Actualitate

Doi bistrițeni, reținuți pentru trafic de droguri și de persoane

În continuarea cercetărilor demarate în cadrul unui dosarul penal instrumentat de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Bistrița-Năsăud, în baza delegării procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T.-B.T. Bistrița-Năsăud, a fost dispusă luarea măsurii reținerii față de două persoane, de 48 de ani și 29 de ani, din Bistrița, cu privire la infracțiunile de trafic internațional de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc și de mare risc, deținere de droguri de risc și de mare risc pentru consum propriu, efectuarea fără drept a oricăror operațiuni cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive, trafic de persoane și act sexual cu un minor, informează Inspectoratul de Poliție Județean.

Astfel, în perioada 2020-noiembrie 2021, bărbatul de 48 de ani, cu două ocazii diferite, ar fi introdus pe teritoriul României pastile de ecstasy, pe care, împreună cu bărbatul de 29 de ani, le-ar fi comercializat sau pus la dispoziția unor persoane din județul Bistrița-Năsăud sau le-ar fi deținut pentru consum propriu și ar fi efectuat mai multe operațiuni ilegale cu substanța pshihoactivă.

Totodată, cei doi bărbați ar fi găzduit într-un imobil din municipiul Bistrița o tânără, de 21 de ani, din localitate, care ar fi fost recrutată și exploatată de bărbatul de 29 de ani, în scopul obținerii unor sume de bani prin practicarea prostituției.

Din cercetări a reieșit faptul că bărbatul de 48 de ani, în perioadele mai-iunie 2021 și septembrie-octombrie 2021, ar mai fi întreținut raporturi sexuale cu două minore, cu vârstele de 14 și respectiv 15 ani, cărora le-ar fi oferit substanțe psihoactive pentru a le obține consimțământul.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale, stabilirea și pentru tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate, cei doi bărbați aflându-se în stare de arest preventiv cu privire la alte infracțiuni constatate în urma activităților desfășurate la data de 17 decembrie 2021.

Decembrie 2021

La data de 17 decembrie 2021, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și ai S.C.C.O. Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. –  B.T. Bistrița-Năsăud, au pus în aplicare 11 mandate de percheziţie domiciliară și 4 mandate de aducere, în județele Bistrița-Năsăud, Hunedoara și Mehedinți, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în furturi din locuință și trafic de droguri.

Din cercetări a reieșit că un grup infracțional organizat format din doi bărbați, de 48, respectiv 29 de ani, din Bistrița, un bărbat, de 51 de ani, din județul Mehedinți și un altul, de 33 de ani, din Hunedoara, ar fi sustras, din locuința unui bistrițean, ceasuri și bijuterii, în valoare de 50.000 de euro. Totodată, în perioada noiembrie-decembrie 2021, cei doi bărbați din Bistrița ar fi comercializat substanțe psihoactive, în județul Bistrița-Năsăud.

La percheziții, au fost descoperite și ridicate mai multe bijuterii, ceasuri, 2 pistoale de tip airsoft, despre care există indicii că ar fi fost folosite la comiterea infracțiunilor, 15 telefoane mobile, 2 cântare de mare precizie, cu urme de substanțe susceptibile a fi psihoactive și 300 de țigarete susceptibile a proveni din contrabandă. Totodată, au mai fost descoperiți și indisponibilizați 13.770 de lei și 1.550 de euro.

Au fost conduse la audieri patru persoane, iar procurorul de caz a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore. La data de 18 decembrie 2021, cei patru au fost prezentați Tribunalului Bistrița-Năsăud, care a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Din cercetări a reieșit faptul că liderul grupării, bărbatul de 48 de ani, din Bistrița, ar fi traficat droguri de mare risc, iar bărbatul de 29 de ani ar fi condus un autoturism fără a deține permis de conducere și folosind un permis despre care există indicii că este fals, descoperit și ridicat la percheziții. 

Martie 2022

La data de 3 martie 2022, în continuarea cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Bistrița și Serviciului pentru Acțiuni Speciale au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară. Perchezițiile au fost efectuate în municipiul Bistrița, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, furt calificat, infracțiuni la regimurile substanțelor stupefiante, rutier și al armelor și munițiilor.

Tot atunci, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud a dispus reținerea unui bărbat de 45 de ani, din Bistrița, cercetat pentru instigare la infracțiunea de furt calificat și aderare la un grup infracțional organizat. Din cercetările efectuate până în prezent, a reieșit faptul că, în cursul lunii noiembrie 2021 bărbatul de 45 de ani, împreună cu alți trei bărbați din județele Bistrița-Năsăud, Mehedinți și Hunedoara, l-ar fi instigat pe un altul să sustragă bani și bunuri din locuința unui bistrițean, prejudiciul estimat fiind de peste 50.000 de euro. Totodată, la sfârșitul lunii noiembrie 2021, bărbatul de 45 de ani ar fi aderat la grupul infracțional din care făceau parte cei patru bărbați.

La percheziții au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor 3 telefoane mobile, înscrisuri cu valoare probatorie, obiecte cu urme de substanță vegetală uscată și un ceas în valoare de aproximativ 500 de euro.

(Foto cu caracter ilustrativ)

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS