Economie

Ministrul Agriculturii a vizitat trei ferme din Bistrița-Năsăud

Ministrul Agriculturii a vizitat, în Bistrița-Năsăud, trei ferme, dintre care una vegetală și două de animale. Florin Barbu a stat de vorbă cu fermierii care i-au spus cu ce probleme se confruntă în această perioadă.

Prima oprire a fost la Mocod, unde Mircea Cotuți are solarii care se întind pe 2 ha, cultivate cu roșii, ardei kapia, gogoșari și alte legume, iar în câmp mai are 4 ha cultivate cu varză, vinete, ceapă, morcovi, păstârnac, pătrunjel și țelină.

Fermierul i-a explicat ministrului că vinde producția în piețele agroalimentare din județ, dar și în trei magazine pe care le deține în Bistrița, Sângeorz-Băi și Mocod. De asemenea, procesează o mare parte din legume și fructe, obținând conserve, bulion, pastă de tomate, zacuscă, sucuri, etc.

Apoi, ministrul Agriculturii a vizitat și ferma de vaci Agro-Carmolact de la Șieu Odorhei. Demnitarul a fost impresionat de investițiile în tehnologie și bunăstare pentru cele 1.700 de animale, dintre care peste 850 capete matcă. De la vacile cu lapte se obține o producție între 39 și 42 litri/cap. Ferma deține în proprietate 200 ha de teren proprietate și 1.000 ha în arendă, iar o parte din producția obținută o reprezintă hrană pentru animale. În viitorul apropiat, compania care produce lactatele Monor vrea să investească într-o stație de biogaz, într-un siloz de cereale cu uscător și să își mărească parcul fotovoltaic.

Ministrul a mai vizitat încă o fermă de creștere a vițeilor în comuna Lechința, precum și podgoriile și crama Vie Vin Lechința, deținute de Adrian și Marinela Botiș. El și-a încheiat periplul prin județ la Sânmihaiu de Câmpie, la sărbătoarea comunei (Ziua Grâului).

El a fost însoțit de președintele Comisiei pentru agricultură, sivicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților, Adrian Chesnoiu, fost ministru al Agriculturii.

”Produse româneşti, din inima ţării! Fermierii şi procesatorii din judeţul Bistriţa-Năsăud pe care i-am vizitat astăzi sunt nu numai un exemplu de ceea ce înseamnă produse româneşti de calitate şi afaceri cu tradiţie, dar şi de muncă, dedicare, viziune, accesare de fonduri europene şi programe naţionale şi patriotism! Fermierul şi procesatorul Mircea Cotuţi din comuna Nimigea care cultivă de 15 ani legume şi produce conserve de roşii, bulion, zacuscă, familia Botiş, Marinela şi Adrian, care în 2015, au înfiinţat Vie Vin Lechinţa şi produc vin romanesc după vechea ” reţetă” a saşilor care făceau „vinul împăraţilor”, merită nu numai respect, ci şi sprijin pentru ca aceste afaceri româneşti să se dezvolte!”, a scris Florin Barbu, pe Facebook. 

Ministrul Agriculturii a vorbit şi despre vizita sa la Agro Carmolact Prod, societate care procesează lapte şi produse din lapte. ”În inima păşunilor din Transilvania am găsit o altă societate românească, înfiinţată în urmă cu 15 ani, printr-un proiect cu finanţare europeană, Agro Carmolact Prod care produce şi procesează lapte şi produse din lapte”.

”Am avut ocazia să cunosc toţi aceşti oameni minunaţi care alături de familiile lor construiesc, în fiecare zi, o Românie mai bună, mai frumoasă şi mai sănătoasă pentru copiii noştri! Plec către Bucureşti cu gustul unic al produsele autentice de la Bistriţa Năsăud pe care vreau să le văd în supermarket-urile din toată ţara, dar şi multe idei de proiecte şi programe pentru toţi fermierii români. Pentru noi toţi, „Cumpărăm româneşte” trebuie să devină o rutină zilnică, deoarece în acest fel îi susţinem pe aceşti oameni şi le arătăm respectul pentru munca şi dragostea lor pentru România!”, a transmis ministrul Agriculturii.

Vineri, ministrul a avut și o întâlnire de lucru cu fermierii din județul Bistrița-Năsăud la Centrul Cultural Dacia. Cu această ocazie, Florin Barbu a prezentat programele și prioritățile mandatului său, a analizat dificultățile cu care se confruntă producătorii agricoli, oferindu-le acestora și unele soluții, scrie Ministerul Agriculturii pe Facebook.

10 comentarii

  • Câtă fericire se poate citi pe fața vițelului, cum care vițel? ăla. Înainte venea un ministru, care mângâia doar oile, acum ăsta mângâie vițeii, urmărul o să mângâie purceii…măăă, da nu i-o spus nimeni că procesatorii își bat joc de crescătorii de vaci și plătesc laptele cu 80 de bani/litru și-l vând apoi în cârdășie cu marketurile la 8 lei/litru? bine c-o mângâiat vițelul…îi de-a nost, de ominie, îi ca Daia. No, numa zîc…d-aia.

    26
    4
  • @Vic
    Bineînțeles că” viitorul nu sună bine” așa cum tu spui dacă nu vom ieși la vot anul ce vine…2024, doar acest gest are puterea de a ne va scăpa de acești TOXICI.

    10
    15
  • @Vic

    E trist să fi cu esența așa de stinsă!!!
    Nu-ți poți imagina cum ar arăta această țară fără acești feseniști convertiți în socialiști care ne-au condiționat existența în toți acești 33 ani din care 75% au fost mereu ei călărind România.
    Suntem în 2023 cu 🇹🇩 în 🇪🇺!! și nu ani ’90 unde mentalitățile ne-au rămas bine impregnate de care nu avem capacitatea de a le depăși!!!….din 200 și puține țări ale lumii pașaportul nostru se situează pe locul 15 în lista pașapoartelor puternice ale lumii, din peste 200 țări ale lumii țara noastră face parte dintre aceia 27 țări care are la dispoziție o cantitate impresionantă de bani pentru modernizarea României…care e un lucru impresionant, multe țări și-ar dori să fie în locul nostru și nu au acest privilegiu!!!
    Dragu meu, scrie-ți tot pesimismul pe o bară de gheață și pune-l la soare!! 😉Mentalitatea anilor ’90 să rămână în istorie, nu-și are loc în 2023!!! iar în trecere trage un sex bun sau două… vor fi posibilități ca „Planeta” cum tu ai spus să nu trebuiască să „moară” ci să iasă soarele mai degrabă!
    Hai dragul meu, dă-i bice vieți tale, fă -l să funcționeze.
    Pesimisme 😃😃 și ouă clocite!!!!

    10
  • …30 de ani cu ochii tot in soare am stat, reimprospatati la 4 ani !
    …cu slogane ca sa iesim la vot ca ne va fi mai bine personal m am saturat!!!
    …in romania inca votam cui sa i fie mai bine…si asta pentru ca inca mai sunt botanisti !
    Promisiunea electorala neindeplinita sa jntre la inselaciune!
    VII TU PREMIER SI PROMITI CA NU MODIFICI NICI O TAXA SI IN 3 LUNI DEZVIRGINEZI TOT CE PRINZI!!!
    NISTE PERVWRSI!!!

  • @Raspuns
    Așa răspuns se are când paharul se vede jumătate gol, acești oameni sunt la fel ca oricare altul doar că au făcut prosti colosale și frica lor e să piardă puterea și toate celelalte….nu sunt de fier sunt umani cu friciile lor de aceea scopul e să facă cât mai mulți să vadă paharul jumătate gol..cum că binele nu există doar penuria și această imagine nu e adevărată!!
    Te asigur că le tremură izmenele de aceea învârt și învârt, crețul îl încrețesc și mai mult.

  • Mă uitam Intr-o zi pe pagina de fb a lui RM …Ceaușescu a fost copil in 89 cu laudele la vremea respectivă.Parca am fi in Coreea de Nord, cultul personalității e mai tare că pe vremea comunistă. Nu am mișcat nimic în 34 de ani, la vremuri noi tot noi!

  • Tu unde traiesti?
    Tu platesti facturi?
    Platesti impozite djn munca ta?
    Din ce traiesti?
    Ai adus vreodata plus valoare la ceva?
    Eu cred ca esti un bugetar, consolat, pe la ocpi, doar cu berea sI micii in fata toata ziua… scrii la betzie…Si NE DAi TU LECTII DE PAHARE PLINE, DA BICI VIETII, ETC
    1+1=2
    Iq=25…vrei mai mult?
    RESTUL E POVESTE!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.