PSD a depus în Parlament un proiect de lege, iniţiat de preşedintele partidului, Marcel Ciolacu, şi liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, în care propune ca zilele de 6 ianuarie (sărbătoarea Botezului Domnului) şi 7 ianuarie (Soborul Sfântului Proroc loan Botezătorul) să fie declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează.
”Pentru creştinii ortodocşi Praznicul Botezului Domnului sărbătorit anual pe data de 6 ianuarie este sărbătorit şi de către credincioşii romano-catolici, greco-catolici şi penticostali, care, potrivit aceluiaşi recensământ, însumează 7,34% din populaţia României. Sărbătoarea Botezului Domnului (Epifania) sau Bobotează, aşa cum mai este numită în termeni populari, este unică şi prin aceea că, în această zi, cea mai mare parte a credincioşilor ortodocşi sunt prezenţi la biserică pentru a primi Agheasma Mare, în tradiţia ortodoxă”, se arată în expunerea de motive. În mai multe state europene, ortodoxe sau catolice, precum Austria, Cipru, Croaţia, Finlanda, Grecia, Italia, Polonia, Rusia, Slovacia, Spania ori Suedia, ziua de 6 ianuarie a fost inclusă ca sărbătoare legală, zi nelucrătoare, tocmai pentru importanţa ei religioasă. Pentru creştinii ortodocşi care utilizează calendarul neîndreptat (zis de stil vechi), ziua de 7 ianuarie este importantă pentru că, la această dată, este prăznuită Naşterea Domnului. Din acest motiv, mai multe ţări din Europa, precum Belarus, Grecia, Georgia, Moldova, Rusia, Ucraina, Cipru, au reglementat data de 7 ianuarie ca sărbătoare legală în care nu se lucrează. în acest context, dată fiind importanţa religioasă a zilei de 7 ianuarie, considerăm necesară şi declararea acesteia ca sărbătoare legală în care nu se lucrează”, se arată în proiectul de lege.
În acest moment, în România sunt zile libere nelucrătoare, prin lege: 1 și 2 ianuarie – Anul Nou, 24 ianuarie – Ziua Unirii, Vinerea Mare înainte de Paști, Paștele (duminică și luni), 1 mai – Ziua Muncii, 1 iunie – Ziua Copilului, Rusaliile (luni), 15 august – Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie – Sfântul Andrei, 1 decembrie – Ziua Națională a României, 25 și 26 decembrie – Crăciunul (duminică, luni).
Adaugă comentariu