ACTUALIZARE În dimineața zilei de duminică, șoferii care au pornit la drum au constatat că nu s-a intervenit nici pe șoselele naționale, nici pe străzile din oraș, iar traficul redus de la primele ore a făcut ca pe drum să se circule ca pe pârtie. Deși se știa încă de ieri că va fi cod portocaliu și cod galben de ninsori, autoritățile nu s-au grăbit nici de această dată să intervină prompt.
Pe DN 17, părea că nu a trecut niciun utilaj de deszăpezire potrivit unor imagini care ne-au fost transmise de un șofer.
Nici la Bistrița nu s-a circulat mai bine la primele ore ale dimineții, dar situația s-a remediat ulterior.
În schimb, un supermarket a găsit soluția să facă lună și bec parcarea magazinului.
Viceprimarul Bistriței, Sorin Hangan, a postat pe Facebook, duminică după-amiază: ”Iarna și-a intrat în drepturi, așa cum nu a mai făcut-o de ani buni. Toate utilajele de deszăpezire ale Primăriei Bistrița lucrează la capacitate maximă. Dacă ninsoarea continuă să cadă în ritmul de până acum va trebui să avem puțină răbdare până vor ajunge pe toate străzile. Am început, cum era firesc, cu arterele principale. Trebuie să circulăm cu prudență adaptându-ne la condițiile de iarnă. Îi rog pe cei care au mașinile parcate pe marginea străzilor să le mute pentru a facilita intervenția utilajelor. Pârtia Cocoș rămâne deschisă, la fel și patinoarele, așa că haideți, cu mic, cu mare să ne bucurăm de zăpadă!”.
Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud a transmis la ora 15.30: ”În Pasul Tihuța ninge viscolit și în prezent 9 utilaje lucrează în tandem, iar de la începutul ninsorii de dimineață și până în prezent s-au împrăștiat 150 de tone de materiale antiderapante. Pe drumurile județene, s-a suplimentat numărul utilajelor și a muncitorilor pentru facilitarea răspândirii materialelor antiderapante. Instituția Prefectului alături de Inspectoratul de Poliție și administratorii drumurilor monitorizează permanent situația din trafic și transmit conducătorilor auto să circule cu prudență, cu adaptarea vitezei la condițiile de drum, să limiteze deplasările cu mașina în limita posibilităților și să mărească vigilența în trafic”.
Mare „destept” și ăla care filmează pe DN 17…vede care sunt condițiile de carosabil, se vede clar cum ceilați participanți la trafic adaptează preventiv viteza și el depăște în viteză ditamai coloana de mașini! Dacă se întoarce cu curul la deal…Batman, Batman, sunt de vină cei de la drumuri!
Din nou incompetenta fara margini! Ioan Turc DEMISIA!!!
Ce treabă are Turc cu DN 17 ?
Întrebați pe Radu Moldovan și prefectul numit de el. Nu-i mai bine așa?
Sa vezi ce surprinsa va fi Bistrita maine, cand toate drumurile si trituarele or fi luna si bec.
Motivul? O sa vedeti maine, astfel incat il veti iubi din suflet pe Nelutu…
#cetateanul
Ai vrea să știi conduce ca ăia?
🤣🤣🤣🤣
Luna si bec este doar dupa ce inceteaza ninsoarea si nu se mai aseaza nimic dupa lama.
Ce naiba e asa de greu de inteles ?
Asa cum eu in ocolul meu imi dau zapada dupa ce se opreste cerul asta e valabila peste tot in lume.
Luna si bec dupa 15 martie pt. cei care nu pot sa faca diferenta intre VARA si IARNA.
Avem comentaci neasumati care fac orgasm pe loc numai sa dea vina pe oricine altcineva ,sunt si din estia care nu stiu cum sa interpreteze fenomenul ALB.
Prefectul nu intervine?! drumurile din judet sunt jaleeee. In alte judete Sibiu, Mureș se poate la noi nu? Drumari de 2 bani, firme angajate politic.
Problema la noi este ca deszapezirea se face cu lama si nisip amestecat cu nitel de sare.
Deaia daca ninge mai mult se depune inapoi iar efectul sarii se vede doar dupa ce nu mai ninge.
De ce nu se foloseste si la noi substanta lichida cum se foloseste in alte state? Pentru ca este mult mai scumpa? A facut cineva un calcul cit platesti ora de deszapezire cu sare si nisip versus substanta lichida? Nu.
Ca de ce sa nu platim din banii bugetului la firmele de casa ale partidului mii de ore de deszapezire cu sare ( care de multe ori ii numa nisip sau nimic) versus citeva ore cu substanta lichida care pe linga rapidiyatea deszapezirii nici nu mai permite zapezii depunerea pe drum un interval de timp considerabil.
Drumurile județene sunt dezastru. La 17:30 am trecut pe DJ 171 prin Blajenii de Jos iar utilajul pe contrasens cu lama ridicata. Incredibili! Pe drum zăpadă mare de tot.
Mare si inutila este isteria la romani cand ninge un pic mai tare.
Am impresia ca multi comentaci nu vad stirile si nu stiu ce se petrece in Europa.
Ati vazut ce este in Atena si Istanbul ?
Armata intervine in evacuari spectaculoase pe sosele, aeroporturile sunt ca si hotelele pline cu oameni care dorm in holuri pe jos, mii de masini abandonate temporar pe drumuri si pazite de armata sa nu se sparga.
Bai ,voi inafara de Romanii au Talent, Surviver si Mama pt. fiul meu mai vedeti vreo stire ?
Agricultorul si taranul roman fac matanii si multumesc cerului ca ninge.
Aici e adevarul nu in orase printre tremuricii care filmeaza un tenti de zapada ninsa proaspat si arunca cu sageti in stanga si-n dreapta desi toata administratia locala si judeteana este la datorie pe drumuri. Sa fim seriosi ca se dezapezaste chiar bine.
Domnule Istrate, prefectul inca nu realizează că e prefect.
Când se gândește și nu i vine să creadă ce a ajuns trece iarna.😂😂😂😂
Inca n a terminat de pus la colt pe angajați prefecturii.
nu va este rusine?
Noua guvernare? Sorine, pana si tu?
De la ora 7 si pana la ora 20 nu s-a inervenit pe niciunde.
Bine că valul 5 nu ne.a prins pe nepregatite, dar zăpada da…
chiar si cand ii vezi, numai prostii vezi ca fac astia cu deszapezirea. Sambata trecuta ma duceam catre Beclean, vine bossul in coloana cu utilajul cu 70-80 in curba fara luminile de avertizare sa-l vezi si arunca sarea cu pietre de pe contrasens, direct pe masina… no comment omule, noroc ca nu ma panichez din orice, altul era in sant dintr-o faza ca asta.
Ba covizilor ! Uitati-va la televizor sa vedeti ce inseamna iarna si stare de necesitate in AMERICA.
Acolo probleme grave din cauza zapezii nu la noi.
Oare cat ati fi injurat voi omatul, cerul si administratia daca toate astea erau la noi si voi sa nu dati cu lopata nici un tenti din fata casei ci numa sa injurati.
Sa vedeti in cartierele din orasele americane cum s-a mobilizat lumea fara nici o invitatie si cum si-au curatat singuri trotuarele si parcarile.
Ati vazut bai , aceste imagini ?