Sport

Nicolae Manea: Oare oamenii s-au săturat şi nu mai vor echipă de fotbal în Bistriţa?

Nicolae Manea, tehnicianul Gloriei Bistriţa, a declarat că măsura intrării în insolvenţă era singura soluţie pentru salvarea grupării, că nimeni n-are nicio vină şi că Jean Pădureanu, ”unul dintre cei mai amărâţi preşedinţi”, care a ţinut în viaţă clubul prin valoarea lui de conducător, nu mai poate face absolut nimic.

”Nu cred că există pericolul să ne retragem, insolvenţa a fost făcută în scopul ăsta. Clubul mai are de luat nişte bani de la LPF şi FRF, prin aprilie e ultimul termen în cazul Moraes, poate vin ceva bani de acolo. Să vedem dacă autorităţile mai continuă ce au făcut până acum. Altfel, se poate întâmpla şi asta. Prin administratorul judiciar trec toţi banii, nimeni nu poate pune mâna pe bani. Alexandru Hatfaludi a fost numit preşedinte executiv, Jean Pădureanu e onorific. Bineînţeles că tot cu Jean colaborează noul preşedinte. Poate nea Jean nu mai are puterea să ducă trena asta”, a spus Manea.

Întrebat cine este vinovat pentru situaţia în care a ajuns clubul, Manea a răspuns: ”Cred că nimeni n-are nicio vină. Am prins şi perioada ca jucător aici. Pe vremea lui Ceauşescu, era un prim-secretar care putea face multe. Nea Jean se ducea pe la Năsăud, lua pungi, le vindea, se descurca. În Bistriţa se trăia destul de bine, la Bucureşti era foame, colo era foame. Pădureanu are o vârstă venerabilă, s-a adunat atâta stres de cred că are capul atâta de fotbal, suferă pentru echipa asta. Cu bani foarte puţini, numai prin valoarea lui de conducător a reuşit să ţină echipa asta în prima ligă 20 şi ceva de ani. E unul dintre cei mai amărâţi preşedinţi de club, nu s-a îmbogăţit. Este oltean, dar s-a ataşat de oraşul ăsta, a făcut tot ce a putut să fie bine. Nici el se pare că nu mai poate face absolut nimic. Vremurile s-au schimbat, oamenii au alte preocupări. Nu mai e vremea când să te duci la primul secretar. Oamenii de afaceri din oraş din păcate nu mai au posibilităţi să ajute, e o situaţie dificilă la toate nivelurile”.

Manea crede că măsura intrării în insolvenţă era ”singura soluţie pentru a salva echipa unui oraş, clubul”. ”Nu ştiu dacă vă convine ca în Bistriţa să nu mai existe o echipă de tradiţie. Nu m-aş fi gândit niciodată că Rapid poate ajunge în situaţia în care suntem şi noi, noi ne-am luat după ei cu insolvenţa. Timp de trei ani trebuie să redresezi corabia, să achiţi în timp datoriile, ca să poţi să continui. Mircea Lucescu spunea că în Turcia se ia 10% impozit, în Ucraina 13%, iar la noi 45%. Nu prea e ajutat sportul în situaţia asta, iar turcii şi ucrainenii sunt mult peste noi. Noi am retrogradat acum doi ani pentru o sumă infimă de 70.000 de euro şi s-a dus totul de râpă din momentul ăla. Îmi pun întrebarea: oare se mai vrea să se continue, sau oamenii s-au săturat şi preferă să nu mai aibă o echipă, să îşi vadă de treburile lor? M-aţi putea întreba: păi ce să vină să vadă? Realitatea, asta e realitatea la fotbal, nimeni nu încearcă să mintă”, a precizat tehnicianul.

1 comentariu

  • nu dl. Manea , ne place sportul , fotbalul mai ales , dar…… ne-am saturat de voi \ de dvs . de dl. Padureanu , de toata caracatiţa asta care este la Bistriţa / puteţi sa inţelegeţi asta ???? ne-am saturat de invirteli , de mişmaşuri , de aranjamente . lasaţi pe altcineva , sint destui oameni cinstiţ si cu bani care ar vrea sa investeasca la Gloria , \ eu ştiu 2/ ,dar care nu poate de voi , nu vreţi sa pierdeţi cloşca cu pui din mana, şi ştiu unul care acum ceva timp a investit mult acolo , şi a renunţat ptr. ca aşa trebuia sa renunţe. o sa primiţi bani şi de la primarie \şi inca mulţi/ , o sa luaţi si drepturi de telev. si de la Liga şi tot in faliment o sa a ajungeţi. de ce ??? ptr . ca nu aveţi un managment, nici nu ştiţi ce e aia, nu aveţi un plan, nu aveti nimic, doar dorinţa de a lua de la alţii, dar sa daţi …..nimic. . si o intrebare : la ce luaţi atita salar pe sezon \care e f. mare/ nu zic suma , dar e foarte mare. de ce luaţi aceşti bani , ptr. ce ????

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.