În mintea mea, de om neimplicat sentimental în toată povestea, se derula cu repeziciune povestea Domnului Goe adaptată situaţiei. „Ca să nu rămână repetent şi anul acesta .. mam’ mare, mamiţica şi tanti Miţa i-au făcut puiului serbare şi i-au comandat costum ca să aibă rolul principal, să fie aplaudat şi ovaţionat”.
Serbarea s-a terminat cu chiu cu vai, copiii au primit suc şi ceva dulciuri, premiu pentru efort, iar părinţii s-au retras cu doamna învăţătoare pentru o şedinţă de bilanţ. Ca om neimplicat, aşa cum am menţionat deja, am stat şi am observat din colţ toată tărăşenia. Învăţătoarea le explica adulţilor, folosind un ton extrem de afectat, că nu va mai putea preda la clasă începând cu anul viitor, dar că cine va veni va folosi exact metodele ei despre care aveam să aflu că sunt avangardiste rău. Femeia, deşi predase la o clasă întâi, a refuzat să urmeze Abecedarul. Ea a predat după propria-i metodă (nu am înţeles care) printând diverse chestii pe hârtii de pe un computer cumpărat de părinţi prin intermediul unei imprimate achiziţionată tot de ei. De ce o fi nevoie de altă metodă de predare în clasa întâi decât parcurgerea Abecedarului? Habar nu am. Niciunul dintre adulţi nu părea însă curios să afle. Eram singura, dar nefiind implicată direct, cum vă spuneam, am tăcut şi am rămas cu întrebări fără răspuns care probabil că mă voi chinui toată viaţa. Învăţătoarea vorbea din postura savantului, iar toată gaşca de părinţi îi sorbea cuvintele. Am auzit „doamna” în sus, „doamna” în jos. Dacă doamna le cerea ceva de domeniul absurdului, toţi executau fără să clipească. Mai aveau puţin şi instituiau doliu pentru că respectiva renunţa la clasă ca să plece nu ştiu unde, dar nu le-a trecut prin cap nicio secundă să sancţioneze derapajele femeii plină de mofturi, ba că nu vrea să predea aşa, ba că vrea imprimantă, ba una, ba alta. Ba, mai mult, i-au servit cadoul de rigoare asezonat cu lacrimi.
În viaţa mea, am avut ocazia să predau română la clase a V-a şi m-am chinuit până spre disperare să scot din capul copiilor diverse automatisme formate de „doamne” care îi învăţaseră greşit tot soiul de lucruri. Unii scriau „noştrii” şi „voştrii” aşa, alţii habar nu aveau când se scrie „s-au” în această formă grafică şi când „sau” în aceasta, deşi toate acestea se învaţă în ciclul primar. Dacă erau unul sau doi dintr-o clasă, nu aş fi ajuns la concluzia că „doamna” i-a învăţat greşit. Erau aproape toţi, dovadă că oricâte studii şi-au echivalat învăţătoarele, că oricât de „profesoare pentru învăţământul primar” s-ar considera, în străfundul fiinţei lor au rămas nişte absolvente de liceu care nu au avut aspiraţii mai mari. În mintea lor probabil că unele se consideră savanţi, iar dacă mai găsesc şi o ceată care să le aplaude, ele sunt convinse că sunt.
În timpul anului şcolar fac ce fac şi predau cum predau, dar cireaşa de pe tort trebuie să fie serbarea. Acolo, „doamna” culege toate roadele muncii ei cu preţul înghesuirii părinţilor într-o sală care numai de spectacole nu e. Aşa că oameni în toată firea, care nu vor în ruptul capului să o supere pe „doamna”, se pitesc pe nişte scăunele, îndură temperaturi de saună pentru ca să-şi audă copilul recitând o strofă dintr-o poezie, nimic relevant despre nivelul lui de pregătire. Dacă nu s-ar duce probabil că ar fi sfârşitul lumii. La final, dovada supremă a iubirii faţă de „doamna” e mormanul de flori primite de la părinţi, bunici şi copii şi pe care-l va căra, în glorie, către casă, defilând ţanţoşă prin oraş. „Uite câte flori a primit, sigur e cea mai bună profesoară”, îşi imaginează „doamna” că spun cetăţenii de pe stradă în timp ce ea bălăngăne sacoşa cu un cadou pe care nu l-a deschis fiindcă „o, nu trebuia”. Aud mai nou că se practică, în loc de cadouri concretizate în bibelouri, plicul pe care clasa i-l dă „doamnei” să-şi cumpere ea ce vrea. Sper din toată inima că nu există vreun dascăl pe pământ care să accepte aşa ceva indiferent de salariu şi de nevoile lui. E sau ar trebui să fie un stâlp al educaţiei cu mesajele aferente.
Nu înţeleg moda serbărilor din fiecare clasă şi nici rostul serbării în sine. Am detestat mereu defilarea cu braţul plin de flori şi replica „o, nu trebuia, dar îl iau totuşi dacă tot l-ai cumpărat”. Tocmai de aceea, în nebunia mea, când eram profesoară nu luam nici măcar florile de pe catedră. În timp, copiii şi-au dat seama că nu are niciun rost să le cumpere şi să mi le mai aducă. Mai bine învăţau.
În fond, carnetul de note sau de calificative e cea mai bună dovadă a progresului unui copil, iar examenul promovat de un elev căruia i-ai predat e cel mai frumos buchet de flori. E cineva atât de naiv încât să creadă că o poezie recitată bine şterge cu buretele tot ce nu a acumulat el într-un an şcolar sau un buchet de flori te face să uiţi, ca dascăl, cât de mult te-a enervat o clasă care nu a învăţat nimic?
Să nu mă înţelegeţi greşit. Nu am nimic împotriva învăţătoarelor devotate meseriei lor. Le apreciez răbdarea, efortul de a învăţa carte atât de mulţi copii deodată. Am iubit-o de-a dreptul pe doamna mea învăţătoare şi probabil că am şi idolatrizat-o la vremea respectivă. Cred însă că acum au venit nişte vremuri în care se supralicitează importanţa unor lucruri care nu au nimic de-a face nici cu educaţia în sine, nici cu stima de sine. Serbarea e mai importantă ca învăţatul şi florile contează mai mult decât notele. Toate sunt „trofee” obţinute prin evitarea drumului greu şi obositor. Să ne mai mirăm de rezultate?
Cristiana Sabău
După lectură, am impresia că sunteţi o ţâră cam inervată de toată lumea ce se învârte în jurul puştilor, de educatori, de învăţători, de părinţi şi chiar de copiii ce nu se incadrează în standardele dumneavoastră. Aveţi o problemă de raportare la copii şi copilărie, luaţi lucrurile mai uşurel.
Aş vrea să vă informez că mi se întâmplă uneori să ţin cont de sugestiile unor cititori (transmise în privat) care doresc să abordez public anumite probleme. Este şi cazul acestui text.
Pe de altă parte, da, m-am plictisit de toată fandoseala învăţătorimii care se pretinde „profesor de învăţământ primar”, iar când mă uit că în 80% din liceele de la noi se intră cu medii de 4, îmi dau seama că învăţătorii au 50% din vină. Restul de 50% aparţine profesorilor de gimnaziu.
Să-şi facă şi cadrele didactice treaba pentru care iau salariul la care contribuim noi toţi fără să aibă alte pretenţii, iar dacă nu le place meseria şi li se pare prost plătită, să meargă în altă parte ca să câştige mai mult. Oricine îşi poate face firmă. Să se plângă mai puţin categoria care are, într-un an, trei luni de vacanţă plătită. Nu cred că mai există vreuna.
Doamna Cristiana Sabau ati surprins, prin subiectul abordat azi, doar un aspect exterior al realitatii scolare de azi. Aceasta relatie toxica, dar acceptata de ambele parti, nu ajuta de loc invatamantul romanesc in general si pe educatori, elevi si parinti in mod special. O incursiune in universul sofisticat al relatiei invatator-elev din ziua de azi poate da la iveala aspecte nefiresti, acceptate in mod tacit de actorii sociali. Va dau un singur exemplu concret cunoscut ieri: invatatoarea unei clase primare a celui mai bun liceu din oras a primit (ca si la 8 Martie…) o prima de vacanta in bani din partea parintilor; copilasii, aproape toti cu premii si mentiuni au primit ca daruri cate o carte si o miniexcursie achitate tot de parintii lor. Fenomenul in sine are loc de multi ani si e intalnit mai ales la oras. Factorii de decizie si control de la Inspectoratul Scolar cunosc situatia, acceptand-o ca pe ceva normal si sunt constienti ca NU pot face nimic. Ca si in privinta acelui “fond al clasei” ilegal sau al culegerilor “impuse”. A face aceste shimbari de mentalitate este foarte greu, dar cred ca se pot face “ceva” daca se vrea.
Am avut mai multe lupte in sedinte de parinti in legatura cu obiceiuri astea. Fara sens si la noi in familie. Tot ce s-a stabilit era la ultima sedinta cind am ridicat mana ca sa spun ceva am auzit tipetele ca si cum nu ar fi cazul sa vorbesc nimic, ca „asa sintem noi, asa vrem noi si asa va fi”. Amin.
In secunda doi am plecat si nu ma mai introc vechi pe nicio „sedinta” de clasa unde parinti nu fac altceva de cit sa critice invatatoare sau profesoare. Mie imi este mila de profesoare si de copii care au parinti care traiesc doar sa impinga copii sa incepe sa „produca” cit mai rapid.
Parinti si pretentiile lor sint impiedimentul principal nu numai in scoala si a casa la ei unde unii, cei care urla maii tare la sedinte, probabil nu au timp pentru copii sa le ajute cu teme de exemplu.
Culmea am vazut ieri, cind o fetita din clasa a treia plingea pentru ca a luat „doar” un „bine” si nu locul intii si FB. Matratare pura. Dresura in loc de educatie.
*maltratare…
Am fost la sedinta aia si cred ca n-ati inteles despre ce era vorba.Nu ma intereseaza calificativele nici competitia intre copii. De fapt, la mine au strigat toti , deoarece am indraznit sa critic, in cunostinta de cauza, nivelul de pregatire al elevilor si al invatatoarei. Desi stiu ca mai multi parinti aveau aceeasi opinie, nimeni nu a avut curajul sa o spuna si sa o sustina pana la capat. Asa ca nici eu n-o sa mai merg la sedinte in care sa tac si sa laud totul numai ca sa-i fie bine copilului meu. Articolul de mai sus descrie exact servilismul si linguseala cu care ne-am obisnuit, din pacate, de prea mult timp . Iar banii sunt incununarea acestui stil de comportament.
Daca privesc obiectiv, goana asta dupa rezultate e impusa de forurile superioare, care judeca profesorul dupa premiile la clasa. E tot vina societatii snoabe printre care se numara si respectiva autoare a articolului. Mi-ar fi placut daca ar fi vorbit despre sistem tot unul care stie cu ce se mananca, nu una care are alergie la copii si invatamant. Platiti bine profesorii, daca vreti sa va refuze florile, desi a da o floare e un gest de maniere, care vad ca au devenit ceva rusinos acum. Doamna, nu contest unele adevaruri, unii profi dau impresia ca fara ei ar veni sfarsitul lumii dar nici asa. Chiar, asteptam din partea d-voastra o campanie de promovare a educatiei, ca datorita voua denigratorilor s-a ajuns unde s-a ajuns. Sincer, nu sunt adeptul serbarilor de sfarsit de an, prefer activitatile constante in care copilul se implica benevol dar…Cadrele didactice sunt conditionate de punctaje ca orice categorie profesionala dar d-voastra nu stiti ca probabil de asta nu ati ramas in sistem. Va recomandam niste cursuri de dezvoltare personala si va multumim pentru campania pro. Va asteptam sa combateti macar in aceesi masura si viata politica si abordarea economica de care depindem. Multumim de intelegere!
100% de acord cu doamna Iolanda!
Iar nu se vede pădurea din cauza copacilor.
Problema educaţiei este una fundamentală pentru un stat modern. Spun un lucru tocit de atâţia părerişti încât, din tot ceea ce se afirmă, am impresia că prea puţină lume are şi îşi doreşte să pună în aplicare un proiect al educaţiei coerent, pragmatic şi orientat spre viitor, capabil să desfinţeze toate metehnele încremenite în actualul sistem.
Cine trebuie să dea semnalul schimbării, din păcate, nu are nici un interes în acest sens. Mă refer aici la clasa politică. De ce ar dori o populaţie bine educată când aceasta ar fi mult mai greu de manipulat? Cum să remunereze cu mai mulţi bani mai puţini profesori, care să fie interesaţi de actul educaţional şi să îşi dobândească un prestigiu ce-ar putea concura la spargerea unui monopol al modelelor actuale din societate, al şmecherilor şi descurcăreţilor? Şi, în definitiv, cum poate arăta un sistem de învăţământ în care un prim ministru îşi obţine titlul de doctor prin hoţie?
Binenţeles că şi sistemul reacţionează la schimbare;, e în logica lucrurilor, căci nu poate renunţa la ceva ce a devenit obişnuinţă în favoarea a ceva ce presupune eficienţă, competiţie, renunţarea la privilegii.
Las-o mă că mere aşa ! – este, din păcate, o trăsătură de caracter a întregii societăţi româneşti, rezistăm că nu ne pasă, trebuie să ne descurcăm solitari, să supravieţuim. Nu contează regula, cine o încalcă e cel mai tare şi devine model. Iar cei pe care i-am delegat să ne reprezinte acţionează doar mânaţi de
resentimente, metoda lor de lucru e minciuna, iar caracteristica principală e impotența. Şi toate acestea pe fondul inculturii agresive.
Nimeni nu a cerut bani parintilor, sau flori, nu inteleg de ce isi arunca poalele in cap unii pe aici. Probabil articolul asta e cireasa de pe rahat, ca se pregateste sanatatea de greva si urmeaza si invatamantul, desi cunoscand Sindicatul inv. SRL, va trebui sa se descurce fara el, profii. Se darama scolile pe copii, astea nu le vedeti ziaristilor? Sau sunteti antrenati sa mediatizati doar subcultura? Ca intotdeauna va agatati tot de fraierii de la catedra si uitati ca manipulatorii sunt cei de mai sus ce fac experimente pe copii, cadre, parinti. Ati gasit hotii ce v-au subminat economia, nu-i asa? Ei, profesorii v-au umflat facturile la lumina, tot ei va pun pretul la pita, etc. Sa va fie rusine, pupati derierul hotilor afaceristi si va lasati manipulati tot de ei. Nu vad de ce se pensioneaza in armata la 40-45 ani, cand cei din invatamant ar trebui pensionati asa, e vorba de uzura psihica si presiunea, dar astia nu stiu ca n-o lucrat poate cum a trebuit de aia nu stiu. M-am saturat sa vad cum ne scrofaie orice neica, rusine sa va fie!
Aş vrea să vă spun tuturor celor care postaţi comentarii din spatele anonimatului (cadre didactice fiind) următoarele lucruri:
1) e de datoria dumneavoastră ca dascăli să învăţaţi copiii să-şi asume orice cuvânt spus, iar pentru a-i putea învăţa trebuie să fiţi primii care vă asumaţi cu prenume şi nume orice. Nu văd niciun caz până acum.
2) e regretabil că scrieţi cum scrieţi. În unele cazuri, mă întreb dacă nu aţi copiat la Bac
Madam’ Sabau, daca te astepti sa facem pe „Isus” in timp ce dumneata iti bati joc de cel ce te-a invatat sa scrii, poti sa astepti mult si bine. Fa un copil, creste-l, asa se mai anuleaza din frustarile tale, mergi la ceva consiliere psihi, ca ai nevoie. Nu dascalii sunt responsabili de ce se intampla in Romania, ci voi mass-media care promovati toate scursurile si elementele de incultura. Iar din punctul meu de vedere, dascalii sunt inca cuminti pe langa voi. Doar dupa invidia celorlalti ne dam seama de valoarea noastra. Cred ca v-ati mai batut in cui in colaborarea cu institutiile de invatamant. Dezgustator e putin abordarea d-voastra.
Felicitări pentru asumarea acestor spuse profund educaţionale. Se vede de la o poştă că sunteţi o persoană echilibrată. Drept urmare, dacă voi avea copii vreodată, o să mă asigur că îi învăţ acasă tot ce trebuie să ştie în loc să-i dau pe mâna vreunei „doamne” …. puncte puncte …….care să-l ţină pe hol două ore, în genunchi, cu mâinile sus în timp ce-i dă „FB” la purtare (dacă tot am scris chiar azi despre fenomen).
Pe de altă parte, mă întreb sincer dacă mai puteţi respira din cauza veninului. În ce priveşte „colaborarea” cu şcolile, sinceră să fiu, aş fi fericită să nu mai găsesc mailul redacţiei plin cu milogeli de tipul „vă rugăm să diseminaţi informaţiile din acest proiect”. Am mai spus-o şi o repet: nu sunt nici revista „Cutezătorii”, nici „Şoimii patriei”.
Şi, nu în ultimul rând, vă asigur că nu mă afectează deloc răutăţile dumneavoastră. Ştiu şcoala românească pe de rost şi am plecat din ea scârbită profund.
Da, se demonstreaza faptul ca lucrurile bune nu le promovati, ci doar telenovelele, pe masura educatiei d-voastre. Scoala asta romaneasca a dat nume mari, al dumitale nu figureaza printre ele. Eu zic totusi sa mergeti la ceva sedinte psihi ca aveti nevoie dupa ultima afirmatie. Probabil ca o sa ne rugam sa-si faca vreun cadru didactic ziar ca sa existe si sa se promoveze si ceva pozitiv in lumea asta nu numai acriturile dumitale. „Rautatile” astea de care ziceti sunt adevarurile pe care voi le dati in spate in favoarea unor exemple negative, uscaturi sunt peste tot. Chiar, de ce nu va faceti o familie, e scumpa viata in romanica?
Măcar eu am un nume, mic, foarte mic, nu contează, spre deosebire de dumneavoastră care sunteţi precum semnătura nişte puncte, puncte. Vă e ruşine de numele dumneavoastră? Îmi pare rău. Cred că e greu de trăit cu tine însuţi când ţi-e jenă şi să te semnezi.
Anormal suna articolul, reflecta furie si nu stiu ce sa mai zic…Au mai ramas 2 categorii profesionale in picioare si pe astea sare gloata…
Da, doamnă. Aţi punctat corect. Exact din furie pentru că devii furios atunci când, în loc de argumente, primeşti răspunsuri de tipul „aşa se face”, „aşa trebuie”. Cine zice că aşa se face? Cine a instituit moda lui „trebuie”? Nu-ţi răspunde nimeni.
Cele două categorii cred că sunt învăţătorii şi medicii. Şi unii, şi alţii, nu şi-au ales meserii, ci au urmat o vocaţie. Ia să vedem ce înseamnă asta: VOCÁȚIE, vocații, s. f. Aptitudine deosebită pentru o anumită artă sau știință; chemare, predispoziție pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumită profesiune.
Vă daţi seama că e o mare diferenţă între aceşti oameni şi cei care mătură strada. Vom fi mereu exigenţi cu primii, mai ales că, în societate, rolul lor este esenţial. Dacă învăţătorii îi învaţă pe cei mici la 7 ani să nu spună cine sunt, să facă lucruri pe ascuns că „aşa trebuie”, societatea noastră va fi afectată pe termen lung. Dacă măturătorul nu adună hârtiile, se apleacă orice să le ridice fără ca noi, ca societate, să fim afectaţi esenţial de lipsa de vocaţie a unui măturător, deşi bine ar fi dacaă ar avea şi el.
Stimată cititoare sunteţi amabilă să-mi spuneţi şi mie care sunt cele două categorii profesionale ce au mai rămas în picioare. Eu muncitor calificat cunosc căteva zeci de muncitori calificaţi ce prin munca lor dau valoare monedei naţionale. Am colaboratori câţiva ingineri cu totul şi cu totul remarcabili, care sigur nu au fost în totalitate autodidacţi, oare alte caregori nu mai sunt?
De ce nu îi lași Cristiana să te bălăcărească, întorcând și celălalt obraz, doar e ziarul tău și din moment ce îi accepți ca anonimi, înseamnă că îți place ideea…doar cu lașitatea lor nu ești de acord.
Adevărul este, se pare, că sunt mulți lași pe aici și nu înseamnă că ei sunt reprezentativi pentru breasla cadrelor didactice. Am avut joi seara plăcerea să stau la aceeași masă cu doi profesori de nota 10, Camelia Tabără și Constantin Rus, deci nu cred că e corect să fie tratați, chiar și subtil, toți cu aceeași monedă.
În ceea ce privește afirmația ta cu privire la cea mai lungă vacanță și atențiile date la sfârșit de an, da, ai dreptate.
Timp Online nu mai este ziarul cuiva. E un spaţiu de dezbatere aşa cum ne-am dorit de când l-am înfiinţat şi orice om care are de exprimat o opinie şi doreşte să intre în dialog cu alţii e binevenit aici. Eu militez pentru asumarea opiniilor întrucât cred că, în felul acesta, societatea românească are mai multe şanse de însănătoşire. Exclud ideea că exprimând opinii ne „bălăcărim”.
Pe de altă parte, textul de mai sus nu se referă la profesori în caz că nu s-a înţeles. Am vorbit despre o practică a învăţătorilor. Să nu confundăm cele două categorii chiar dacă lucrează în acelaşi sistem.
Da, cumva de mai ramasese vreo urma de vocatie in unii, cu articolul asta sigur a disparut si umbra vocatiei. Vocatia, constiinciozitatea nu platesc facturile, sau alimentatia de baza, nu mai zic de banalele fructe sau legume. Vocatia aia trece prin stomac iar articolul a vrut sa zica ceva si s-a ajuns altceva. Daca ati vrut sa punctati ceva – aroganta unora, impresia de stie-tot a altora, sau conservatorismul fata de predarea activa, nonformala cu care vine invatatorimea tanara – atunci ati nimerit alaturi. Iar copilul, pana la scoala, creste in curtea parintilor, si de multe ori e oglinda lor. Daca v-a scarbit sistemul, sa stiti ca impresia e mutual comuna, birocratia si lmbajul de lemn, pretentiile de sus sa faci calitate doar zgariind creta pe tabla cand cel mic se naste cu tableta in mana aproape, si alte elucubratii ministeriale. Dar, ca si cel mic si cel mare din fata lui trebuie motivat ca sa mai manifeste ceva „vocatie”. Copilul e motivat de apreciere si un mediu de invatare placut, sigur, primitor care necesita investitie nu scoli scorojite, clase prafuite, praful de creta sau manualul depasit. Iar parintii judeca invatatorimea dupa aceste activitati de sfarsit de an, cand isi vede odrasla vedeta.
Briliant. Numai din interior primestiun asemenea pumn.
Stimata doamna Cristiana,
Va rog sa-mi permiteti sa nu fiu de acord cu dumneavoastra!
Fac parte din invatatorimea care se pretinde „profesor de invatamant primar” (formula completa pe care nu ati mentionat-o este ‘profesor pentru invatamantul prescolar si primar’) si sunt tare mandra! Am absolvit facultatea (cursuri de zi, adica fara bani!) cu 9.60 iar pentru titularizare am fost notata cu 9.72 (in primul an dupa sustinerea examenului de licenta!).
Referitor la articolul dumneavoastra va pot spune cum am procedat eu, cu ocazia acestui sfarsit de an scolar.
Am informat parintii cu privire la traditia clasei I in ceea ce priveste „Serbarea Abecedarului”. Parintii nu si-au manifestat nici dorinta dar nici refuzul de a organiza o asemenea serbare.
Avand in vedere lipsa de reactie a parintilor, cel mai corect mi s-a parut sa-mi intreb „copiii”!
A doua zi la scoala, am intrebat elevii daca doresc sa „facem” serbarea si, poate surprinzator poate pentru dvs., nu numai ca au fost de acord dar m-au intrebat cand urmeaza sa primeasca poeziile si sa incepem repetitiile.
Parintii au fost invitati la serbare cu o zi inainte si atat! Le-am spus ca este o actiune in scoala si ca elevii (copiii lor) si-ar dori sa fie prezenti.
Mi-ar placea sa va dau mai multe informatii, dar nu cred ca este necesar.
Sunt mandra de elevii mei, de realizarile noastre si nu in ultimul rand de meseria pe care am imbratisat-o!
V-am plictisit?
Sunt fandosita, nu-i asa?
Nu-i toata „invatatorimea” asa cum gresit ati prezentat-o dumneavoastra, chiar daca undeva la sfarsitul articolului scrieti ceva de genul…”Nu am nimic împotriva învăţătoarelor devotate meseriei lor”.
Cazul Ciomu? Daca vi s-ar solicita un material, i-ati „hacui” pe medici povestind despre Ciomu?
Cand citim un material despre vreun preot ca nu a sters bine lingurita inainte de a va da Sfanta Impartasanie, ori despre vanzatoarea de la colt pe care ati prins-o ca nu a dat clientului din fata dvs. bonul de casa?
Spor!
PS :Sa ma scuzati va rog pentru modul de redactare! Lipsa diacriticelor denota ca nu am atat de mult timp la dispozitie (scriere in Word si apoi Copy/Paste, cum ati procedat dvs.).
Îmi pare rău că trebuie să vă distrug o convingere, dar eu scriu direct aici folosind modul de redactare în limba română de pe computer. Există Language bar în caz că nu ştiaţi.
Asteptam demult un astfel de articol in presa.Unele dintre aceste „doamne-savant” se cred super educate si ii dispretuiesc atat pe elevi cat si pe parinti. Se plang tot timpul ca sunt prost platite dar nu spun niciodata cat cotizezeaza parintii pentru ca ele sa fie multumite. Acele serbari despre care se vorbeste in articol sunt penibile.
Mereu regret că nu m-am şcolit mai mult în faimoasele instituţii de învăţâmânt. Dar acum mi s-a luat o piatră de pe inimă, decât educaţia celor cu nume …, mai bine rămâm la cei şapte ani de acasă.
Poate comentariile cu iz barbar, stimată doamnă Sabău, v-au supărat într-atât de mult să faceţi comparaţia cu măturători de stradă. Îi salut dimineaţa când merg la muncă, bucuria cu care îmi răspund acei oameni îmi lumineză ziua. Încercaţi. Toate meseriile sunt onorabile. Vă fac acestă remarcă în speranţa că o ve-ţi lua în seamă. La cei lezaţi de articol, înţelepciunea tăranului nostru le spune – fiecare pasăre pe limba ei piere. Acum înţeleg de ce băiatul meu nu cunoştea numele doar la câţiva profesori, pe uni e bine să-i uiţi că ai avut cândva de-a face cu ei.
Pe cei care, din prea multă modestie, nu semnează să îi lasăm să fie modeşti, că au de ce. Dar regret că nu voi întâlni nicicând pe uni dintre cititorii ce semneză comentarii cu pseudomim. Adjectivele, sau (…), nu sunt pseudonime.
Cunoaştera şi înţelegea lumi în care trăiesc o am şi de la porofesori, care sunt sigur că mai sunt şi azi în învăţământul nostru.