168 de elevi și 98 de angajați ai unităților de învățământ din Bistrița-Năsăud sunt confirmați cu Covid-19, potrivit datelor prezentate de Inspectoratul Școlar Județean.
3.336 de elevi din 126 de clase/grupe fac cursuri online. 45 de școli au cel puțin o clasă/grupă în online.
În 252 de unități de învățământ se face școală cu prezență fizică (43.876 de elevi).
Potrivit noilor reguli, aplicarea scenariului de organizare și desfășurare a cursurilor în unitatea de învățământ se va face de către Inspectoratul Școlar Județean, la propunerea consiliului de administrație al unității de învățământ. Astfel, sunt două scenarii de funcționare: Scenariul 1- cu participarea zilnică cu prezență fizică a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, indiferent de rata de incidență cumulată, cu respectarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, până la suspendarea cursurilor cu prezență fizică, pe baza cazurilor confirmate în grupă/clasă/unitate de învățământ/conexă. Scenariul 2 – cu participarea zilnică în sistem online a elevilor, în funcție de cazurile confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă/grupă/unitate de învățământ/conexă, respectiv suspendarea cursurilor cu prezență fizică la nivelul grupei/clasei/unității de învățământ/conexe. La data suspendării cursurilor pentru 50% din totalul grupelor/claselor, se suspendă activitatea cu prezența fizică la nivelul întregii unități de învățământ, pentru o perioadă de 14 zile. Măsura suspendării la nivelul unității de învățământ este dispusă prin hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență la propunerea conducerii unității de învățământ/instituției conexe, cu avizul Inspectoratului Școlar Județean și al Direcției de Sănătate Publică.
Adaugă comentariu