În această perioadă, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au intensificat controalele și verificările în cadrul acțiunii ”Foc de artificii”.
În municipiul Bistrița, au fost efectuate verificări la punctele de lucru ale unor societăți autorizate să efectueze operațiuni cu articole pirotehnice, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
La două dintre punctele de lucru ale unei societăți comerciale, polițiștii au descoperit cantitățile de 420 de kg respectiv 450 de kg de articole pirotehnice din categoriile F1 și P1, deși operatorul economic avea dreptul să dețină în locul de comercializare numai articole pirotehnice din categoriile 1 şi P1, până la o greutate brută de 100 kg.
Totodată, la 2 puncte de lucru din Bistrița ale altei societăți comerciale, polițiștii au descoperit cantitățile de 200 de kg respectiv 220 kg de articole pirotehnice din categoriile F1 și P1, oferite spre vânzare, deși avea dreptul să dețină în locul de comercializare numai articole pirotehnice din categoriile 1 şi P1, până la o greutate brută de 100 kg.
Articolele pirotehnice au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de Legea 126/1995, respectiv orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
Faceți controale! Sunt chioșcuri unde se vand petarde și artificii!
Bravooo!!! Mai avem o speranță!