(FOTO) La sediul Brigăzii 81 Mecanizată “General Grigore Bălan” a avut loc sărbătorirea Zilei Vânătorilor de Munte.
La acest eveniment au participat locţiitorul comandantului Brigăzii 81 Mecanizate, colonel Ioan-Marian Cristurean, generalii de brigadă (r.) Dragoș Iacob, Ioan Andreica, Paul Ghircoiaș, Onisor Cârcu, coloneii (r.) Ioan Gaftone şi Nicolae Pop, cadre militare în rezervă, cadre militare din comandamentul marii unităţi, comandanţii unităţilor împreună cu personal din subordine, personal civil contractual, invitaţi, se arată într-un comunicat.
De asemenea au fost prezenţi la această sărbătoare elevi din clasa a XI-a din cadrul Colegiului Naţional “Liviu Rebreanu” şi elevii clasei a VIII-a B de la Şcoala Gimnazială “Avram Iancu”, care au fost însoţiţi de profesorii Şular-Igna Claudiu şi Alina Luca.
Evenimentul a debutat cu acordarea onorului persoanelor oficiale, salutul Drapelului de Luptă şi intonarea Imnul Naţional al României. A fost oficiat serviciul religios de către preotul onorific Ovidiu Halas, iar şeful de stat major al marii unităţi, colonel Ioan Văsieș, a dat citire Ordinului şefului Statului Major al Forţelor Terestre şi al comandantului Diviziei 4 Infanterie “Gemina”.
Într-un scurt discurs, locţiitorul comandantului Brigăzii colonel Ioan-Marian Cristurean a evocat memoria generalului erou Grigore Bălan.
Activitatea s-a încheiat cu depunerea unei coroane de flori la bustul generalului erou Grigore Bălan şi defilarea gărzii de onoare în acordurile formaţiunii muzicii militare a garnizoanei.
Adaugă comentariu