Marea frământare politică din aceste zile este legată nu de cozonacii pentru Crăciun, ci de nominalizarea prefectului de către PSD, un partid care, de-a lungul timpului, ne-a livrat următorul gen de personaje pe acest post de execuție a ordinelor de la guvern: un profesor de matematică sătul de catedră, un fost polițist pensionat, un fost crâșmar, un fost PCR-ist și un așa-zis revoluționar, aflat în trecere prin orașul-martir. Toți au ascuns cât de bine au putut informațiile de interes public și niciunul nu a făcut vreo reformă. Azi, același partid livrează pe piață alt nume din vechea gardă.
Nu discut nici despre nume și nici despre competențele nimănui. Nu sunt în măsură să le evaluez fiindcă nu am petrecut cu niciunul dintre cei de mai sus mai mult de timpul alocat unui interviu. Nu știu cum gândesc, cum se comportă cu oamenii, cât de eficienți sunt. Am ascultat niște vorbe, am studiat niște comportamente, am văzut niște efecte. Când trag linie nu văd în urma foștilor prefecți socialiști nicio schimbare în bine, doar salarii încasate ca să tăinuiască și să facă jocuri pentru partid sub umbrela funcției.
Despre altceva vreau să discut aici. În limba română, ”pensionar” nu spune prea multe. Înseamnă ”persoană care primește pensie, persoană care primește o subvenție, un subsidiu, persoană întreținută, etc”. DEX nu a fost actualizat cu ceea ce a adăugat în timp societatea românească unei categorii de pensionari: mai bine plătiți decât în activitate, speciali, analiști politici, consilieri, prefecți și ce vor mai fi ei.
În limba franceză, pensie este echivalentul lui ”retraite” ceea ce înseamnă ”retragere”. O persoană care s-a pensionat se consideră retrasă din viața activă. Statul îi dă înapoi banii cu care a contribuit toată viața la fondul de pensii pentru că nu mai are vârsta potrivită pentru a fi în activitate, vârstă stabilită de specialiști în mod diferențiat pentru bărbați și femei și în funcție de munca prestată de fiecare în timpul vieții active.
Numai că, la noi, ca la nimeni, pensionarea este momentul în care ”retrasul” se va angaja în altă parte sau va primi o funcție politică în detrimentul tuturor tinerilor care își așteaptă parcă, la nesfârșit, rândul.
Mai mult ca altele, PSD este partidul care a numit foștime peste tot, în toate locurile unde putea să o facă, în firme de stat, în funcții publice, în consilii județene și locale, în consilii de administrație, peste tot.
Chiar dacă s-a dovedit că abia mai țineau pasul, că abia se descurcau cu noua tehnologie, că erau reticenți la orice schimbare, tot au fost preferați ”retrașii” pentru că erau buni executanți, antrenați încă din vremea comunismului să spună: ”da, să trăiți!”. Așa se face că, în nicio guvernare din care a făcut parte PSD, nu s-a făcut nicio reformă, nicio schimbare în bine pentru societate. Practic, acest partid și-a apărat interesele fără să se gândească la viitor.
Tinerii socialiști au îmbătrânit așteptând să le vină rândul și, cu siguranță, că mulți au regretat că au ales un astfel de partid îmbâcsit care i-a pus întotdeauna pe ultimul plan și i-a considerat tot timpul nepregătiți și insuficient de disciplinați ca să asculte ordinele care vin de sus. Unii care au urmat școli serioase și au meserii au plecat cât au văzut cu ochii, alții s-au mutat dintr-un birou de pensionar în alt birou de pensionar, iar când au vrut să posteze ceva li s-a dat peste degete cu ”nu e momentul”, ”nu trebuie să știe nimeni”, ”lasă să întrebăm la partid dacă e voie”, etc.
Repet: nu discut despre pregătirea profesională a nimănui. Nu știu care cât de bine e pregătit și cât de mult mai are energie și chef la o anumită vârstă să își aducă la zi cunoștințele dobândite acum 30-40 de ani. În România, formarea continuă e mai mult așa, o poveste bună pentru decontat bani europeni și pentru tipărit diplome de doi lei.
Multe s-au schimbat de ieri până azi, darămite dintr-un deceniu în altul și multe de schimbă în fiecare zi. Dacă nu ești deschis spre ceea ce e nou degeaba ai avut 10 acum o jumătate de veac la nu știu ce materie prăfuită. Azi, oamenii vor să știe în secunda doi ce se întâmplă, vor să te vadă pe rețele de socializare, vor să vadă că ai luat decizii rapide și le-ai asumat, bune sau rele.
În zilele noastre, în care tinerii bine pregătiți continuă să plece în străinătate, societatea în general ar trebui să le dea un semnal: hei, stați aici, noi când ne-am retras, de fapt, v-am făcut vouă loc! Însă, dacă trecutul nostru este tot viitorul nostru, atunci nu vă mai mirați voi, decidenții de azi, dacă mâine, când vă veți ”retrage” și voi la pensie, nu va mai fi nimeni care să contribuie la fondul vostru de speciali.
Și poate că, în felul acesta, cu adevărat, viața va face dreptate.
PS. A nu se înțelege că prefecții puși în funcții de alte partide au făcut vreo mare minune. Ce vă pot spune este că aproape toți și-au aranjat un post călduț la stat în care să se ”retragă” după ce o decizie politică i-a zburat din funcția pe care au deținut-o fără niciun merit, cu o singură excepție, dar azi nu mai este în viață.
– Hei, stați aici! Opriți-vă! Vorba lui Țuțea: Să se cutremure pruncii în burtă de mămică!
Este rușinos ca un partid ca PSD-ul să propună prefect o pensionară, care nu e nici măcar membru de partid. Pesemne Răducu se cam teme să facă loc tinerilor și să-și promoveze alți pretendenți la funcții la următoarele runde de alegeri. E cam aglomerat la urmatoarele parlamentare si trebuie să fie mai aerisit spațiul.
Nu te mai stresa Radule, momentul în care vei păți ce a pățit Pupeză se apropie.
Da, aveți dreptate așa este, tot ce au făcut a fost, nu în spiritul legii, și în spiritul banului, mai ales cand îi vorba de banul public. Ex. Chelnerul și-a pus fratele director la Aquabis, alt om fără pregătire. Si exemple mai sunt dar ne oprim aici.
Este vizibil faptul că nu vor să mai creeze încă în lider la nivelul filialei PSD. Radu simte deja cum Nicolae Moldovan îi suflă în ceafă, iar Bogdan Ivan nu prinde la nivelul primarilor. Propunerea primarului din Beclean, de a-l menține pe Dolha la conducerea prefecturii, l-a ambiționat pe liderul PSD și mai mult. De cealaltă parte, se știe că relația fostului prefect, nu era una foarte bună cu primarul municipiului Bistrița. Toate acestea lucruri au dus la debarcarea lui Stelian Dolha și la tragerea sa pe linie moartă. O fi bine, o fi rău ? Vă las pe dumneavoastră să apreciați.
Ivan nu prinde la primari?! Ivan prinde la mânerul genții chelnerului sau prinde/lipește afișe in campania electorala. In rest il credem in stare sa își angajeze soția la stat (consiliu județean de exemplu.. und e șef chiar șeful lui).
Că bine ziceți, dar exact la fel a fost și la celelalte partide, adică specialiști în partide de vânătoare, partide de filcăi, partide bahice, partide sexoase, că nu-i așa, asta au ajuns partidele deci și exponenții lor. Cînd cineva te numește în funcție, apoi te numește de slugă, nu de șef. Șefii își cîștigă acest titlu, prin muncă, seriozitate și mai ales examene. Ați auzit cumva de așa ceva, la cei care au fost numiți în toate, repet, în toate funcțiile politice? veci! doar lipitori de afișe, amante, slugoi, care să-i protejeze pe mahării vremurilor. No și amu, s-o dus o marionetă, care prin gesturi, părea mai mult prefectă, decît prefect și vine un prefect mai bărbată, sau cum ar zice unii…mica, iar te-a făcut Răducu mare, că despre Mica Oprea este vorba. No numa zîc.
Tinerii pesedisti avansează foarte bine, sunt vizibili, au doctorate, sunt vocali. Acuma că nu fac mare lucru, doar consumă resurse, sunt total inutili societătii, mai incurcă capra cu varza si e mai mult PR si cosmetică de capul lor asta-i alta treabă.
Si-apoi tineretea nu cred ca este un garant al profesionalismului unui pilitician. Dimpotrivă, astfel de sateliți fac și vor face exact ce-au facut mentorii lor. Ponta, Gușă, Băniciou sunt doar câteva exemple de oameni tineri care dupa ce au ieșit de pe orbită, au continuat cu același sârg practicile invățătorilor lor.
Personajul asta mare tehnocrat😂😂🤮care a fost dusă la primărie de Turc, sa i țină locul când este plecat mai mereu, oare de ce nu are nimeni curajul sa spună ce comportament execrabil are, de plimbările pe la Colibița de atitudinea și comportamentul ei, de felul cum se adresa subordonatilor??
Asi fi curios sa știu care i sunt calitățile și ce a făcut pentru comunitate ?
Doar așa sa o lăudăm ” madam de fier” de ce?Sa luam în considerare jignirile și comportamentul?
Poate o sa plângă 2,3 din primărie după ea sigur mai mulți nu, pentru care sa luptat să i păstreze pe posturi și anumite facilități în virtutea relațiilor vechi și de prietenie și ajutor reciproc. Aceștia cică ii lingeau clanța zilnic.
Mai bine Mihaela I dragostea mea, prefect.
La vremuri noi…..tot noi…..
Tineret („batranet”) …..mândria tarii…..
Copii sefilor nostrii vor fi sefii copiilor nostri. Asa a fost si asa va fi… respectand traditia comunista.
No, bade Ioane cel mai la obiect comentariu.
Dar este, de asemenea, cert că nu „toți politicienii” se află pe partea întunecată a puterii.
Există oameni motivați pozitiv în toate partidele, dintre care unii poate reprezinta doar interesele unor grupari mai mici.
Dar pe baza principiului că doar vocile negative sau distructive sunt percepute în discursul public, este, din păcate, de înțeles că 90% din editoriale și comentarii sunt negative spre destructive.
De fapt, s-au înregistrat progrese semnificative în aproape toate domeniile în ultimii 30 de ani indiferent de partide la putere. Dacă am începe acum să reducem birocrația și posturile de munca in sistem administrativ in plus și să le facem mai prietenoase pentru cetățeni, am fi un pas bun mai departe.
Mersi google translate:)
S-au facut progrese semnificative:
– s-au cheltuit bani fara raspundere umfland prin lucrari supraevaluate si de
– s-au vandut companiile nationale pe nimic
– s-au falimentat sau adus in pragul falimentului companii nationale profitabile
– s-au taiat si exportat padurile Romaniei
– s-au scolit cadrele de partid la tot felul de facultati private, studiile superioare
devenind o bagatela in ziua de azi daca ai bani sau functia potrivita, nemaicontand daca te duce capul sau nu. Si lista poate continua.
Progrese s-au facut in Croatia, care a intrat in UE in 2013, trece la euro in 2023 si adera la Schengen in 2024. Romania a aderat la UE in 2017. Aderarea României la zona euro, care ar însemna încununarea procesului de integrare europeană, e o bornă care a fost mutată de atât de multe ori, încât abia o mai vedem la orizont. Pana si Bulgaria trece in 2024 la euro.
Deci intradevar progrese s-au facut.
Greseala de redactare, Romania a aderat la UE in 2007, cu 5 ani mai repede decat Croatia.
E o criza fantastica de resurse umane( la PSD se spune cadre). PSD-ul se agata de atotstiutoarea domnisoara Mica Oprea, care nu-i deloc atotstiutoare cum se crede ea. Comportamentul domnisoarei Mica Oprea a lasat de dorit peste tot pe unde-au dus-o functiile publice detinute. Nici un subordonat de-al ei nu a iubit-o niciodata, pentru ca au fost tratati cu dispretul domnisoarei, de fiecare data, nerezonabil. La fel se va comporta si ca prefect, cu aura ei de competenta superioara, fata de toti ceilalti pe care ii considera prosti si incompetenti din start. Pana la urma, toate aceste derapaje se vor intoarce impotriva individului care face acum cartile in politica judeteana, Radu Moldovan. Iohannis si Catu au adus PSD-ul la putere si derapajele au inceput deja sa sara in ochi.
Bistrita sta bine la domnisoare atotstiutoare si cu aere de erudiție. Unele chiar tinerele, un fel de Budence autohtone: d-soara Ivan, d-soara Circu Ancuta, mai este o doamnă sau domnisoara Augusta. Nu stiu ce s-ar face comunitatea fără ele.
Si noi cei mici si neimportanti putem spune TRAIASCA USL 2. !!! Numai asa vom obtine dezinteresati rezolvarea unei petitii ca de vreun ciolanas nici nu poate fi vorba , ca nu -l avem in calcul .
Stiti de ce trebuie desfintate aceste doua structuri adica CJ si Prefectura ?
Mai intai comunistii PCR au infiintat Consiliile Populare jud. transformate in Consilii Judetene unde au oferit posturi bune de plimbat hartii sotiilor, copiilor si neamurilor dar si disciplinatilor si executantilor ordinelor de la partid.
Cu Prefectii e mai veche povestea de pe vremea Reagatului dar tot partidele politice erau avantajate cu o functie pentru care se asuteau sabiile si povesti nemuritoare.
Ca si cetatean imi fac si eu inventarierea petitiilor si sesizarilor depuse atat la CJ cat si la Prefectura de-a lungul anilor din 2007 de cand( NU) am avut de lucru si am intrat in politica VERDE locala.
Am depus in jur de 70-80 de astfel de documente, toate pe MEDIU, nimic nu am cerut in plan personal.
Si in acest an 2021 am fost prezent pe baricade cu Bistrita-Civica si alti ONG-isti la Prefectura si CJ.
Constat ca tot ce am cerut de la toti Prefectii si de la CJ a ramas intre pereti, nimic nu s-a miscat.
Iata de ce acolo trebuie pus lacatul si doar maxim 1o responsabili pe BN sub o alta entitate sa raspunda de BN si in restul tarii la fel.
Pe o criza financiara si o inflatie accelerata statul prost se chinuie sa scoata bani pt. ceva nefunctional pt. plimbatul hartiilor la nesfarsit.Nimic nu trece , nimic nu se rezolva ramane doar o falsa perceptie.Cetatenii nu se pot implica activ pt. ca sunt refuzati .
Aceste prerogative ale CJ si Prefectura pot fi preluate cu mare succes de primarii alesi si Cons.Locali ai UAT-urilor.
Ei stiu imediat si direct din comunitate care sunt lipsurile cu care se confrunta.
O adevarata reforma a administratiei cheltuitoare consta in regionalizare adica cele 5-6 Euroregiuni pe zone istorice precum si desfintarea comunelor cu mai putin de 5.000 locuitori si comasarea lor.
Desfintarea CJ-urilor si Prefecturilor este absolut necesara , Primarii trebuie sa voteze si sa trimita ca si pana acuma proiecte pe fonduri europene si cereri de finantare si la Guvern.
Cei ce cred ca numai CJ-ul poate hotari asfaltari si alte proiecte de infrastructura mare si mica se insala.Cu mai mult talent si vointa Parlamentara statul sa nu mai fie pacalit si sa tot auzim ca nu mai sunt bani de pensii si salarii.
Deasemenea cineva odata in tara asta trebuie sa tranteasca de pamant SPECIALELE .
Nu mai putem separa societatea in SPECIALI si CETATENI cu statut normal platiti dupa contributivitate.Iata de ce un paragraf separat clar trebuie sa apara intr-o noua CONSTITUTIE a Romaniei.
Si celor de la CCR trebuie sa li sa taie macaroana dulce.
Total de acord domnule Balan, dar cine sa faca tot ce ati afirmat mai sus? Politicienii? Astia n-au nici un interes, in afara de interesul lor personal. Vedeti o alta cale in afara politicii? Imi pun problema daca ne mai putem baza pe sistemul asta politic sau trebuiee gasita o alta cale de actiune.
Vreti sa vedeti ce insemna un politician care isi iubeste tara? Va recomand filmul „ADULTS IN THE ROOM” (Adulții din cameră), dupa fapte reale, cum a fost salvata Grecia aflata in pragul falimentului. Nu ce avem si am avut noi!
La un asemenea guvern nici nu mai contează cine sunt prefectii adică reptzentantii executivului in teritoriu. Pe 25 noiembrie, 2021 a fost investit guvernul coaliției PNL-PSD-UDMR, care pentru un an si jumătate se va numi „Guvernul Ciucă”, iar daca intelegerea coalitiei de a da primul-ministru prin rotație va avea zile, din vara anului 2023 vom avea și „Guvernul Ciolacu”. Această circotecă politică a fost clocită de mintea locatarului de la Cotroceni timp de trei luni, in care România a trecut printr-o criză politică pe care tot el a provocat-o.
De altfel, la investirea noului guvern , presedintele KLaus Iohannis, declara triumfător: „N-a fost simplu, cred că nu-și imaginează nimeni că a fost simplu ca într-o coaliție să vină partide care până mai ieri s-au luptat unul împotriva celuilalt. A fost nevoie să se treacă peste multe orgolii pentru a găsi puncte comune și a ajunge la votul de încredere de astăzi. Așteptările sunt mari. Românii așteaptă să vă apucați și să rezolvați problemele pe care le-ați anunțat în programul de guvernare. Lumea s-a săturat de crize și de promisiuni”.
De la bun inceput PSD și-a arogat rolul de prima voce în noua Coaliție și a făcut un rechizitoriu dur la adresa fostei guvernări PNL.
Marcel Ciolacu nu a evitat să vorbească despre inflație, venituri înghețate pentru români, prăbușirea nivelului de trai și lipsa unui plan coerent împotriva pandemiei.
Dupa cum se stie, coalitia PNL-USR-UDMR, în care PNL avea rol de vioara întâi, s-a spart la începutul lunii septembrie după ce premierul PNL, Florin Cîțu, a încălcat protocolul de guvernare promovând, fără acordul USR, pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de guvern din 1 septembrie un proiect controversat, legat de PNDL3, program de dezvoltare locală cu bani de la buget.
Noua aliantă dintre PSD si PNL este o struto-cămilă de tipul fostului USL din anii 2012.
In concluzie, alianțele politice în România nu vor putea fi soluții viabile de exercitare a puterii politice decât din momentul în care partidele își vor face curățenie în propria ogradă și își vor asuma ideologiile pe care de treizeci de ani doar le mimează.
Am uitat sa va felicit doamna Cristiana pentru articol.
Felicitări maxime.
Poate se trezește și domnul Turc, ar fi cazul să vadă cine îl înconjoară.Vechea gardă a lui Crețu.
Doamne, doamna Cristiana m ai uns la suflet.
Pai că tot se lăudau unii dezvoltatorii că o să meargă aceasta mare tehnocrata pensionara la primărie și o să i sprijine și o să pună la punct pe cine se opune lor.
Aceasta doamna s a mutat de pe un post pe altul doar pentru funcții și salariu in rest nimic.
Domnule Turc trezește te.
Insasi porecla vine de la comportamentul puțin necioplit, dur și țărănos, nu de la vreo calitate deosebita.
Chiar daca a mai fost de-a lungul vremii in diverse funcții, realitatea diferă de porecla și de ziare. Cred că nu este nici un subaltern care sa o fi apreciat.
Nu neagă nimeni experiența unor persoane cu vechime dar totuși la 67 -68 ani chiar nu poți să ți vezi de familie?
Așa flamanda poate fi?
Sau flamanda de funcție?
Du te doamna acuma și vezi ți de pensie și pleci cu demnitate.
Altfel vezi, lumea să a cam saturat.
Frumos articol!Scris de o Doamna,care desi face referire la o alta Doamna ,din articol nu transpare niciun fel de ranchiuna.Asa se face gazetaria adevarata.
Corect,bine zis!
Soluția-i un fel de ”formă fără fond” , ca să preluăm o expresie consacrată în critica literară.
”Artă pentru artă”, nimic cu tendințe – pozitive, desigur.
Politica-și urmează cursul, pe principiul ”mereu în contra firii” .
Ombilicul comunismului este greu de cauterizat, că are rădăcini adânci.