Social

Tragedie la Sărata. Un tânăr a murit după ce a căzut de pe acoperișul unei case

ACTUALIZARE ”Sâmbătă, 12 februarie 2022, ora 12.00, vreau să-i văd pe TOȚI feciorii și fetele din Sărata la slujba înmormântării lui Cosmin. Vă aștept cu dragoste părintească pe TOȚI !”, a transmis părintele Lazăr Cosman.

Zăpada care a căzut din abundență în această iarnă, a început să se topească și să apese pe acoperișurile caselor a pus capăt vieții unui tânăr de numai 28 de ani din Sărata. Cunoscut în sat ca un băiat harnic și săritor, a murit după ce a căzut de pe o casă din Sigmir pe acoperișul căreia a urcat ca să-l curețe de zăpadă.

Potrivit unor surse locale, Cosmin a alunecat de pe acoperiș, a căzut pe un stâlp și a rămas inconștient.

Echipajele de prim ajutor sosite la locul accidentului l-au resuscitat și l-au transportat la spital. Medicii l-au operat, dar a doua zi dimineața a decedat.

Întreaga comunitate din Sărata deplânge moartea tânărului care trăia singur în casa părintească dinsat, era harnic, respectuos și fără vicii. Lucra la o firmă de confecții metalice din Sărata și mergea cu bicicleta la muncă și saluta pe toată lumea.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Sursa foto: Facebook

Etichete

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.