Poteca ”Secretul pinilor seculari”, un traseu tematic de drumeție marcat cu săgeți și panouri amplasate în șapte puncte, a fost inaugurată, duminică, de Ziua Mondială a Mediului, la Liceul Tehnologic Agricol Bistrița care a pus punct unei etape din proiectul ”Arii naturale urbane pentru comunitate”.
Poteca duce spre o pădure de pini seculari care se află la circa o oră și jumătate de mers de Liceul Tehnologic Agricol și a fost amenajată în parteneriat cu Asociația Ruralis și finanțat de Fundația Noi Orizonturi, în parteneriat cu Primăria BIstrița.
”Proiectul este unul de service learning, iar din februarie până acum am parcurs o serie de activități, lecții interdisciplinare, am creat poteca senzorială – un traseu ce poate fi parcurs desculț, cumva să simți fiecare bucățică, poate fi folosit ca mijloc de relaxare sau pentru conectarea cu natura având pietricele, conuri de pin, coceni, tocătură și cărămidă – am făcut și tururi ghidate, iar astăzi marcăm cumva finalul unei etape din proiect pentru că ne dorim să continuăm, să nu se încheie aici, să ducem cumva proiectul mai departe. Vrem să mai marcăm trasee și în Pădurea Jelna, pe malul râului Bistrița Ardeleană. Prin acest proiect vrem să formăm elevii liceului să fie ghizi pe trasee. Chiar și astăzi avem de la Colegiul Național Liviu Rebreanu și Liceul Tehnologic Agricol care ne vor ghida pe traseu. Dorința noastră este să-i formăm în special pe cei de la profilul tehnician ecolog sau chiar de la științele naturii să învețe traseele acestea și să le poată parcurge alături de turiști. Vrem să valorizăm aceste zone din apropierea orașelor care sunt cumva uitate și să le scoatem în evidență. Bistrița are locuri frumoase care merită scoase la lumină. Nu merită să mergem cine știe unde ca să vedem locuri frumoase, este de ajuns să ieșim în zonele din apropiere”, a spus prof. Elena Mora, director educativ, cea care a coordonat proiectul.
Duminică, la inaugurarea traseului, directorul Liceul Tehnologic Agricol Bistrița, prof. Claudiu Șular, a adăugat că poteca este un dar al școlii oferit comunității.
”Bistrițenii de toate vârstele sunt provocați să cunoască ecosistemul. Bistriței Astăzi, fiind Ziua Mondială a Mediului, tematica este chiar restaurarea ecosistemelor. În comunitatea noastră locală poate nu e nevoie să le restaurăm, dar e nevoie să le păstrăm, să le valorizăm, iar noi punem la dispoziția locuitorilor orașului acest minunat traseu de drumeție”, a spus prof. Șular.
Președintele Asociațieu Ruralis, Cristian Țetcu, a explicat de ce a fost ales acest nume pentru această potecă tematică de drumeție.
”E o poveste care vorbește despre un pin nemulțumit că stă cu ceilalți. A spus că vrea să plece în lume, să vadă cum e ea și să se realizeze singur. A plecat, dar a venit vremea grea, ceilalți au răzbit, el a avut probleme. Am zis să le transmitem copiilor acest mesaj că ideea de a lucra singur poate fi de multe ori păguboasă, dar, dacă ești în echipă, cum suntem noi azi, este de cele mai multe ori câștigătoare. Vrem ca acest mesaj să rămână și peste generații și așa am creat acest traseu tematic în care i-am implicat, ei au creat povestea, panourile, au creat o potecă senzorială, mai au aici și Grădina comunitară, Pădurea comestibilă, noțiuni pe care cu timpul le-am implementat și pe care copiii le-au acceptat. Au lucrat mult în conceptul service learning – servicii pentru comunitate – și au început să înțeleagă că ei nu fac neapărat pentru ei lucrurile acestea, ci și pentru alții, ceea ce le dezvoltă altruismul”, a spus Cristian Țetcu.
Din partea Primăriei Bistrița, la inaugurarea potecii au fost prezenți directorul executiv Liliana Coceșiu de la Direcția de Integrare Europeană și viceprimarul Călin Stan.
Bistrita are si oameni de valoare!
Organizatorii acestui proiect sunt unii dintre ei!
Bravo!
Felicitări organizatorilor, valoroase momente!
Fără supărare, dar o ora și jumătate de la Agricol până la pinii din vârful dealului? Târâș? Mersul piticului?