Actualitate

Primăria Bistrița vrea să cumpere terenuri în zona străzii Tărpiului pentru un nou cimitir

Primăria Bistrița intenționează să achiziționeze de pe piața liberă terenuri cu suprafață între 10.000 mp şi 20.000 mp, situate în zona strada Tărpiului, în vecinătatea cimitirelor private și municipale, în vederea amenajării acestora cu destinația de cimitir, anunță municipalitatea.

 Ofertele de preț împreună cu documentele justificative ale proprietății (extrase de carte funciară, planuri de situaţie şi amplasament, planuri de încadrare în zonă, etc.) se pot depune la Registratura Primăriei Bistrița din str. Gheorghe Șincai nr. 2, până în data de 15.07.2022.

Conform prevederilor legale, imobilele-teren ofertate trebuie să fie identificate și înscrise în evidențele de carte funciară, în sistem integrat, pentru a putea face obiectul achiziției.

1 comentariu

  • Nu înțeleg! Primăria a avut cimitir și după ce s-a căznit 8 ani să-i facă și drum de acces, domnul Turc l-a făcut cadou Bisericii Ortodoxe. Dacă ești adept a lui Baha’u’llah să zicem, ca Regina Maria, adio și n-am cuvinte! N-ai unde să te-ngropi în Bistrița că spurci locul drept-credincioșilor geto-trași și nu-ți semnează nimeni transferul în cimitir.
    Acum vrea să o ia de la început cu achiziționarea terenului, urmează realizarea accesului, gard alei și după aia iar cadou pentru Feier și masonii lui. Nu mai bine îi lăsați să-și cumpere? Nu vi se pare cam de porc să cumpărați terenul cu bani publici și apoi să-i lăsați pe niște privați corporatiști putrezi de bogați să vândă locurile și încaseze apoi taxe anuale?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.