Social

UJSLI și ”Spiru Haret” și-au unit forțele în stradă. Profesorii continuă greva

Profesorii din județ afiliați Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federației ”Spiru Haret”, au participat, miercuri, în fața Palatului Administrativ din Bistrița, la un minting de protest comun. Pentru că oferta guvernanților îi nemulțumește, vor continua protestul.

Mitingul a început pe acordurile „Gaudeamus igitur”, imnul ceremoniilor de absolvire care ar trebui să aibă loc zilele acestea pentru ca absolvenții să poată susține examene de final de ciclu.

”Organizăm un miting comun pentru că oferta Guvernului este aceeași de când au început așa-zisele negocieri, doar au schimbat cuvântul din voucher în prime. Au mai mărit puțin valoarea, dar nu este un venit constant, nu ne-au asigurat că în viitoarea lege a salarizării va fi trecut ce cerem noi ca și sindicate, un articol prin care să se menționeze clar ca salariul debutantului să fie egal cu salariul minim pe economie. Nu doresc guvernanții așa ceva. Vor doar încheierea de acorduri politice de care am avut parte și când am serbat Centenarul la Alba Iulia și nu s-au respectat. Lumea nu mai are încredere. Părerea mea este că e foarte greu să ne recâștigăm încrederea în guvernanți. Vrem ceva concret”, a spus Victor Ivan, liderul UJSLI Bistrița-Năsăud.

În ceea cde privește amânarea încheierii situației la învățătură și prelungirea perioadei de înscriere la Bacalaureat, Ivan a spus: ”Noi nu ne dorim lucrul acesta. Le cerem părinților și elevilor să ne înțeleagă, dar nu facem aceste mișcări doar pentru noi, facem și pentru ei. Guvernanții sunt răspunzători de dreptul elevilor la învățătură care nu poate fi asigurat fără ca noi să avem asigurate toate elementele care concură la acest drept la învățătură al elevilor”, a spus Victor Ivan.

La rândul ei, Cristina Rusu, lider județean ”Spiru Haret” a declarat: ”Am organizat un miting comun fiindcă avem același interes comun, să reprezentăm membri de sindicat. Noi suntem aici fiindcă membrii de sindicat ne-au cerut acest lucru, adică Guvernul a venit cu un voucher în plus, iar noi am venit să dăm un răspuns Guvernului. Nu știm ce se va întâmpla în continuare. Noi suntem deciși să continuăm greva. Răspunsul este la guvernanți. Să se gândească și ei la copii!”.

Prefectul și cei doi subprefecți au venit să stea de vorbă cu manifestanții.

Federaţiile sindicale din învăţământul preuniversitar au anunţat că greva va continua, întrucât membrii consultaţi au refuzat să semneze vreun acord, chiar dacă ar fi girat şi de preşedintele Klaus Iohannis. ”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie «Spiru Haret», în urma consultării organizaţiilor sindicale afiliate, au decis să nu semneze niciun acord, fie el şi unul girat de preşedintele României. Mesajul colegilor a fost clar: am mai semnat acorduri care nu au fost respectate. Avem nevoie de majorări, nu de prime/vouchere. Acordul trebuie să-l facă doar clasa politică şi, în urma acestui acord, să se adopte un act normativ pentru majorarea imediată a salariilor”, au transmis federaţiile, miercuri, într-un comunicat de presă comun.

Executivul a anunțat că Guvernul României va joi, prin Ordonanță de Urgență, creșterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1.000 lei brut lunar, începând din luna iunie, care reprezintă pentru personalul didactic un avans din creșterea pe viitoarea grilă, care se va regăsi în viitoarea lege de salarizare, aplicabilă de la 1 ianuarie 2024. Pentru personalul nedidactic din învățământ, creșterea salarială va fi de 400 de lei brut lunar. În noua grila de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie și va reprezenta punctul de referință al grilei de salarizare din educație. Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranșă reprezentând 40 la sută din valoarea totală a majorărilor.

Sindicaliştii din Educaţie, care au avut o nouă rundă de negocieri la Palatul Victoria, au transmis că angajaţii din teritoriu resping oferta Executivului, iar greva continuă.

Etichete

13 comentarii

  • Guvernarea PSD PNL a dat-o de gard cu bugetul statului și s-au trezit cu un deficit de 20 de miliarde de lei. Incompetența proștilor îi afectează pe deștepți: nu sunt bani pentru profesori. 25%( măcar inflația pe ultimii 2 ani) se poate da lejer, trebuie doar rectificat bugetul. Guvernul trebuie să taie de la înarmare, că nu ne pregătim de nici un război. M-am certat cu mulți oligofreni în Senat pe subiectul ăsta. Sindicatele nu trebuie să renunțe la grevă până nu obțin tot ceea ce-și doresc!

    40
    14
    • Domnule Florean, cand vine Putin si zice ca NATO trebuie sa se retraga la granitele din ’97, inseamna ca intr-adevar nu trebuie sa te inarmezi. Apropos, vezi ca azi-maine se fac vreo 2 ani de cand cel mai mare oligofren din PNL, Rares Bogdan, a eliminat pensiile speciale in 30 de zile. Ca unul care te-a votat, astept cu mare interes sa depui / sa sustii un proiect de lege in educatie care sa eliminie criteriile comuniste precum vechimea si gradatiile in calcularea salariului si inlocuirea lor cu niste indicatori de performanta. Este o sarcina foarte grea, pe termen lung, care probabil ca nu va iesi din prima si vor dura vreo 5-10 ani pana se face ajunge la o formula eficienta. De asemenea, te rog sa sustii schimbarea liderilor de sindicat, a acestor dinozauri comunisti, cu niste oameni competenti care sa aiba sub 50 de ani, preferabil cu studii facute la facultati serioase din strainatate.

      14
      16
  • Dascălii, sau așa zis profesori/învățători, ar trebui să se uite în primul rând în oglindă!Să-și vadă performanțele mărețe…care nu există, clar!Vor salarii mari și să nu facă nimic, nu le crapă obrazul de rușine?Dacă le pasă de elevi de ce-i jecmănesc la orele private de la domiciliuSpartanul?

    23
    66
  • Va bateti joc de elevi si de parinti, asta faceti !
    Cereti sa va inteleaga, cand le dati peste cap sfarsitul de an, inscrierile, examenele, vacanta…
    Daca i-ati fi respectat putin, ati fi ales alt moment pentru greva. Ati crezut ca faceti putina greva, amenintati ca puneti in pericol sfarsitul anului scolar, guvernantii se vor speria, veti primi rapid tot ce solicitati si, gata, totul revine la normal. Dar nu a fost asa, s-a prelungit deja peste 2 saptamani iar unii dintre colegii vostri, mai cu bun-simt, au renuntat la greva si s-au intors la munca.
    Si mai aveti tupeul sa spuneti ca nu voi sunteti de vina, ca cei de la putere sunt de vina ca se decalaeaza sfarsitul anului scolar, examenele si restul. Si oricum, oricat de multi bani veti primi, pentru cei mai multi dintre voi, interesul fata de elevi va fi acelasi, adica zero.
    1 iunie fericit, copii! De soarta voastra nu le pasa celor care pretind acest lucru.

    20
    65
  • Va da ciuma cat va trebuie nahalitilor,ca doar tiparnita de bani poate lucra,inflatia isi face datoria iar privatii mor de foame,mirasar lumea de capul vostru!!

    13
    31
    • Spre deosebire de tarile ci economie dezvoltata si cu acumulari de capital ,kolonia nu poate tipari cati bani ar vrea pt ca nu mai are nici o acoperire in produse si servicii.De aia ne si tiparesc altii banii(Austria) iar rezerva de aur e data gaj prin Anglia de catre Manole cel agreat si de psd si de pnl…Pe langa ciuma rosie la starea asta de fapt a contribuit in mod accelerat in doar doi ani, lepra galbena prin guvernele conduse de Sica,halucinogenul scolit in Iowa si combinatia nefericita condusa de plotonierul cu doctorat.Asa ca…traiasca voucherele ca la asistati.

      14
  • Presedintele Klaus Iohannis după ce s-a întâlnit pe 30 mai, 2023 cu o delegaţie a liderilor sindicatelor din Educaţie în contextul grevei generale declanşate în învăţământ și a marșului de protest a promis să garanteze un acord politic, în vederea revendicărilor salariale și a obținerii a unui consens care să permită reluarea cât mai rapidă a activitătilor didactice in școli. Astfel, chiar pe 31 mai Klaus Iohannis i-a convocat pe liderii coalitiei de guvernare la Cotroceni si le-a cerut să continue negocierile cu sindicatele din învățământ „până la identificarea măsurilor menite să răspundă cerințelor cadrelor didactice”.
    După discuțiile de la Cotroceni, Guvernul a venit cu o nouă ofertă pentru reprezentanții profesorilor care au fost convocatiți la Palatul Victoria, pentru o nouă rundă de negocieri.
    În urma întrevederii, Guvernul României a promis că va adopta, mâine, 1 iunie, 2023 prin Ordonanță de Urgență, cresterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1.000 lei brut lunar, care reprezintă pentru personalul didactic un avans din creșterea pe viitoarea grilă, care se va regăsi în viitoarea lege de salarizare, care se va aplica de la 1 ianuarie 2024. Pentru personalul nedidactic din învățământ, creșterea salarială va fi de 400 de lei brut lunar. În noua grila de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie și va reprezenta punctul de referință al grilei de salarizare din educatie. Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranșă din 2024 reprezentând 40 la sută din valoarea totală a majorărilor.
    Rămâne de văzut dacă oferta aceasta va duce la aplanarea protestelor din educatie având in vedere că guvernul stă foarte prost la capitolul „credibilitate”.

    6
    10
    • Bani nu mai sunt.O sa primeasca cate 6 case liderii de sindicat,5 directorii,4 inspectorii scolari, titularii cu vechime 3 si debutantii două.

      4
      3
  • Vivat academia!
    Vivant professores!
    Aceste versuri ale popularului cântec academic ,, Gaudeamus igitur ” inspirat dintr-un manuscris în limba latină din 1287, cântec ce datează de la începutul sec. 18, este preluat de numeroase școli, colegii, universități sau societăți academice și considerat imnul lor oficial, sunt definitive în viața fiecăruia dintre noi, în educația noastră.
    Tot parcursul vieții, depinde de perioada educației.
    Acest cântec nu conține versuri legate de alte activități ale societății.
    Îl cântă și politicienii, magistrații, medicii, militarii,… fără a jigni vreo profesie neenumerată, trebuie să recunoaștem cu toții că, dascălii sunt primii care formează omul în societatea actuală.
    Ei trebuie să primească ceea ce merită.
    Așa că ,, VIVANT PROFESSORES ”

    15
    8
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.