Social

Aproape 700 de locuri de muncă oferite la Bursa organizată de AJOFM

Șomerii s-au prezentat într-un număr mare la Bursa generală a locurilor de muncă organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud, unde angajatorii le-au oferit aproape 700 de locuri de muncă vacante.

Bursa generală a locurilor de muncă a fost găzduită vineri de Hotelul Bistrița, unde au venit atât companii în căutare de noi angajați, cât și Armata. Șomerii, în special cei trecuți de prima tinerețe, au venit la bursă cu gândul să se angajeze unii pentru ca să aibă ani la pensie, alții pur și simplu ca să aibă activitate.

  • ”Eu mi-aș dori să lucrez fiindcă doi ani am fost în străinătate la fiica mea, am ajutat-o cu copiii, dar m-am întors acasă. Am 52 de ani și m-aș angaja, dar nu știu lucra pe calculator și peste tot se cere să știi”, a spus o femeie.
  • ”Eu am absolvit profesională cu profilul de tapițer-saltelar și liceu cu profil de filator, mecanic de întreținere. Am niște probleme de sănătate, nu pot lucra în mediu umed și trebuie să văd dacă găsesc ceva unde să nu mă îmbolnăvesc. Am lucrat și pe salarii mici pentru că nu am avut încotro, dar nu e ok fiindcă ne petrecem majoritatea timpului la lucru și măcar cele necesare traiului zilnic să le putem obține, dar, dacă nu avem de ales, acceptăm și bani puțini”, a spus altă doamnă.
  • ”Am 56 de ani, ultima dată am fost sortator de produse și acum sunt în șomaj. Îmi caut un loc de muncă tot așa. Salariile sunt minimul pe economie, nu dau mai mult. Ajutorul meu de șomaj e de 800 de lei că am vechime, dar nu poți trăi cu banii ăștia. Salariul pe care l-aș putea câștiga ar fi de vreo 2000. E puțin, dar tot merită că mie nu-mi trebuie să stau. Sunt sănătoasă și pot lucra. Tinerii nu vor să lucreze pe așa de puțini bani, preferă să plece”, a spus altă femeie.
  • ”Eu vreau să lucrez, dar nu pe 1500 de lei lunar la două săptămâni. Nu pot trăi cu banii ăștia că am copil mic și familie. Nu-mi ajung banii de la o lună la alta. Nu pot pleca deocamdată pentru că e copilul mic, dar când mai crește mă duc iar în Germania. Știu să fac tâmplărie, știu mecanică auto și merg în Germania. Am mai fost. Câștig suficient ca să mai trimit acasă lunar câte o mie de euro. Aici sunt muritor de foame”, a spus un bărbat de 39 de ani.

Angajatorii cu care am stat de vorbă ne-au spus că nu le pot oferi mai mult de salariul minim pe economie și tichete de masă necalificaților fiindcă aceștia trebuie învățați să lucreze în fabrici, însă celor care încep să aducă plus valoare companiilor le vor crește treptat salariile pe măsură ce dobândesc experiență.

Directorul AJOFM, Otilia Râpan, ne-a declarat că, la Bursă, cei 45 de agenți economici au oferit, în total, 670 de locuri de muncă din care 50 pentru persoane cu studii superioare și 620 pentru persoane cu studii medii și profesionale. 450 de persoane au participat la Bursa generală a locurilor de muncă, la care au au fost prezenți și membrii Consiliului Consultativ al AJOFM Bistriţa-Năsăud, 6 persoane private de libertate de la Penitenciarul Bistrița, cetățeni ucrainieni. Dintre persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, 29 au fost selectate în vederea încadrării ulterioare în muncă.

”Eu îi îndemn pe șomeri să accepte un loc de muncă. Angajatorul, dacă vede că te implici, dacă nu îi ceri din prima salariu mare, mașină și telefon de serviciu, e dispus să angajeze. Nu se poate trăi azi din ajutor de șomaj”, a declarat Otilia Râpan.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.