Actualitate

Aurelia Dan către profesorii care dezaprobă vaccinarea: Să vehiculeze informații validate științific

Gradul de vaccinare în rândul cadrelor didactice din Bistrița-Năsăud a crescut cu 14% în două luni, însă chiar și așa sunt încă școli în care circa 80% dintre angajați nu sunt vaccinați. Mai mult, la urechile inspectorului școlar general Aurelia Dan au ajuns informații că unii dintre profesori, în mediul școlar, chiar dezaprobă vaccinarea și încearcă să formeze opinii conforme cu ale lor în rândurile copiilor și ale părinților.

”În ultimele zile s-a pus un accent mai mare decât în perioada anterioară pe această situație centralizată și pe monitorizarea cu consecvență a stadiului de vaccinare în rândul personalului didactic în ideea că se va avea în vedere deschiderea școlilor cu prezență fizică acolo unde rata de incidență și gradul de vaccinare în rândul cadrelor didactice facilitează și permit acest lucru. La nivelul unităților de învățământ din județ, încă de luni, fiecare entitate și-a asumat printr-o postare publică pe site sau pe pagina de Facebook gradul de vaccinare în rândul personalului propriu. Legat de această comunicare a datelor cu caracter public fac o menționare: sunt unități de învățământ care, din păcate, nu au site și le-am solicitat, în cel mai scurt timp, procedurile pentru a achiziționa domeniul care să le permită crearea acestei pagini web și sperăm să se întâmple în cel mai scurt timp. Până atunci, noi am solicitat tuturor unităților de învățământ comunicarea gradului de vaccinare și am realizat o situație centralizată la nivelul județului. Sigur că procentele diferă de la 100%, la 22- 25%, motiv pentru care ne propunem, în perioada următoare, să accelerăm acea campanie de informare și vaccinare pe care am demarat-o la începutul anului școlar, Aleg să rămân sănătos!, o campanie de conștientizare a importanței vaccinării atât în rândul cadrelor didactice, cât și al părinților și copiilor. În colaborare cu Direcția de Sănătate Publică, am facilitat prezența medicilor la ședințele cu părinții și la ședințele de consiliu profesoral. Acolo unde prezența fizică a specialiștilor nu a fost posibilă, am prezentat materialele pe care DSP ni le-a transmis și, în continuare, accentuăm această campanie de informare și conștientizare legată de importanța vaccinării. Oricum, procentul de vaccinare în rândul cadrelor didactice a crescut de la 57% cât era în septembrie la 71% în prezent și sunt sigură că va mai crește”, a spus Aurelia Dan pentru Timp Online.

Inspectorul general a menționat că nu a primit sesizări din partea părinților cum că aceștia ar fi îngrijorați de faptul că profesorii nu ar fi vaccinați și s-ar teme să își trimită copiii la școală.

”Asta ne face să credem că, la nivelul fiecărei unități de învățământ, aceste aspecte se discută și sunt dirijate corect din punct de vedere al circuitului informațional. Sigur că există temeri, întrebări, iar în măsura în care există întrebări, avem disponibilitatea să le răspundem cu sprijinul specialiștilor și vehiculând informații validate din punct de vedere științific. Avem semnale, pe căi informale, că anumite cadre didactice fie insistă prea mult pe componenta aceasta a vaccinării, fie nu insistă deloc și dezaprobă vaccinarea. În acest sens, le-am recomandat ca toate discuțiile pe care le poartă în mediul școlar să fie validate din punct de vedere științific de către cei care au autoritatea să le vehiculeze în spațiul public, adică să fie informații verificate, validate de specialiști, să le expună și atât, făcând acest lucru din nevoia de informare și nu de formare de opinii pentru că atât elevii, cât și părinții și cadrele didactice consider că au capacitatea de a formula o opinie pe baza informațiilor pe care le culeg”, a mai spus Aurelia Dan.

Potrivit informațiilor de pe site-ul ISJ, cel mai mic grad de vaccinare este în unitățile de învățământ private care au în spate diferite structuri religioase sau din localități îndepărtate:

  1. 22% – Grădinița ”Benita”, a Bisericii Penticostale Sfânta Treime – 2 vaccinați
  2. 25% – Grădinița ”Happy Kinder” Beclean, a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea – 1 vaccinat
  3. 26% – Școala Gimnazială Tiha Bârgăului – 9 vaccinați
  4. 32% – Liceul Creștin Logos – Biserica Sfânta Treime Bistrița – 20 de vaccinați
  5. 35% – Școala Gimnazială Negrilești – 6 vaccinați
  6. 35% – Școala Gimnazială ”Dariu Pop” Măgura Ilvei – 10 vaccinați
  7. 35% -Școala Gimnazială nr. 1 Bistrița Bârgăului – 14 vaccinați
  8. 35% – Grădinița cu Program Prelungit Sângeorz-Băi – 15 vaccinați
  9. 35% – Școala Gimnazială ”Enea Grapini” Șanț – 17 vaccinați
  10. 37% – Liceul Tehnologic ”Florian Porcius” Rodna – 33 de vaccinați

Luni se deschid fizic școlile și grădinițele de stat și private cu cel puțin 60% dintre angajați vaccinați, fără să mai conteze rata de infectare din localitate.

15 comentarii

  • „…toate discuțiile pe care le poartă în mediul școlar să fie validate din punct de vedere științific…” Foarte corect! Mă întreb, totuși, cât de validate științific sunt informațiile pe care le primesc elevii la orele de religie. Și, mai ales, cât de științifice sunt icoanele care au umplut pereții școlilor?

  • NU mai închideți școlile!
    Când de peste 7 luni este vaccin la liber să distrugi viitorul copiilor pentru ce ?
    Bine cu forța nu poți, vor mai muri în continuare cei cu comorbidități mintale și culturale.

  • ”Inspectorul general a menționat că nu a primit sesizări din partea părinților cum că aceștia ar fi îngrijorați de faptul că profesorii nu ar fi vaccinați și s-ar teme să își trimită copiii la școală.”

    Profesorii vaccinați sunt îngrijorați de faptul că părinții și elevii nu sunt vaccinați și se tem să vină la școală.
    Unii profesorii sunt îngrijorați de clasa politică iresponsabilă care au adus țara în stadiul actual.
    Unii profesorii sunt îngrijorați și de Bisericile creștine lipsite de curaj și viziune în ceea ce privește promovarea vaccinării.

    • Daca se tem sa isi dea demisiile, gura Vlad, ca daca in 1989 erau generatiile astea de papa lapte si de carton, ca tine ,acum eram tot in comunism! Bolile se trateaza cu medicamente nu cu tot felul de vaccinuri experimentale!

    • Revoltator este faptul ca se spune intr_una :educatia se realizeaza in triunghiul elevi_profesori_parinti.
      Va rog sa remarcati cum grija fata de profesori lipseste, cu desavarsire, din discursul ministrului educatiei si mai departe a ISJ. Niciun cuvant despre testarea obligatorie a elevilor, cel putin la inceputul saptamanii.
      Ei au dreptul sa vina din familii nevaccinate, din biserici nevaccinate dar profesorii trebuie sa fie acolo, pe baricade, expusi ora de ora la 33 de potentiali purtatori de virus.
      De la inceputul anului scolar auzim de sosirea in scoli a testelor si numai nu apar.
      Vedeti Cehia care isi testeaza constant toti elevii, ca sa dau doar un exemplu din fostul bloc comunist!

    • profesorii ingrijorati sa isi de demisia si sa se ingrijoreze dar nu pe banii mei care imi trimit copilul vaccinat la scoala !!!! punct, ca prea au fite toti!!!! ia sa nu le mai plateasca salariile decat in functie de rata de participare fizica la scoala!!! sa vedem!!!

  • Scrie pe tricoul doamnei REA. Nu sunt de acord. Este buna!
    Au disparut si bibliorafurile albastre din vitrina semn ca se munceste ceva.Erau acolo de pe timpul inspectoarei Tabara neatinse.

  • 70% în mediul unde se presupune că oamenii sunt cei mai în actualitate cu informația de calitate pe care îşi asumă educația e prea puțin.

    • Aveti dreptate cc, va spune un profesor vaccinat asta. Din nou si din nou vinovate sunt autoritatile, lucrezi in domenii care presupun interactiuni umane multiple:sanatate, invatamant, administratie…. alegi vaccinarea sau demisia. In tarile conduse si nu lasate vraiste s_a facut asta, stim cu totii.
      Deopotriva pt. parintii elevilor doar 2 optiuni:copilul testat sau il educi acasa, nu la scoala. Ne suntem datori cu respect unul altuia, parca asa ne invata si Isus.
      Ce spuneti bisericilor antivaccin?

  • Testul este singura posibilitate de a ști dacă cineva este bolnav sau nu. Foarte mulți care s-au vaccinat au făcut o formă de boală ușoară asimptomatică.

    • Se vor aduce teste pe baza de saliva în școli, o sa vedem câți părinți își vor lăsa copiii sa fie testați. Daca se fac testări nu ne place, dacă e vorba de vaccinare, nu suntem de acord, dacă se face școală online nu e bine, dacă se merge fizic, cu obligativitatea vaciinarii de 60% la profesori avem de comentat și punem pe umerii profesorilor această prezenta fizica (și aici dacă chiar sunt reale aceste procente pt ca e greu sa accept ca la 25% cu 1 angajat vaccinat în 5 noiembrie procentul e 60%,nu prea dau calculele matematice). În familia mea toți suntem vaccinați, inclusiv fetita mea de 12 ani pentru a ne proteja sa nu ajungem în stare gravă și pentru siguranța familiei.

  • Rușine! Nu este normal ce se întâmplă! Luăm dreptul copiilor la educatie! Pentru ce?! Pentru inconștiența unora?! Este inacceptabil!!!

    • Inconștiență cui??? A profesorilor? Oare parintii aceștia revoltați sunt vaccinați? De ce doar în învățământ se cere un raport al celor vaccinați? În alte instituții cum e posibil sa lucrezi fără vaccin? Și cine a stabilit acest 60%??? Cine garantează ca restul de 40% care pot fi nevaccinati nu sunt un pericol??? De ce în Europa parintii conștienți și au vaccinat copiii și la noi nu se poate. Un profesor fie el vaccinat sau nu întra zilnic în contact cu peste 100 de elevi care ii pot transmite virusul! Rușine celor care au dat un astfel de ordin discriminatoriu și au reușit din nou sa stârnească parintii împotriva profesorilor!

  • Interesant cum la Grădinița Happy kinder Beclean, la 25% procent, adică 1 angajat, ceea ce înseamnă că sunt 4 angajați, au procent în 5 noiembrie de 60%. Aici e o dilema foarte mare.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.