Ppolițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control, aseară, pe raza municipiului Bistrița un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din oraș.
În urma verificărilor desfășurate cu privire la șofer, polițiștii au constatat că acesta are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Totodată, fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat a fost de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma controlului corporal asupra bărbatului, polițiștii au găsit într-un buzunar interior un pliculeț transparent din material plastic în care se afla un praf de culoare albă, susceptibil a se încadra în categoria substanțelor cu efect psihotrop.
Șoferul a fost testat cu aparatul Drug Test 5000, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanțelor cocaină și metamfetamină. Fiind transportat la spital, bărbatului i-au fost recoltate mostre biologice de sânge și urină.
Cercetările continuă, fiind întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunile de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Mă întreb ce fac instituțiile statului când toată săptămâna sunt prinși șoferi drogați în județ și cei care distribuie nu sunt prinși … multe semne de întrebare????