Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, împreună cu cei ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud și procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au efectuat 24 de percheziții domiciliare în județ în data de 20 octombrie.
Activitățile au avut drept scop destructurarea unui grup infracțional organizat, constituit în scopul comiterii infracțiunilor de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, trafic de droguri de risc, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, contrabandă calificată și uz de armă fără drept.
În urma perchezițiilor, a fost dispusă reținerea a 9 persoane, acestea fiind ulterior prezentate Tribunalului Bistrița-Năsăud, în vederea luării unor preventive.
Astfel, față de 5 persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 28 de ani, din Lechința, Chiraleș, Bistrița și Șintereag, a fost dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a IPJ Bistrița-Năsăud.
Față de o persoană, de 19 ani, din Arcalia, a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile, iar față de alte 3 persoane, cu vârste de 29 și 30 de ani, din Lechința, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, mai informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Polițiștii IP Bistrița-Năsăud și cei ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, în baza ordonanțelor de delegare emise de procurorul de caz din cadrul DIICOT-BT Bistrița-Năsăud, continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale și stabilirea participației penale cu privire la infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, trafic de droguri de risc, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, contrabandă calificată și uz de armă fără drept.
Waw…raman unii fara coledzi…