Politică

Liberalii decid săptămâna viitoare pe cine vor susţine pentru funcţia de vicepreşedinte al CJ

Fără preşedinte interimar numit de la Bucureşti, liberalii bistriţeni vor organiza o Delegaţie Permanentă Judeţeană în care vor stabili pe cine vor susţine să ocupe funcţia de vicepreşedinte al CJ. Aceasta va fi convocată pentru săptămâna viitoare.

Consilierul judeţean PNL Dorin Popescu, favorit pentru obţinerea acestei funcţii şi de altfel singurul candidat anunţat care a mai rămas în cursă, a declarat, miercuri, pentru Timp Online că nu îl deranjează opiniile pro şi contra sa întrucât acest lucru arată că „PNL e un partid viu”.

„PNL e un partid viu, cu multe personalităţi. E dreptul fiecăruia să spună ce vrea. Nu ştiu când va fi desemnat candidatul pentru funcţia de vicepreşedinte al CJ. Poate că ar trebui să îl întrebaţi pe domnul preşedinte Emil Radu Moldovan când are de gând să convoace şedinţa şi să includă acest proiect pe ordinea de zi. Eu sunt doar consilier judeţean”, a declarat Popescu.

Contactat în legătură cu acest subiect, vicepreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud deputatul Stelian Dolha a declarat pentru Timp Online că Delegaţia Permanentă Judeţeană, care va decide cine e candidatul PNL pentru funcţia de vicepreşedinte al CJ, va fi convocată pentru săptămâna viitoare.

„E adevărat că nu a fost desemnat un preşedinte interimar de la Bucureşti, dar PNL Bistriţa-Năsăud are un Birou Politic care poate conduce organizaţia. Cel mai probabil DPJ va avea loc săptămâna viitoare. Trebuie urmate nişte proceduri de convocare”, a declarat el.

În PNL Bistriţa-Năsăud s-au format două tabere, una care îl susţine pe Dorin Popescu (şi din ea face parte şi senatorul Dorin Dobra) şi alta care afirmă, pe faţă, că nu îi va da votul (în ea aflându-se şi senatorul Ioan Deneş). După retragerea din cursă a lui Samuel Coman, nu s-a mai anunţat alt liberal interesat de poziţia ocupată până de curând de Stelian Dolha.

Cristiana Sabău

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.