Actualitate

Gloria 2018 învinge ultima clasată și încheie turul Ligii Florilor pe locul 10

(FOTO-VIDEO) Echipa de handbal feminin Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a câștigat meciul de acasă cu ultima clasată din Liga Florilor, CSM Deva, contând pentru etapa a 13-a, ultima a turului, și a terminat prima parte a campionatului pe poziția a 10-a.

Fetele antrenate de Horațiu Pașca s-au impus categoric, scor 32-17 (14-10).

Au adus victoria: Nicoleta Dincă – 7, Florina Chintoan – 5, Jovana Kovacevici – 3, Meike Schmelzer – 3, Ana Maria Iuganu – 3, Alexandrina Barbosa – 3, Laura Moisă – 2, Sonia Seraficeanu – 2, Almudena Rodriguez – 2, Jelena Trifunovici – 1, Nina Zulici – 1.

”Cred că mai importantă decât victoria e modul în care a fost obținută, mă refer la jocul echipei. Un final de tur în care știu că suntem mult sub așteptările cu care s-a pornit în acest sezon. Munca de la antrenamente începe să se vadă și în teren. Sper din tot sufletul ca returul să aducă bucuria pe care o așteaptă toată lumea. Avem un debut de retur de foc, acasă cu Gloria Buzău apoi în deplasare cu CSM București”, a declarat antrenorul Horațiu Pașca.

”A fost primul meci și mă bucur că am început cu o victorie. Am avut puține emoții la început, dar totul a fost bine. Să sperăm că este un început pentru mai multe victorii”, a spus Bianca Bazaliu, care a debutat în acest meci pentru Gloria 2018.

În etapa viitoare, a 14-a, prima din retur, echipa bistrițeană joacă tot acasă, cu Gloria Buzău, sâmbătă 5 februarie.

2 comentarii

  • Observatia mea ar fi aceea , ca au marcat aproape toate jucatoarele. Cam asa se intampla cu echipele mari , unde nu exista o „Neagu” pe care se bazeaza lumea si care poate sa prinda o zi proasta , compromitand astfel rezultatul.Daca in meciul cu Buzaul va invinge Gloria noastra atunci cu siguranta exista premize ca in finalul sezonului sa terminam mai sus cu 4-5 locuri. Speranta mea se leaga si de meciurile de cupa , care prin jocul rezultatelor ar permite accesul echipei pentru o intrecere continentala.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.