Actualitate

Naționala României, pregătire și amicale cu Ucraina la Sala Polivalentă din Unirea

Echipa națională de handbal feminin a României, antrenată de Florentin Pera, va efectua un stagiu de pregătire la Sala Polivalentă din Unirea, în perioada 26 februarie – 4 martie.

Cu această ocazie, ”tricolorele” vor juca două meciuri amicale în compania Ucrainei, vineri 3 martie de la ora 19.15 și sâmbătă 4 martie de la ora 17.30.

Partidele vor fi transmise în direct la TV de Pro Arena.

Din lot fac parte și trei jucătoare de la Gloria 2018 Bistrița-Năsăud: Iulia Dumanska, Bianca Bazaliu și Cristina Laslo.

Naționala României, care revine la Bistrița după ce în toamna anului trecut, la inaugurarea noii Săli Polivalente, a câștigat ”Trofeul Carpați”, se pregătește pentru barajul cu Portugalia, contând pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2023.

Lotul României (antrenor Florentin Pera): Iulia Dumanska (Gloria 2018 Bistrița-Năsăud), Daciana Hosu (SCM Râmnicu Vâlcea), Elena Șerban (Dunărea Brăila) – portari, Ana Maria Tănasie, Oana Borș, Andreea Popa, Anca Miticuș, Andreea Târle (toate Minaur Baia Mare), Alexandra Dindiligan, Mihaela Mihai (ambele CSM București), Alexandra Severin, Nicoleta Balog (ambele Dunărea Brăila), Bianca Bazaliu, Cristina Laslo (ambele Gloria 2018 Bistrița-Năsăud), Claudia Constantinescu (Dacia Mioveni), Rebeca Necula (CSM Slatina), Daria Bucur (SCM Râmnicu Vâlcea), Lorena Ostase (Rapid București), Angela Pușcaș (CSM Târgu Jiu), Roberta Stamin (HC Zalău).

Lotul Ucrainei (antrenor Vitali Andronov): Victoria Saltaniuk (HC Galicianka), Tetiana Ciorniavska (KC Biala) – portari, Diana Dmitrișin, Mariana Markevici, Irina Prokopiak, Tetiana Poliak, Anastasia Melekesțeva, Marina Konovalova (toate HC Galicianka), Iulia Andriciuk (HC Volda), Lesia Smoling (JKS Jaroslaw), Darina Kot, Milana Șukal (ambele Karpati Ujgorod), Evghenia Kohuci (Juventa Mihalovce), Tamara Smbatian (Alba Fehervar), Irina Glibko, Evghenia Levcenko (ambele SCM Râmnicu Vâlcea), Lilia Horilska (Moyra-Budaors).

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.