”Zilele acestea am citit în presa locală declarația președintelui PSD Bistrița-Năsăud, dl Radu Moldovan, că fără PSD la guvernare România ar fi fost praf și pulbere.
Haideți totuși să nu uităm că de la revoluție, PSD a fost unul dintre principalele partide care în diferite perioade a condus România, și dacă ar fi fost atât de profesionist și performant, probabil nu am fi avut infrastructura rutieră și feroviară la pământ, un sistem medical cu foarte multe neajunsuri și lipsuri, sau un sistem educațional în care domnește haosul.
Dacă ne uităm în ultimul an când PSD a fost la guvernare nu putem să nu observăm următoarele:
– Inflația din România a fost scăpată de sub control, având un maxim istoric de 16,8 %, datorită căreia românii au avut prețuri mari la alimente și bunuri, servicii și ratele la credite au crescut foarte mult și după cum stau lucrurile cu siguranță vor crește în continuare.
– În plină criză financiară s-au introdus mai multe taxe care au vizat românii de rând, precum taxa prin care muncești 2 ore și plătești taxe către stat pentru 8 ore.
– Ratarea aderării României în spațiul Schengen.
– Guvernul PSD-PNL i-a îndatorat pe 30 de ani pe români din primele zilele ale anului 2023 cu un împrumut record de 4 miliarde de dolari la dobânzi foarte neavantajoase ca să peticească bugetul mincinos de pe acest an. Acești bani tot românii va trebui sa îi dea înapoi.
– Pensiile speciale nu au fost eliminate și nici nu se prevede în viitorul apropiat că se va face ceva in acest sens.
-Ratarea aderării României la spațiul Schengen.
Aș putea enumera și alte exemple prin care să subliniez că guvernarea PSD-PNL din ultimul an a fost o guvernare care numai competentă și profesionistă nu a fost”, spune Lorand Toth, președintele USR Bistrița-Năsăud.
Adaugă comentariu