Actualitate

Ce se va întâmpla cu parcul dendrologic de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”

La reabilitarea corpului A de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” se fac ”lucrări de finețe, de calitate”, a spus inspectorul școlar general Cristian Nicula care s-a pronunțat și în privința parcului dendrologic.

”Parcul de la Colegiul Național Liviu Rebreanu nu este singurul parc dendrologic de pe lângă o școală din județ. Noi am făcut demersuri la Minister ca, în noua lege, să includă ca aceste parcuri dendrologice să fie gestionate în continuare de școală și să rămână în administrarea școlii. La Liviu Rebreanu, fiind vorba de un proiect de reabilitare a corpului A, parcul nu putea să rămână în afara lui. Din câte am înțeles, domnul profesor Valentin Dan de la USAMV Cluj a venit și a identificat niște arbori cu probleme, dar, de aici până la a-i tăia este cale lungă. O comisie, după o metodologie, va stabili. Nu cred că a venit domnul profesor și i-a luat la ochi. Arborii, că ne place sau nu, mai îmbătrânesc și mor. Pot fi toaletați sau înlocuiți cu alți arbori. Cu siguranță, parcul dendrologic va rămâne, dar nici nu putem ocoli experții care ne dau sfaturi cum să-i îngrijim”, a spus Cristian Nicula, inspectorul școlar general la AS-TV.

În ce privește reabilitarea corpului A al Colegiului Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița, Cristian Nicula a spus că este mulțumit de felul în care se lucrează: ”Sunt lucrări de finețe, pentru că e o clădire istorică și trebuie păstrată arhitectura. Lucrările, din ce am văzut eu, sunt de calitate, dar clădirea nu se poate face instant așa cum ne-am dori, dar se muncește pe mai multe fronturi, cu mai multe echipe”.

Reamintim că, de curând, Marius Bălan a tras un semnal de alarmă că vor fi tăiați 70 de copaci din parcul dendrologic de la CNLR, creat de prof. Livius Gubesch.

8 comentarii

  • Domnul inspector general NICULA a fost foarte simpatic la AS -tv si doar atat. Nu cunoaste absolut deloc subiectul si cred cu siguranta ca nu a vazut proiectul.
    In privinta asa zisului specialist cu lipsa totala de empatie fata de copaci sa o lase balta.
    Intr-o arie protejata cu statut de parc DENDROLOGIC nu poti trasa un proiect cu un paienjenis de alei inutile in linie dreapta care nu ocoleste arborii valorosi ci din contra -i taie.

    De doua zile domnul director adj. CRISTIAN TETCU lucreaza cu apartatul special si foarte sigur numit TOMOGRAFUL copacilor si ne va da cu precizie starea de sanatate a arborilor.
    Il invit pe marele specialist de la CLUJ sa invete meserie la niste ore de practica sa vada ce zice aparatul si sa lase presupunerile deoparte.
    Fiecare fir am inteles ca se va verifica si din ce am vazut eu cu ochiul liber doar vreo 20 de copacei debili strambi sub coronamentul celor mari trebuie eliminati si mai sunt doua varfuri uscate din cei mai batrani.
    Sa vina mai marele de la Cluj sa-l duc pana in satul SIRIOARA sa-i prezint trei loturi de padurici experimentale si doua parculete unde impreuna cu nepotii mei plantam in fiecare an noi specii.
    Daca DUMNEZEU imi mai da zile sper sa reusesc sa mai adaug al treilea Parc Dendrologic in SIRIOARA acolo unde de 30 de ani plantez de doua ori pe an.
    Stiu ce zic si imi permit sa ma iau in gura cu asa zisii specialisti care nu demonstreaza niumic special, deoarece am muncit, am citit si m-am informat corect si am facut voluntariat in tot acesti ani.
    Starea mediului din Romania cu atatia specialisti este deplorabila iar eu am vazut multe si lucrurile stau extrem de prost.

    35
    21
    • Lasa ecologia si treci la numarat cacastoarele ca pentru alea ai vocatie experienta si studii.Aparatu lui Tetcu e ca rachetele de,, inalta precizie” ale lui Putin dupa ultimele taieri de arbori sanatosi pe bulevard.Plus ca garagata asta ,,ecologica” e facuta de indivizi care aveti o pasiune pentru eludarea si specularea legii,autorizatii,crasme si masti dupa ce s a terminat pandemia.Liderul national ,,ecologist” tocmai a fost saltat de DNA pentru mita si trafic de influenta.

      20
      16
  • Ca sa stie cititorii TOMOGRAFUL arboricol a fost cerut de mine continuu din 2007 prin interventii nenumarate in sedintele CL cand ma luam de prostiile grave facute de vechea administratie.
    A sosit anul trecut deoarece Bistrita a pierdut 6.000 de copaci de aliniament si dintre blocuri taiati de-a valma dupa ce o comisie de contopisti hotarau ad-hoc cu pixul in drum care merita sa traiasca fara sa stie daca e sanatos sau ba.
    Nici in prezent nu prea foloseste comisia de taieri-toaletari din primarie acest aparat, drept pentru care cer domnului TURC sa o desfinteze.
    Comisia noua trebuie formata din directorul CRISTIAN TETCU care stie sa lucreze perfect cu TOMOGRAFUL inca un inginer de la OC. Silvic mun. si aparatul.
    Atat !

    21
    19
  • Umblă o vorbă prin târg, fostul primar Crețu a comandat proiectul de decimare a parcului dendrologic ca răzbunare pentru bătaia încasată de la prof. Gubesch Livius.
    În anul 1969, când era elev în clasa a VIII-a, Ovidiu Crețu împreună cu alt coleg au trecut de la un geam la altul, prin exteriorul clădirii, pe bordura dintre geamuri. Totul se petrecea la laboratorul de chimie situat la etajul II al clădirii liceului. Prof. Gubesch venea spre școală pe str. Spiru Haret și i-a văzut. A urcat în mare viteză până la etajul II, i-a găsit pe cei doi în laborator „mândri” de isprava lor. I-a dat cap de cap iar apoi le-a administrat o bătaie zdravănă pe vestita focă din laboratorul de științe naturale.

    26
    6
    • Gubesch,pe langa faptul ca era toba de carte avea niste metode educative pentru care in zilele astea ar fi avut voie sa intre in scoala doar ca gradinar.Probabil ,Cretu n o fi vrut sa i duca gaini de la tara ca tare i mai placea la dom profesor supa de gaina grasa.Era si misogin …fiind celibatar convins mai tragea fetele de par ,mai ales pe alea care nu pareau foarte interesate de biologie transpunand in metodele pedagogice frustrarile din viata personala.Ma rog …fiecare epoca ,cu obiceiurile ei.

      7
      9
    • este o prostie ce ziceti iar comentacii in cor behaie doar fiindca ei au alta culoare politica!!! aventurile liceenilor sunt aceleasi de generatii intregi, subiectul articolului este altul nu neaparat sa jignim oameni. Gradina Liviu Rebreanu clar trebuie intretinuta, pusa in valoare etc! sper ca nu vreti sa va faca Turc o parcare acolo, ca sa fiti voi fericiti ca a mai gasit primarul un loc ptr 20 de masini!

      16
      4
  • Profesorul Livius Gubesch, în școala bistrițeană de astăzi, n-ar avea nicio șansă. Dv. nu vedeți ce se întâmplă la Colegiul Național Liviu Rebreanu, la Liceul Agricol, la Liceul Sanitar? Totuși, puteți face un efort de imaginație. Ceea ce e sigur, cu Livius Gubesch primar, Bistrița n-ar mai fi avut arbori ciuntiți, parcuri aseptice, pârtii neghioabe, veverițe captive, râu murdar, mineralizare cât încape. Și ceea ce e iarăși sigur, cu Livius Gubesch primar, Bistrița ar fi avut sigur o șansă, dacă bistrițenii l-ar fi urmat.

    15
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.