Actualitate

Anchidim Pavelea va fi premiat de PDL pentru cel mai bun scor obţinut la alegerile locale

Primarul comunei Runcu Salvei, Anchidim Pavelea, va fi premiat, duminică, la Bucureşti, cu ocazia "Zilei PDL" sărbătorită la nivel naţional întrucât este primarul care a avut cel mai mare procent de voturi din partea cetăţenilor dintre toţi edilii PDL din ţară. Anchidim Pavelea va primi o diplomă, a anunţat Ioan Oltean.

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud Ioan Oltean, a anunţat vineri că mai mulţi primari PDL din judeţ, consilieri locali şi judeţeni, membri ai Biroului Permanent Judeţean vor fi prezenţi duminică, la Bucureşti, ca să serbeze împreună cu ceilalţi democrat-liberali din ţară „Ziua PDL”.

„Ne vom întruni şi sărbători lungul sau scurtul parcurs al PDL. Vom avea şi noi o delegaţie, vom avea şi un primar care va fi premiat ca fiind deţinătorul celui mai mare scor obţinut la alegerile locale. E vorba de Anchidim Pavelea de la Runcu Salvei care a fost votat de circa 80% dintre electori. A obţinut cel mai mare scor dintre toţi edilii PDL din ţară. Va primi o diplomă, o distincţie”, a spus Ioan Oltean.

Liderul PDL a declarat că şi când se afla la guvernare, PDL a sărbătorit  înfiinţarea partidului însă nu cu atât fast întrucât nu avea timp. Acum, că e în opoziţie, are vreme mai multă şi poate celebra „Ziua partidului”.

Anchidim Pavelea (49 de ani) este primarul comunei Runcu Salvei încă de la înfiinţarea acesteia prin Legea Nr. 67 din 23 martie 2005 când localitatea cu acelaşi nume s-a desprins din comuna Salva şi a format o unitate administrativ-teritorială de sine stătătoare. La alegerile din 2012, a fost votat de 80,2% din populaţia comunei care s-a prezentat la scrutin.

Anchidim Pavelea a declarat că localnicii l-au votat pentru realizările sale. El spune că atunci când Runcu Salvei nu era comună, drumul de acces spre localitate nu era asfaltat, nu exista cămin cultural, iar şcoala era în paragină.

„Am accesat proiecte europene în cuantum peste 10 milioane de euro, am construit un sediu nou pentru primărie, cămin cultural, am reabilitat şcoala şi grădiniţa şi cu 2,5 milioane de euro accesaţi prin Măsura 322 am asfaltat drumul comunal care leagă Runcu Salvei de DN 17 D ca şi mai multe străzi din sat. De asemenea, comuna a fost racordată la reţeaua de apă. Am achiziţionat cu bani europeni şi un un utilaj de dezăpezire. Am mai semnat un proiect de finanţare pe Măsura 313 în vederea construirii unui centru de informare turistică”, a declarat Anchidim Pavelea.

Comuna Runcu Salvei este locul de baştină al fostului ministru PSD Vasile Dâncu.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.