De Ziua Imnului Național, 29 iulie, în Piața Centrală din Bistrița, la statuia poetului Andrei Mureșanu, a avut loc o ceremonie militară și religioasă la care au luat parte o serie de oficialități.
Ceremonialul a cuprins acordarea onorului militar, o slujbă de binecuvântare pentru poporul român, intonarea vocală și instrumentală a Imnului Național al României, defilarea gărzii de onoare.
”Bistrița este oraș al Imnului Național pentru că poetul revoluționar Andrei Mureșanu s-a născut aici, la Bistrița, la 16 noiembrie 1816. ”Deșteaptă-te române” s-a impus în conștiința colectivă a românilor ca și Imn Național odată cu Revoluția de la 1848, la fel ca și drapelul nostru tricolor. De atunci, imnul ne-a însoțit în toate momentele importante ale istoriei noastre: Războiul de Independență din 1877, Primul și Al Doilea Război Mondial, a fost cântat de muncitori în Brașov, atunci când s-au revoltat spontan în 1987, și mai cu seamă a fost cântat pe străzi de români în decembrie 1989. ”Deșteaptă-te române” a fost interzis de autoritățile comuniste după abdicarea forțată a Regelui Mihai în 1947, dar a fost reacceptat la începutul anilor 70, pe fondul unui efemer dezgheț pe fondul evenimentelor din 1968, atunci când rușii au invadat Cehoslovacia. Din 1990, ”Deșteaptă-te române” este Imnul Național al României. De aici, din Bistrița, orașul Imnului Național, să afirmăm răspicat că suntem români și că suntem mândri că aparținem unuia dintre cele mai vechi popoare din Europa, că suntem etern atașați de valorile, de simbolurile, de tot ce ne particularizează ca și națiune, că patriotismul nu este o modă ci o stare de spirit, un sentiment nobil, că mesajul esențial al Imnului ”Deșteaptă-te române” reprezintă asumarea din generație a generație a stării de veghe, ca și condiție necesară. La mulți ani și să ne fie frică doar de Dumnezeu și de dezbinarea dintre noi”, a spus primarul Bistriței, Ioan Turc, în discursul său.
La finalul ceremoniei, au susținut un program de cântece patriotice îndrăgita interpretă Sava Negrean Brudașcu și Tudor Florin Limbean (13 ani, din Vințu de Jos, jud. Alba), cunoscut și ca ”Micul patriot”, câștigător a numeroase concursuri de interpretare începând cu vârsta de 6 ani.
Ziua Imnului Național sărbătorită la Bistrița… fără spectatori. Bani publici cheltuiți pentru un eveniment neonorat de „sponsorii” principali, bistrițenii. In aceeași categorie (absența) intră și liderii politici locali, unii oficiali (ministrul Agriculturii era în orașul nostru) vârful conducerii județului etc.. Poate dacă s-ar fi dat startul competiției de ciclism aici, nu era atât de pustiu. Poate… dacă „chermeza” PSD-ului se organiza maine…poate…si iar, poate. Dincolo de acestea, stimă pentru vocea patriotismului, dar …nu ne vom „deștepta” prea curând (nu vreau să spun niciodată. Încă sper). In schimb azi, s-a reușit ceva deosebit. Odata cu competiția de ciclism, s-a blocat aproape în totalitate urbea, ba mai mult, Transmixt și-a suspendat activitatea începând cu ora 9… călătorii nefiind anunțati. In rest…numai bine.