Actualitate

Primarul Ioan Turc: Îi îndrum pe eurosceptici să se uite la aceste valori

Primarul Bistriței, Ioan Turc, a declarat că fără bani europeni nici la Bistrița și nici în alte orașe reședință de județ nu s-ar putea face mare lucru, anul acesta 60% din totalul banilor de investiții fiind atrași din fonduri europene.

”Bugetul de dezvoltare înregistrează anul acesta o creștere semnificativă, de 144% la venituri, 156% la cheltuieli. În ceea ce privește datoriile, situația este una bună. Gradul de îndatorare este de 5,22%, dar aici intră și banii împrumutați de Primărie pentru cofinanțarea proiectelor cu fonduri europene, dar acești bani nu se iau în calcul – conform legii – la stabilirea gradului de îndatorare. Practic, gradul real de îndatorare al municipiului este undeva la 3%. Partea de investiții este predominantă – 51%. Avem 10% asistență socială, sănătate, cheltuieli cu dobânzile destul de mici, bunuri și servicii – 19%, cheltuieli de personal -18%”, a spus Ioan Turc.

În ce privește sursa de finanțare a investițiilor, el a menționat că 19% va fi din excedentul anului trecut (bani necheltuiți), 6% din bugetul de stat, 6% împrumut intern, 9% venituri proprii, 60% fonduri europene nerambursabile.

”Îi îndrum pe eurosceptici să se uite la aceste valori. Ce ar însemna bugetul unui municipiu reședință de județ – nu doar al Bistriței – fără componenta banilor europeni? Se poate observa cu ușurință că nu am putea să facem mare lucru. În anul 2022, la fiecare leu plătit de bistrițeni prin taxe și impozite locale sunt atrași 2 lei din fonduri europene, un indicator care poate fi relevant”, a mai spus primarul municipiului.

Banii publici se vor cheltui astfel:

  • Transporturi (drumuri și poduri): 128.918; 28%
  • Învățământ: 101.351; 22%
  • Locuințe, servicii și dezvoltare publică: 68.674; 15%
  • Asistență socială și creșe: 37.175; 8%
  • Autorități publice: 37.798; 8%
  • Sport, cultură, recreere și religie: 31.344; 7%
  • Protecția mediului: 29.179; 6%
  • Poliție locală și servicii voluntare de urgență: 13.268; 3%
  • Sănătate: 4.252; 1%
  • Servicii de evidență a populației: 2.607; 1%
  • Dobânzi: 2.250; 1%
  • Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă: 1.584; 0%

9 comentarii

  • Nu-s eurosceptic, da-s realist. Dacă platforma industrială din 1989 n-ar fi fost distrusă ( CPL, IUT, Sticla etc.) dacă Stațiunea Pomicolă cu dealurile pline de livezi ar produce, dacă nu s-ar fura așa mult…dacă, dacă…n-ar fi România datoare cum n-a fost niciodată. Sigur n-am avea pârtie, alpina costner și alte nebuneli, dar astea nu vor ține de foame. No numa zîc…

    • Ce uită să spună primarul este că cei mai mulți bani europeni sunt destinați pentru prostiile Linia Verde pe perete și îngustarea străziilor Gării-Decebal-Andrei Mureșanu-Năsăudului, acestea vor produce sugrumarea traficului auto și faliment în tot orașul ( vezi ce sa întâmplat pe zona „pietonală” din Centru Vechi ).
      Ca urmare a acestor prosti de proiecte se distrug foarte multe locuri de parcare, pentru a mai drege cumva această situație penibilă primăria încearcă să facă noi parcări ( bineînteles că vor fi insuficiente și aproape toate rezidențeale deci nu vor putea fi folosite pentru firme, faliment, falimet și tâmpiți în primărie ). Deși până la aparația acestor prosti de proiecte care îngustează străzile aceste parcări nu erau necesare acum aceste viitoare parcări vor fi făcute din bani noștri și a copiilor noștri luați prin credite fiindcă Europa nu fiinațiază acest tip de parcări ci numai parcări de tip Parck & Ride ( parafrazânt o replică celebră ” Bistrița nu este a voastră nici a copiilor voștri și nici a nepoților voștri, ea a fost furată deja demult de către politiceni și funcționari lacomi și tâmpiți ).

  • Auzeam un amic cum zicea că UE e a 4-lea reich german, l-am contrazis atunci dar acum tind să-i dau dreptate! Tările bogate din UE devin mai bogate iar țările sărace, sărăcesc și mai mult, devin piețe de desfacere pentru mărfuri de calitate proastă și își pierd suveranitatea devenind colonii.

  • Pe vrenea lui Crețu toți adversarii urlau ce mare este suma alocată pt.salarii.
    Acum actualu încearcă să inducă in eroare adevarul.
    Adică impozitele și taxele locale ( fără cota din impozitul pe venitul cetățenilor) este de 69, 5 mil.lei .
    Salariile sunt de 82, 6 mil lei!
    Deci, tot ce se colectează din impozite pe proprietate si taxe nu ajunge pt.salarii.
    Dacă punem și cota ,de 116 mil.lei atunci total venituri proprii sunt de 185, 5 mil.lei, iar salariile reprezintă 44%. Nicidecum 19%, unde ați inclus și fondurile europene!
    Fondurile europene nu conțin componenta de salarii.
    Gargară domn primar!

  • Nea Ion.
    Pe tine te asteapta dansurile de societate la punctul termic de pe Octavian Goga si tabla de sah.
    Taci din gura ca esti depasit de toate .
    Ia si un romergan sa ai o noapte linistita.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS