În Parcul Industrial Bistrița Sud este nevoie de noi investiții cu bani europeni pentru redimensionarea rețelelor elementare de electricitate și gaz, dar și pentru extinderea suprafeței, a declarat primarul Bistriței, Ioan Turc, într-o conferință de presă de final de an.
”Problema Parcului Industrial este legată de subdimensionarea infrastructurii elementare, mă refer la curent, la gaz. Din păcate, remedierea acestei situații presupune investirea unor sume considerabile. De aceea, pregătim un proiect și, prin bani europeni, vom recalibra infrastructura, puterea instalată, gazul. Asta pe de-o parte. Pe de altă parte dorim să suplimentăm suprafața. Pe zona considerată inundabilă eu cred că poate fi extinsă suprafața Parcului Industrial și categoric vom folosi și oportunitățile pe care ni le oferă banii europeni pentru cei care se vor reloca în Parcul Industrial. Există bani pentru firmele care urmează să se relocheze în parcurile industriale. Există bază legală și vom folosi această oportunitate”, a declarat Ioan Turc.
Parcul Industrial Bistrița Sud este o platformă industrială de tip greenfield, construită în 2015 la marginea orașului Bistrița. Proprietar al parcului este Consiliul Local al Municipiului Bistrița, iar construcția s-a făcut jumătate din fonduri proprii, jumătate din fonduri europene nerambursabile. Valoarea contractului de execuţie a platformei a fost de 24.223.601,86 lei, în timp ce valoarea totală a proiectului s-a ridicat la 35.170.442,56 lei.
Parcul înseamnă, în cifre, 1.900 m străzi de incintă, 1.116 m drum de acces, 1.900 m pistă pentru ciclişti, 14.286 mp spaţiu verde, 2.160 m reţea distribuţie apă, 1.600 m reţea distribuţie gaze naturale, 1.550 m reţea electrică de joasă tensiune, 5.460 m reţea pentru iluminatul public şi o staţie de epurare independentă.
Parcul Industrial Bistrița Sud are o suprafaţă totală de 30 ha împărțită astfel: spaţii logistică: 12%, spaţii industrie: 38%, spaţii servicii, dministraţie: 5% și spaţii verzi 15%. Este asigurată alimentarea cu apă potabilă prin grup de pompare, canalizare menajeră şi pluvială – staţie de epurare, sunt instalaţii de încălzire – centrale termice şi panouri solare și este asigurată și alimentarea cu energie electrică.
Parcul Industrial Bistrița Sud este administrat de Societatea ”Business Park Bistrița Sud” SRL, înființată în data de 02.10.2012, al cărei unic asociat este Consiliul Local al Municipiului Bistrița.
Conform paginii web a Parcului Industrial, sunt următoarele avantaje oferite investitorilor:
- Scutire de la plata impozitului pe clădiri;
- Scutire de la plata impozitului pe teren (valabilă în cazul în care se dorește achiziționarea terenului);
- Scutire de la plata taxei pentru obținerea autorizației de construire și a certificatului de urbanism;
- Stimulente și facilități adiționale pentru promovarea investițiilor directe cu influență semnificative asupra economiei;
- Terenurile dispun de certificat de urbanism cu avizele aferente, acord de mediu, studii topo și geo etc, care pot fi puse la dispoziția investitorilor;
- Furnizarea suportului complet de infrastructură pentru activitățile industriale (drumuri de acces, alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu curent electric, alimentare cu gaze, comunicații, iluminat public, încălzire, aer condiționat);
- Societatea administrator va face lobby pe lângă Consiliul Local Bistrița pentru obținerea/prelungirea facilităților;
- Societatea administrator va asista investitorii în relația cu autoritățile locale, inclusiv fiscul, în sensul că va face toate demersurile ca aceste relații să se desfășoare normal;
- Societatea administrator va sprijini investitorii în obținerea de ajutoare de stat, la nivel local și central.
Parcul asta nefolositor are stalpi pt iluminat stradal iar orasul are strazi neasfaltate si fara iluminat stradal. Inteligenti sunt conducatorii romani. Ne mandrim cu toti politicienii!!!!
Până nu se va face un drum și un pod nou pentru camioane grele care să ducă în Parcul Idustrial Bistrița Sud și acest drum să fie conectat la viitoarea Autostradă a Nordului sau Drumul Expres cum sa fi numind el, până atunci parcul Industrial nu va avea niciun succes.
Luați exemplu Parcului Industrial Teraplast care este foarte aproape și este o rețetă de succes și nu fantezi de politiceni care nu au nici cea mai mică idee despre economie.
Încă din anul 2006 liberalul Ioan Turc, pe atunci viceprimar al Bistritei a propus amenajarea unei zone de dezvoltare economică la Sărata, respectiv a parcului industrial Bistrita-Sud. De asemenea tot aici era prevăzută construirea unui campus modern pentru învățământul universitar tehnic al extensiei UTCN Bistrita. In acest sens, urma să se facă negocieri cu mediul de afaceri pentru a stabili ce specializări se cer pe platforma economică a Bistriței. De asemenea , urma ca pe baza unor acorduri, mediul de afaceri să susțină inclusiv bursele pentru studenți. Ulterior, prin anul 2012, administrația PSD-istă a Bistritei sub bagheta primarului Ovidiu Cretu a preluat ideea realizării parcului industrial de la Sărata, dar a renunțat la proiectul campusului universitar, iar pe de altă parte a realizat o investiție subdimensionată ca suprafață și utilități. Parcul industrial a fost finalizat in 2015 si de atunci popularea lui cu activitati industriale a fost extrem de redusă.
De aceea actualul primar Ioan Turc a inclus in programul său electoral din 2020, atât redimensionarea si vitalizarea Parcului Industrial de la Sărata, ca suprafață și utilități, cât și racordarea acestuia la rețeaua de cale ferată. Pe de altă parte se impune încurajarea localizării în parc a afacerilor inovative, pornind de la angajarea unei echipe de management și marketing performantă. O primă necesitate ar fi legătura directă a Parcului Industrial de orasul Bistrita prin prelungirea DC-8G până la Podul Berăriei, evitându-se astfel aglomeratia din localitatea Viisoara.
Programul lui Ioan Turc nu a renuntat la edificarea unui campus pentru învățământul universitar tehnic, în Parcul Industrial precum si organizarea unui program pentru învățământul profesional. In acest sens, Primăria Bistrita si-a propus creatra unui centru de formare în industrii creative și în IT împreună cu Universitatea Tehnică, Universitatea de Artă și Design și Universitatea Babeș-Bolyai. Pregatirea forței de muncă în aceste sectoare fie prin formare, fie prin reconversie profesională va atrage firme din Cluj-Napoca în deschiderea unor filiale în sectorul IT la Bistrița. Astfel, mulți tineri talentați din Bistrița se vor putea reîntoarce acasă, unde vor putea câștiga bine, iar banii vor avea altă valoare decât în centre extra-scumpe, precum Cluj-Napoca.
Care studenți vor merge până acolo departe pe pășune la Sărata ? ! :o) Mai repede ajungi la Cluj la o facultate adevărată decât pe pășune la Sărata. Un campus al unei Universități autonome Bistrițene este neapărat să fie realizată dar în oraș pe Drumul Dumitri Vechi și nu la Cuca Măcăii.