Actualitate

Ne răcorim! Mai scad temperaturile, vin ploile torențiale

Scăderea presiunii atmosferice, coroborată cu apropierea unui front rece, în condițiile unei umezeli ridicate vor determina instabilizarea condițiilor de la noi în următoarele trei zile, anunță Meteo.BN.

Astfel, luni, marți şi miercuri, vremea va deveni în general instabilă, când, temporar şi cu caracter local, se vor semnala averse însoțite de descărcări electrice şi vânt intens. De evidențiat sunt cantitățile mari de apă care se pot acumula într-un timp scurt, riscul de apariție a scurgerilor torențiale cu efect de inundații rapide, locale, fiind unul foarte ridicat.

Momentul apariției fenomenelor este destul de incert dar, practic, pe perioada celor trei zile, aversele pot apărea oriunde, la orice oră.

Temperaturile, în aceste condiții, se vor pondera, maximele termice urmând a fi cuprinse între 22 şi 28°C.

Conform prognozei ANM pentru perioada 8-21 august, în Transilvania la începutul intervalului valorile termice vor fi în scădere, astfel că la mijlocul primei săptămâni vremea va deveni relativ răcoroasă, cu medii ale maximelor de 21…24 de grade, iar ale minimelor de 8…13 grade. În celelalte zile ale perioadei de referinţă, se vor înregistra temperaturi apropiate de cele normale ale perioadei, ziua între 25 şi 29 de grade, iar noaptea între 12 şi 16 grade, mediat regional, valori mai ridicate (local peste 30 de grade în vestul regiunii) fiind posibile între 16 şi 18 august. În primele zile, pe arii extinse vor fi manifestări de instabilitate atmosferică (averse, descărcări electrice), iar pe alocuri se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate. Probabilitatea ca temporar să se semnalaze ploi locale va fi relativ ridicată şi după data de 15 august.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.