În prima zi de Rusalii, la Figa a avut loc obiceiul “Împănatul (înstruțatul) boului”, moştenit de la daci. După slujba de la biserică, un alai format din fete îmbrăcate în costume populare şi băieţi, de asemenea în straie populare, dar călare, însoţesc un bou între coarnele căruia pun o cunună mare de flori. În urma boului vin mai mulţi băieţi cărora li se spune „cenuşorci”, personaje costumate cu crengi verzi de copaci, care pocnesc din bice să alunge boul, şi pe care toţi localnicii încearcă să îi ude cu găleţi de apă, atunci când trec pe uliţele lor.
Duminică, în satul Figa, s-au adunat sute de localnici. Boului i s-a pus o cunună de flori adunate de pe câmp în curtea vechii şcoli, după care a fost plimbat pe uliţele satului de alaiul format din fete şi băieţi care cântau, printre altele: ”Frunză verde măghiran / Iar a mai trecut un an/ Oameni buni, bine-aţi venit/ Boul l-am împodobit”.
De îndată ce alaiul a ajuns în dreptul bisericii, călăreţii şi ”cenuşorcii” au urcat boul pe o colină, de unde l-au alungat în vale unde îl aşteptau fetele. Acestea s-au înghesuit să-l prindă de coarne, fiindcă se spune că fata care reuşeşte acest lucru se va căsători în anul respectiv.
Printre cei prezenți la acest obicei tradițional s-au numărat primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr, deputatul Bogdan Ivan, senatorul Ioan Deneș.
Bătrânii satului spun ca obiceiul le-a fost lăsat de moşii şi strămoşii lor, din generaţie în generaţie, de vreo 300-400 de ani, iar ei îl perpetuează cu sfinţenie an de an, lăsându-l moştenire fiilor, nepoţilor şi strănepoţilor.
Este un spectacol folcloric al încrederii omului în triumful Soarelui a cărui energie dă siguranţa belşugului şi speranţa de bunăstare. Obiceiul este o perpetuare a unor ritualuri mitice din vremea dacilor, care atribuiau unor forţe divine puternica revărsare de lumină, căldură şi culoare ce declanşează spre sfârşitul primăverii o fantastică explozie vegetativă care înveseleşte lumea şi sufletul omului.
Chiar nu aveti nici o jena fata de bietele animale?
Bou.. bou…dar putin respect ca e doar animal…