Actualitate

De Crăciun, jandarmii au dat amenzi de 14.000 de lei

În perioada Crăciunului, jandarmii bistrițeni au executat mai multe acțiuni specifice, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară stabilite în această perioadă, respectiv pentru respectarea regulilor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. În această perioadă fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale în valoare de 14.550 lei.

Sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (14 sancțiuni: 4 amenzi în valoare de 2.000 lei și 10 avertismente scrise), pentru nerespectarea măsurii carantinării, respectiv pentru nerespectarea ordinii și liniștii publice.

Un număr de 9 persoane care ar fi trebuit să se afle în carantină ca urmare a sosirii din străinătate nu se aflau la domiciliu pe timpul verificărilor efectuate, iar o persoană a fost depistată la o stație de alimentare cu carburant. Numai pe această linie, pentru nerespectarea măsurii carantinării, au fost aplicate amenzi în valoare de 9.000 de lei și un avertisment scris.

De asemenea, pe perioada Crăciunului jandarmii au constatat și abateri de la prevederile legii nr. 61 din 1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Astfel, au fost aplicate 17 sancțiuni: 11 amenzi în valoare totală de 3.550 de lei și 6 avertismente scrise pentru: tulburarea ordinii publice, adresarea de injurii, lipsa supravegherii unui minor, cerșetorie, consum de alcool în spațiul public neamenajat, informează Inspectoratul de Jandarmi Bistrița-Năsăud.

Poliția informează, la rândul său, că pentru neregulile constatate în cadrul acțiunilor punctuale desfășurate, au fost aplicate 71 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 40.000 de lei. Din totalul acestora, 31 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 55/2020, în cuantum de 29.000 de lei, celelalte fiind pentru abateri la regimul rutier sau privind încălcarea unor norme de conviețuire socială. Peste 30 de persoane au fost amendate pentru nerespectarea carantinei.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.