Pentru că târgurile sunt închise, crescătorii de porci din Bistrița-Năsăud au înființat un târg virtual în care oricine are de vândut un animal îngrășat poate da de veste și altora. Deja, din grupul Crescători de porci Bistrița fac parte circa 4000 de membri, iar cererile și ofertele curg.
Crescători din Chiochiș, Feldru, Miceștii de Câmpie, Chiuza, Tărpiu, dar și din județul Mureș din localități învecinate cu Bistrița-Năsăud, postează fotografii și chiar filme cu animalele lor. Se găsesc porci mai mari sau mai mici din diferite rase, de la cele comune, până la Mangalița. Prețurile pornesc de la 10 lei/kg.
Un fermier din comuna Zagra ne-a spus însă că prețul i se pare prea mic.
”La Zagra, porcii costă între 12 și 14 lei kilogramul. Cei care vând porcul cu 10 lei kilogramul sigur l-au crescut la groapa de gunoi. Care-i crescut cu grăunțe și cu grâu nu poate costa 10 lei pe kilogram. Dacă ai vândut de 5-6 ani la cineva, omul vine și te caută, nu trebuie să-l cauți tu. Vine el șiț-ți spune din timp să-i rezervi porc”.
Un alt fermier din Runcu Salvei a vândut, tot așa, unora care cumpără de la el an de an, cu 13 lei kilogramul.
”Eu am crescut anul ăsta 8 porci și i-am dat deja la 13 lei kilogramul, mai scump cu un leu pe kilogram față de anul trecut. Bucatele s-au scumpit și lucrăm din greu, pe un deal la Runcu Savei, unde ținem și oile, și vitele. La porci le dăm numa cartofi și mălai și bostani fierți, lături fierte cu zăr ce rămâne de la lapte. Crude nu le dăm niciodată ca să se facă carnea mai bună, mai fragedă. Le dăm trifoi, luțărnă, vara îi lăsăm liberi într-un țarc. Nu i-am postat pe internet că nu ne știm pe ele, suntem cu telefoanele alea vechi, ne știu oamenii și vin an de an să ne ccute Chiar sâmbăta trecută am dat un porc, l-am înjunghiat și l-am cântărit după, omul și l-o pus într-o căruță și l-o dus acasă să și-l pregătească după cum vrea el. În alți ani, l-am pregătit noi și i-am afumat și carnea. Eu nu vând și sângele porcului că-s om bătrân și mă tem de păcat. Alții vând și sângele, dacă porcu-i mare poate avea și 4-5 litri de sânge, poate și mai mult”, ne-a spus Pahone Pop din Runcu Salvei.
În supermarketuri, prețul pentru carnea de porc diferă. Spre exemplu, la Kaufland, prețul pe kilogram pentru pulpa de porc este de 12,99 lei, iar ceafa de porc, fără os este la prețul de 14,99 lei, redus de la 25,99 lei. În marile magazine, ceafa de porc fără os este la prețul de 23,95 de lei pe kilogram, iar pulpa de porc este la prețul de 12,90 lei pe kilogram. Prețul cotletului de porc fără os este de 23,95 de lei pe kilogram.
În 2021, fermele din România au asigurat doar 30% din cererea de carne de porc, cu jumătate mai puțin din procentajul acoperit de crescătorii autohtoni înainte de aparția pestei porcine.
Conform statisticilor, în anul 2020 s-au sacrificat 3,7 milioane de porci, iar, în 2019, s-au sacrificat 4,2 milioane de porci.
„În contextul în care APCPR nu mai produce decât 30% din consumul de carne proaspătă de porc, sectorul suin resimte o lipsă acută de finanţare şi de măsuri concrete de control şi combatere a PPA, solicităm prim-ministrului şi Guvernului României intervenţia în regim de urgenţă, în vederea implementării măsurilor ce se impun pentru a proteja fermele autohtone producătoare de carne de porc şi pentru a asigura securitatea alimentară pe termen mediu şi lung”, a declarat Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România.
Adaugă comentariu