Actualitate

La inițiativa unui cetățean german, 500.000 de lei ar urma să fie investiți în liniștirea traficului pe DN 17

Pentru prima dată în istoria postdecembristă, și cetățenii din Bistrița au un cuvânt de spus în privința cheltuirii banilor publici. După un proces de selecție de la sfârțitul anului trecut, cinci proiecte inițiate de oameni vor primi anul acesta alocări totale de un milion de lei de la buget. Cei mai mulți bani, 500.000 de lei, ar urma să fie cheltuiți pentru siguranța oamenilor din Viișoara și Unirea, două cartiere traversate de DN 17.

Inițiativa îi aparține lui Walter Born, cetățean german care locuiește la Viișoara.

”Eu locuiesc de mulți ani la Viișoara și constat că, în ultimii 20 de ani, traficul s-a multiplicat de 100 de ori. Cu toate că s-au montat două semafoare, în continuare se produc multe accidente chiar și la trecerile de pietoni semaforizate și aceasta din cauza vitezei exagerate. Și mai este și un efect fluviu de la drum, nu știu dacă așa se zice în românește. De exemplu, dacă vrei să-l vizitezi pe vecinul de vizavi, nu prea ai șanse să traversezi strada decât dacă mergi câteva sute de metri spre oraș până găsești o trecere de pietoni și apoi vii înapoi. În plus, vecinii, care sunt foarte mulți în vârstă, nu mai apucă să traverseze drumul. Aveam o relație mai apropiată cu vecinii de peste drum care acum au peste 80 de ani. Sună dacă au ceva, te duci în careu până ajungi acolo, sau îți asumi riscul să treci strada. Viteza cu care se circulă aici, probabil ca și în orice alt sat din România, depășește ziua în medie 70 de km/h, iar noaptea 100 de km/h. Eu am propus prin acest proiect să fie liniștit traficul cu obstacole, cu acele insule de pe drum de la intrare – cum sunt cele de pe DN 15A – și sunt soluții chiar ieftine. Cu o mie de euro se poate cumpăra o insulă din material cauciucat. O plantezi acolo și trebuie ocolită. Este foarte simplu și rapid. Apoi marcajele să fie refăcute periodic. Pe urmă, cel mai mare efect de liniștire cred că l-ar avea o supraveghere a traficului cu camere de video și radare. Măcar să fie afișată viteza când treci de radar. E aceeași problemă și la Unirea, traficul în orele de vârf și în week-end fiind infernal”, a spus Walter Born.

El spune că imediat ce s-a anunțat că demarează procedura bugetării participative s-a apucat să-și scrie propunerile.

”Când a apărut ideea (bugetării participative -n.r.), am sărit imediat, nu să laud cum e obiceiul, dar m-am apucat să scriu într-o oră, două patru propuneri dintre care una s-a aprobat. Să vedem dacă se face, dar e o chestie minunată. Eu m-am bucurat că am fost acceptat fără să fiu apostrofat că sunt străin și vin strănii cu ideile lor. Nu! Procedura în sine a fost foarte simplă. Nu am consumat prea mult timp, poate o oră, două, am scris acolo cu greșelile mele și am fost acceptat. Nici nu am calculat cât ar costa toată investiția. Am propus bugetul maxim posibil ca să nu lipsească bani pentru ceva minune mică. Nu am calculat exact ca și cum aș face un proiect pentru firma mea, am pus pur și simplu suma maximă ca să aibă loc pentru orice. Ce îmi doresc este să se facă ce am propus. Nu e important cine face. Chiar dacă vor fi modificări și unele minusuri, chiar nu contează. Importantă este acțiunea în sine. Trebuie făcut. Atâta tot”, a mai adăugat Walter Born.

În opinia lui, dacă proiectele aprobate vor fi realizate, va crește numărul celor interesați de bugetare participativă.

”Eu sper ca tot mai mulți, dacă se va ține și la anul, vor avea curajul să-și exprime ideile lor pentru că e simplu. Acum au fost foarte puține proiecte și voturi foarte puține, proiectul meu fiind votat de 30 și ceva de persoane. E nesemnificativ raportat la mărimea orașului. Numai cei interesați cu adevărat au votat. Chiar și așa trebuie să remarc faptul că e o diferență între vechea administrație și actuala. Nu neapărat că vreau să-l laud pe primarul de acum, dar se vede că e o diferență în ce privește disponibilitatea de a asculta oamenii, de a vrea să știe ce se întâmplă în oraș”, a adăugat el.

Celelalte proiecte pe care le-a scris se refereau la încurajarea transportului în comun, la amenajarea spațiului public din fața caselor din Viișoara – în continuare distrus de lucrările care s-au făcut la pista de biciclete – iar al treilea de realizarea unor centre de întâlnire pentru vârstnici.

În vara anului 2021, Primăria Bistrița a lansat procesul de bugetare participativă, cetățenii putând depune proiecte care să contribuie la îndeplinirea unui obiectiv de interes general. Valoarea maximă a bugetului estimat pentru fiecare proiect a fost de 500.000 de lei, cele alese urmând să fie incluse în bugetul pe anul viitor. 1 milion de lei este suma anunțată de municipalitate că o va aloca pentru proiectele cu bugetare participativă.

Proiectele au putut fi depuse până în 20 septembrie, ulterior votate. În 15 noiembrie a fost anunțat clasamentul final.

  • Smart City Tour Bistrița – Aplicație IT pentru turiști constând în tururi ghidate (100.000 lei).
  • Pădurea Codrișor – Oaza de relaxare a bistrițenilor (pădure-parc: trasee cu zone de agrement și locuri de odihnă / 130.000 lei). 
  • Siguranță la treceri de pietoni din Viișoara și Unirea (camere video, panouri de avertizare, insule / 500.000 lei). 
  • Transport gratuit pentru persoanele cu dizabilități și vârstnici (microbuz pentru excursii / 80.000 lei). 
  • Joaca accesibilă (leagăn pentru persoanele cu dizabilități / 15.000 lei). 

28 comentarii

  • O treabă faină, toată acțiunea. Minunate și cele 5 proiecte. O, da, vor zice unii că de fapt, trebuia și altceva, că cele aprobate, nu-s chiar necesare…că de fapt pârtia cucurigu, cușca veverițelor au fost ff bune. Fiecare cu părerea lui. Nu, nu obișnuiesc să pup fundulețe, dar cînd trebe să-mi ridic clopul, apoi îl ridic și aici trebe. No, numa zîc.

    • Singura soluție de ” liniștire ” a traficului este construirea noi centuri a Bistriței pe lângă Budac, restul sunt frecți la picior de lemn cu Diana fiindcă numărul de autovehicule care tranzitează orașul va fi tot același, majoritatea din aceste autohicule nicimăcar nu doresc să intre în Bistrița ci vor să meargă rapid mai departe în altă parte. Dar cine să facă această centură guriști de la noi cu ideii ciudate.

  • Initiativa este de laudat. Adica domnul doreste protejarea celor care locuiesc in Viisoara.
    Dar efectul va fi catastrofal. Se va face o aglomeratie de nedescris, pana la Gomar va fi bara la bara la orele de varf. In practica, atunci cand e aglomeratie, daca prima masina incetineste atunci deja a 5-ea masina se opreste.
    Silutia este pusa in practica pe DN1, pasarele pt pietoni. Orice altceva va mari aglomeratia, masinile stau mai mult in trafic cu viteze mici, Viisoara va fi plina de fumul masinilor.
    Ganditi-va la trecerea CF de la Livezile, toata lumea striga sa se puna bariera pentru fluidizarea traficului, in Viisoara noi il blocam.
    Doar zic, om vedea cat vor rezista acele insule.

    • Da, chestia cu traficul de sfirsit saptamana si la orele de virf este de adevarat o problema care nu poate fi rezolvat local de cit cu foarte mare efort si nicidecum printrun proiect de 100K €
      Cu proiectul aceasta putem salva citeva vieti omenesti, cam atit. Merita? Eu zic ca da. Vedem ce se va realiza, cind si daca.
      Problema celelalt sincer nici cu ocolirea aia planificata nu o se fie rezolvata pentru ca nici nu cred ca trafic de transit e mai mult de cit 10% si face o asa mare diferenta. Cel putin noi din Viisoara, cind vrem se mergem la munte nu vom ocoli orasul prin sesul Jelnei. Ar fi absurd.
      Cindva a fost idea de ar face un drum semiocolire trecand prin parcul industrial Sarata, pe la spatele ANL, trecand mai departe diagonal prin Viisoara, urmarind centura veche largita si pe urma tot mai departe linga calea ferata cit se poate de mult si inclusif trecand Livezile cit mai mult. Asta ar elibera orasul de adevarat si de trafic de weekend spre munte.
      In principiu si ocolirea prin Codrisor a lui Cretu ar fi fost o solutie, doar pentru trafic. Dar nu pentru riverani si nu pentru mediu, clar.

    • @ Walter, Ceva nu se pupă în logica dumitale : păi dacă vrei tu să se lărgească fosta centură la 4 benzi atunci ar trebui să se lărgească și drumul prin Viișoara la 4 benzi, drum pe care dumneata acum îl îngustezi. Unde mai este logica ?

    • Pentru tine cel din Viișoara dacă vrei să mergi la munte în cel mai scurt timp vei merge drep pe DN17 spre Sărata unde în vreo 2 minute intri pe viitoarea centură parte a Autostrăzi Nordului sau Drumul Expres Dej – Bistrița sau cum se va numi el, sau dacă tu vrei să faci mai mult timp vei merge drept pe DN17 adică pe Libertăți, Indepedenței, Republici și Calea Moldovei. Ceva mai simplu nu se poate.

    • @largire imposibila
      Nu vorbeam de largire de DN17 prin Viisoar ci despre o ocolire care doar trece la nivelul de sens/Petrom pe centura veche.

    • Dar cei din unirea? Dar cei din oras nu sufera? Asta vrea sa si puna dopuri in urechi din beton?

    • @ Walter , Ceva tot nu este logic cum să traverseze pe la Petrom, păi acolo sunt case și alte construcți, nu are pe unde să treacă.
      Tu ești de acord ca strada de lângă blocurile ANL să traverseze DN17 fix peste casa ta și respectiva șoșea să ducă până la Blăjeni ?????
      Așa că dacă vreți să lărgiți fosta centură atunci trebuie să lărgiți la 4 benzi și DN17 din Viișoara și Unirea o vorbă spune ” Fi atent ce îți dorești că s-ar putea să ți se întâmple „.
      O soluție totuși ar fi propunerea primarului Turc cu șoseaua rapidă pe lângă calea ferată pe care care ar fluidizarea traficul auto din tot orașul.

    • @ Dn. Born, Ai dreptate pistele de biciclete sunt degeaba în Viișoara și pe străzile înguste din oraș Înpăratul Traian, Victor Onișor și Codrișor acolo locuiește o populație mult îmbătrânită și care nu folosește și nu va folosi bicicleta. Pistele de biciclete sunt necesare pe străzile Calea Clujului, Drumul Cetății și Simion Mândrescu acolo unde locuiesc oameni tineri care folosesc bicicleta.

    • Drumul DN17 prin Viișoara și Unirea are loc arhisuficent să se lărgească la 4 benzi în schimb străzile de pe fosta centură nu au loc pe unde să se lărgească. Voi puneți căruța în fața boilor.

  • Iata cum un neamt fain isi aduce aportul in comunitatea unde traieste. Luati exemplul amicului meu domnul WALTER BORN !
    Felicitari stimate domn ! Meritati in 2024 sa fiti si consilier ales de cetatenii din Viisoara si Bistrita.

    • @ Bălan, Singura soluție pentru eliberatea traficului este construirea noi centuri pe lângă Budac. Restul sunt doar niște cârpeli jenate care îi rezolvă pe o categorie de cetățeni din oraș dar îi va enerva maxim pe altă categorie de cetățeni în cazul ăsta pe șoferi. Dacă sunteți așa tari și vă bateți cu cărămida în piept că faceți și dregeți atunci de ce nu faceți această centură care este prima prioritate a orașului. Vă spun eu fiindcă nu sunteți în stare dar vă vreți consilieri abonați la banul public.

  • Iar,viisoara,ci cu ce idei,Doamne fereste, eu circul zilnic prin viisoara si ziua si seara,dar asemenea viteze cum zice neamțu, nu cred ca a fost in ultimi 5 ani,apoi viisoara are :iluminat ,stradal,pietonal,trotuare pietoni,pista B iciclisti etc pai luati-o si spre Sigmir,fara iluminat,fara trotuare,si sa vezi acolo viteza de 80 -100 la ora,te arunci in sant sa nu se urce pe tine ,daca mergi la chioșc sau vecin si obligatoriu lanterna seara ,bai ma apuca groaza de cate ori am scris si tot degeaba,hai pa .

  • Soni .eu nu ma dau cu caramida-n piept si nu imi doresc si nu sunt abonat la bani publici si sunt pensionar activ.Statul nu ma tine in brate cu nici un leu ci exact invers. Sunt independent financiar si foarte corect in relatiile mele cu toata lumea.Te las pe tine sa candidezi la banul public , poate ai ceva de zis si de facut mai bine. Candideaza neamule ca nu te opreste nimeni .
    Singura mea preocupare este fata de starea MEDIULUI si in acest sens m-am opus cu 6.000 de bistriteni sa nu treaca centura NEOCOLITOARE prin padurea CODRISOR.
    La cei 66 de ani ai mei nu eu dispun sa se faca o centura pe la Budac . Acesta este de fapt si traseul cerut de noi in interventiile facute de-a lungul anilor.

  • nesimti obedienti . ce aveti cu Walter Born de ati dat atatea minusuri. prin santuri sa zburati cu coaptele in Viisoara zapacitilor .

  • Axa pe lângă calea ferată este o propunere genială este suficient doar să se asfalteze străzile existente pe ambele sensuri: De la Sătata pe lângă calea ferată după care pe Libertății- Bretan – Industrilor- Eroilor- Poienii- Bradului – Leonida Pop- …- Gospodarului – ieșitra din Unirea . Pe cealată parte …. Rodnei-Arțarilor- Colibiței….

  • Bună ziua. Mă numesc Eftimie Ionel în problema cu traversare se poate rezolva foarte simplu. Este vorba de poduri suspendate ce trec deasupra străzii. De exemplu cum este în stațiunile turistice de valea Prahovei sau în străinătate. Doar pentru pietoni și biciclete

  • Eftimie si tu faci politica pro masina si dai dreptul masinilor inaintea oamenilor ? dupa tine prioritatea este pe patru roti iar fraierii sa se catere pe pasarele ? Ma lasi ?

  • Viitoarea centură pe la Budac și șoseaua rapidă pe lângă toată calea ferată din Bistrița sunt singurele soluții viabile pentru orașul nostru.

  • Acum ca tata Moldovan a cam terminat de asfaltat pădurile si pășunile ar fi cazu sa facă și un drum care chiar contează, pe lângă calea ferata, Viisoara – Livezile

  • Ce reiese din articol? Ca un cetatean vrea ,,linistirea traficului” ca sa treaca strada neregulamentar la vecinii de vizavi?:)) Culmea. Se si aproba 🙂
    Zone in care oricum aproape stai pe loc. In Viisoara se blocheaza frecvent traficul la orele de varf. Banuiesc ca la fel este si in Unirea.

  • Cu părere de rău dar „liniștirea circulației” se poate face într-un singur mod: Taxe enorme pe mașinile personale !!! Nu se poate ca o familie de 4 persoane să dețină 4 mașini si să circule cu toate. Drumurile noastre nu sunt proiectate pentru atâtea mașini, să nu mai zic de parcări.

    • @ Marcu, Iarăși alte taxe aiurea ca-să aveți voi bani pentru salariile și pensiile voastre nesimțite !

  • Nesimtitilor de ce dati minusuri lui Walter si Balan, cetateni cu simt civic ?
    Minusuri sunteti voi pentru acest oras. Minus in educatie.

  • @ satean, Spuneți-le asta și consătenilor voștri ce locuiesc în sensul giratoriu DN17 cu Libertăți la care voi vreți să le demolați casele după care mai putem discuta despre minusuri despre civilizație etc…

  • O prostie mai mare nu cred ca exista. În loc sa facem o centura a orașului pe care sa mutam traficul greu, noi punem insule ca sa devina Viisoara un fel de Beclean upgradat. O sa se facă niște cozi interminabile la orele de vârf. O prostie de 500.000 lei! Când o sa avem la ieșirea din Bistrița o autostrada ca în Germania pe care sa ajung la Cluj în 30 de minute mai povestim, pana atunci o sa fie un fel de peticeala romano-germana. 🤣

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.