretic, sunt preocupaţi de semenii lor, să li se spună: „uitaţi, avem în comunitate, monitorizate, o sută de familii sărace de care vrem să avem grijă de sărbători ca să aibă ce pune pe masă. Cine vrea să facă donaţii pentru ele să pună într-o cutie de carton următoarele: ulei, zahăr, făină, un cozonac, conserve, etc. Valoarea unui cadou să nu fie mai mică de 50 de lei şi nici mai mare de 70. În ziua X să le aducă în locul Y, iar cei care au maşini să se înscrie pe o altă listă ca să putem face distribuţia”. E doar un exemplu de cât de simple pot fi lucrurile atunci când există organizare. Nu ştiu să existe vreo acţiune de genul acesta. Poate o fi dar nu am auzit eu. Tot ce se petrece este de tipul „să aducă fiecare ce poate şi vom vedea apoi ce facem cu ele”. Nu, nu aşa se face. Regulile şi organizarea sunt esenţiale.

Se apropie Anul Nou şi preoţii vor porni iar cu crucea pe la casele noastre. E probabil singura zi din an în care ne vizitează şi, ca să vezi minune, tot atunci ne cer şi bani. Ca orice organizaţie, biserica are nevoie de finanţare ca să existe, sunt de acord, şi ar obţine-o mult mai uşor dacă ar face oamenii să se simtă implicaţi în viaţa ei.  În secolul nostru în care poţi asculta pe internet o slujbă de oriunde din lume, cântată impecabil de coruri celebre, în care poţi auzi interpretarea Scripturii de minţi ultra luminate şi care efectiv îţi revelează anumite aspecte, nu e de ajuns să faci un serviciu religios duminica şi în sărbători într-un loc în care lumea se foieşte de la icoană la lumânări şi viceversa. Biserica secolului nostru trebuie să fie un organism viu, implicat, activ, în care să nu intri fiindcă aşa spune tradiţia, ci pentru că simţi că nu ai putea exista în afara ei, că fără tine ea e mai săracă, iar tu fără ea eşti singur. Există o disciplină în toate, inclusiv în a dărui.

Cristiana Sabău

12 comentarii

  • daca ajungem sa cerem sa fim ca nemţii , sa gindim ca ei , sa incercam sa ,,furam,, din felul lor de-a fi , atunci ne trebuie şi o maşina a timpului sa ne duca cam cu 80-100 de ani inainte \cel puţin/ ! şi ma refer in toate domeniile , economic, social , politic şi financiar. am experienta practica a ceea ce afirm , activez şi pe Deutsche-Frankfurt Dax şi , şi aici nu exista comparaţie cu Bvb -ul. nu poţi sa compari . in legatura cu ajutoarele , cu ce trebuie facut , cu biserica Romana…… va spun doar ca este la fel cu a te uita in cer \intr-un punct/. şi a vrea sa ajungi la el repede şi fara efort. Daca este cineva care poate sa faca acest lucru ……. .. o zi buna .

  • Sunt nevoit să ies cu câteva corecţii:
    -BOR are un număr de 171 cantine sociale și brutării, 58 instituţii ce oferă servicii medicale și farmacii, 80 centre de zi pentru copii, 11 centre educaţionale, 46 centre de zi pentru vârstnici și 22 de servicii de îngrijire vârstnici, 40 centre comunitare, 35 centre de tip familial, 39 grădiniţe sociale, afterschool și școli speciale, 22 locuinţe protejate, 130 centre de informare, de consiliere și centre de resurse, 6 instituţii de învăţământ pentru adulţi, 33 centre de urgenţă. Bibliografie: http://www.patriarhia.ro/_layouts/images/File/CNB%20SocFil%202012(1).pdf
    – la nivelul Mitropoliei Clujului, de care aparţine judeţul nostru, Biserica Ortodoxă a deschis, cu eforturile credincioşilor ortodocşi din judeţele Cluj şi BN „Centrul de îngrijiri paliative Sf. Nectarie”. Pentru cine nu ştie, centrul are în vedere îngrijirea bolnavilor incurabili care se sting de cancer. Iniţiativa este cu atât mai lăudabilă cu cât statul nu are resorturile necesare pentru a îngriji astfel de cazuri. Dac-ai cancer, eşti trimis să mori acasă. Aţi îngrijit vreodată tumorile supurânde ale vreunui muribund, acasă, lângă proprii copii care trebuie trimişi să doarmă la vecini ca să nu asiste la dramă?
    Eu da.
    Statul român mi-a pus ştampila pe biletul de ieşire, mi-a dat viza pentru morfina cea de pe urmă, şi de-aici încolo am fost singur cu Dumnezeu. Să afirmi că Biserica nu face nimic mi se pare nu doar ingrat, ci şi ignorant.
    Bibliografie: http://www.mitropolia-clujului.ro/Activitatea-misionar-sociala/Centrul-de-Ingrijiri-Paliative-Sfantul-Nectarie-din-Cluj-Napoca–eID93.html
    şi
    http://www.crestinortodox.ro/stiri/crestinortodox/inaugurarea-centrului-ingrijiri-paliative-sfantul-nectarie-cluj-napoca-138065.html
    Şi aş putea să vă dau multe exemple, inclusiv unele proaspete, pe care alte publicaţii le-au observat, de exemplu: http://www.bistriteanul.ro/vezi-video-cum-sa-desfasurat-campania-de-craciun-fii-mai-bun-1356258372681.html Aici, la doi paşi de dumneavoastră, la două săptămâni distanţă! Oare n-aţi ştiut?
    Îmi mai permit să vă reţin atenţia, doamna Cristiana, cu două observaţii;
    -a fi creştin nu înseamnă a asculta Madrigalul pe internet şi a-l vedea pe Puric la Sinagogă. A fi creştin înseamnă a merge la biserică, „între icoane şi lumânări”, şi a răspunde chemării Celui care a spus „luaţi, mâncaţi!”. Mântuirea se câştigă la buza potirului, nu în faţa screenului. Nu-i nici o concurenţă, nu vă fie frică, între slujba ascultată prin fibră optică şi cea la care suntem chemaţi nemijlocit să participăm;
    -cuvântul „biserică” se scrie cu minusculă doar dacă vă referiţi la clădirea materială în care se ţin slujbele. Când vă referiţi la instituţie, se scrie cu majusculă. E diferenţa dintre substantivele comune şi cele proprii. Ştiţi dvs.

    • Sunt părerile dumneavoastră şi vi le respect. În textul de mai sus, am pus doar problema organizării. Nu cred să fi scris că nu se fac fapte bune, caritabile. Se fac, dar haotic, „după posibilităţi” cum ar spune unii.
      În ce priveşte restul lucrurilor pe care le-aţi scris, eu cred că mântuirea nu se câştigă. A „câştigat-o” Isus pe cruce pentru toţi. Ce-am putea face mai mult pentru a fi mântuiţi?

  • a) Nu e vorba de păreri, ci de fapte. Nu sunt eu de părere că Biserica se ocupă de asistenţă socială, ci sunt fapte reale, dovedite. Mi-ar plăcea ca pe viitor să vă informaţi corect şi să nu cădeţi atât de laxat în capcana anticlesiasismului postmodernist. Aveţi internet, aveţi telefon, informaţi-vă.
    b) Sigur că faptele bune sunt „haotice”, nu „sistematice”. Iisus a spus „pe săraci pururea o să-i aveţi cu voi”. Credeţi că nemţii fac o asistenţă socială sistematică? Ştiţi oare că în Germania asistenţa socială a fost preluată în proporţie covârşitoare de bisericile istorice, RO şi Protestantă, după ce statul s-a recunoscut învins?
    b) Păi dacă mântuirea „a câştigat-o Iisus pe cruce pentru toţi”, să ne relaxăm şi să desfacem o bere rece, problema e ca şi rezolvată!
    Nu „a câştigat-o”, că n-a tras-o la loterie, ci a făcut-o posibilă. Din punctul ăsta încolo dumneaei, mântuirea, depinde de fiecare dintre noi.
    Spor la treabă, cum ar veni…

  • O, da. Sunt habotnic după adevăr.
    „Care bucurie ţi-o doresc şi ţie!”
    „Ideea” e următoarea: afirmaţia dvs. strâmbă şi nedreaptă, că Biserica e antagonică în faptă şi definiţie cu treaba pe care o face Alin e falsă. Bisericile îşi fac treaba, atât doar că dvs. nu ştiţi. V-am indicat câteva piste de informare din ograda Bisericii mele, dar la fel de bine vă pot îndruma spre celelalte biserici din Bistriţa, care, fiecare în aria sa şi după cutuma sa, are grijă de misiunea ei.
    Între cele două tipuri de activităţi sunt diferenţe majore. Dacă-l cunoaşteţi pe Alin atunci ştiţi că acţiunile Tăşuleasa Social nu împrăştie ajutoare, ci daruri. Darul nu e jertfă, e preaplin. A pune în balanţă activitatea celor două instituţii şi a trage concluzii subtile în defavoarea Bisericilor este nedrept şi condamnabil, de vreme ce vă pretindeţi formator de opinie. Sunteţi prost informată sau deloc. Asta ar fi ideea.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.