(FOTO-VIDEO) Eroii din Primul și al Doilea Război Mondial au fost cinstiți în cadrul unei ceremonii de dezvelire și sfințire a Monumentului Eroilor din localitatea Budeşti-Fânaţe, comuna Budești.
Ceremonialul care s-a desfășurat în prezența ministrului Finanțelor, Adrian Câciu, ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, autorităților locale și județene, Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” și ai asociaților de veterani din județ, dar și a parlamentarilor Bogdan Ivan și Ioan Deneș, a inclus o slujbă de sfințire oficiată de către PS Benedict Bistrițeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului împreună cu un sobor de preoți, depuneri de coroane de flori și defilarea gărzii de onoare.
”Eroul este acela care și-a dăruit viața unui lucru mai important decât el însuși. Tocmai de aceea, în satul Budești-Fânațe s-a ridicat un monument al eroilor din Primul și al Doilea Război Mondial. Cele 21 de suflete ce sunt înscrise pe monument au fost pomenite, ani și ani, de vârstnicii satului la biserică, iar acum li s-a oferit un loc de unde să vegheze întreaga comunitate. Un loc prin care să oglindească respectul pentru jertfa lor. Poate că pentru unii este doar un monument, o bucată de marmură sculptată, dar ecoul lui ne îndeamnă la unitate, ne duce pașii pe căile păcii și înțelegerii”, spune președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.
Tot în duminica Sfintei Cruci, PS Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie la biserica din localitate și a sfințit capela mortuară.
Zero barat. Primarul din Budesti nu a facut nimic in cele 4 mandate. (…) Doar povesti pompoase si intalniri de taina. Sa va fie rusine!
Greșit! Se vede că nu ai fost deloc în Com. Budești, sau ai scris din răutate sau invidie. Budeștiul are asfaltate toate ulițele sin sat, Cămine Culturale reabilitate, școli și gradinițe noi, Primăria reabilitată, capele mortuare in sate, etc. Este comuna cu cele mai multe si insemnate investiții din zonă, față de ce buget mic are. Și asta datorită primarului Vasile Codrea și implicării lui deosebite. Așa că… de papagali invidioși e plină lumea.
Stați liniștit. Sunt in județ zeci de primari și preoți care nu-și cunosc veteranii de război de pe raza comunei, nu au fost în stare să ridice un monument al eroilor după 4 mandate și peste 10 ani de păstorire ! Zero- activități culturale! Rușine !
Dacă nu a făcut nimic…..de ce l ati votat?
Biserica si Armata au dovedit ca sunt bune si ele la ceva: ca accesorii in actiunile politice PSD-iste, asigurand muzica, decorul si patriotismul.
Domnule primar ar trebuii sa va ocupat-cupati mai întâi de a aduce apa curenta la poarta fiecărei case măcar și abia apoi sa ridicați monumente….