Actualitate

VIDEO – Polițiștii rutieri au dat amenzi de peste 100.000 de lei

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au făcut în week-end verificări în trafic, fiind oprite pentru control aproape 320 de autovehicule și legitimate aproape 450 de persoane.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate aproape 200 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de aproximativ 101.600 de lei, la regimul rutier cât și pentru încălcarea altor acte normative, informează IPJ BN.

Totodată, pentru prevenirea și combaterea consumului de stupefiante, în trafic au fost efectuate aproape 90 de testări cu aparatele etilotest și drugtest și s-au făcut verificări în incinta unor localuri publice de pe raza municipiului Bistrița, și cât și pe Valea Bârgăului.

Pentru protejarea fondului forestier, polițiștii Serviciului de Ordine Publică au efectuat controale în trafic, fiind verificate mai multe transporturi de material lemnos.

”Scopul principal, urmărit de polițiști prin aceste acțiuni, este acela de a preveni accidentele rutiere pe raza județului și de a-i determina pe participanții la trafic să nu se abată de la respectarea regulilor rutiere, pentru siguranța lor și a celorlalți. O atenție deosebită este acordată depistării celor care conduc sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive. Scopul acțiunilor este acela de a descuraja săvârșirea de fapte contravenționale sau penale cât și pentru creșterea gradului de siguranță publică și a traficului rutier”, transmite IPJ BN.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.