Economie

Benzina și motorina s-au scumpit. Cât costă la stațiile din județ

Prețul carburanților a început din nou să crească pe fondul cererii mai mari din perioada vacanței, când lumea călătorește mai mult, dar și pe fondul unui trend global. Pe piețele internaționale, prețul petrolului a urcat luni cu aproximativ 2%, până la un maxim al ultimelor aproape trei luni.

Scumpirea la nivel internațional vine pe fondul restrângerii ofertei, al creșterii cererii de benzină din SUA, al speranțelor privind măsurile de stimulare din China și al achizițiilor tehnice, scrie Reuters.

Petrom, liderul pieței carburanților din România a scumpit benzina și motorina mai întâi în 25 iulie cu 5 bani pe litru, iar apoi a mai operat două scumpiri.

Așa se face că, la stațiile din Bistrița-Năsăud, benzina standard se vinde acum cu prețuri între 6,78 lei/litru la Lukoil și 6,85 lei la MOL, OMV și Rompetrol. La Petrom, benzina standard costă 6,79 lei/litru, iar la Ozana 6,81 lei/litru.

Motorina standard costă 6,79/litru la PRV Năsăud, 6,80 lei/litru la Ozana și Petrom, 6,81 lei/litru la Lukoil, 6,84 lei/litru la Socar și 6,86 lei/litru la OMV, Rompetrol și MOL.

Etichete

4 comentarii

  • Foarte multi economiști, analiști, investitori, au trecut doar prin perioade de creștere economică, de dobânzi mici, de stimulare a economiei.
    Câți dintre ei au prins criza din 1987 ? Doar cei născuți înainte de 1967.
    Dar criza din 1990? Doar cei născuți înainte de 1970.
    Criza din 2001? Doar cei care au acum mai mult de 42 ani, erau in fata calculatorului in 2001 si au privit ingroziti cifre de culoarea roșie si venirea iadului pe pământ.

    In prezent e un optimism exagerat in piața de capital, (bursa din SUA a crescut cu 19% de la începutul anului).
    Nebunie curată!
    Pretul petrolului a crescut, pentru ca tinerii analiști cred că ceea ce a fost mai greu a trecut.
    Cred ca inflatia este sub control, ca bancile centrale o sa reducă dobânzile. Ca totul o sa fie bine.
    Inflatia a scăzut pt ca ne raportăm la cifrele foarte mari (maximul din luna Iunie 2022.) 9,1%.inflație in SUA.
    De luna aceasta o sa calculam inflatia din fiecare luna, raportata la cifrele mai mici, din iulie-Decembrie 2022.

    Nenorocirile in economie apar DUPĂ ce bancile centrale încep sa reducă dobânzile.

    In următoarele 12 luni e pericol mare.
    Eu mi-am schimbat profilul din
    Ofensiv 99% acțiuni si 10% obligatiuni
    in
    Defensiv 50% acțiuni si 50% obligatiuni.

    E Nebunie curată sa ai 100% sau 90% acțiuni in acest moment.
    In orice moment poți pierde o treime din valoarea la zi a acțiunilor.

    Trebuie să cobor din tren!

    9
    4
  • Nu.
    Greșiți.
    Dacă dobânzile scad …..bursa creste.

    Deci nici un pericol real.
    Acum va se produc alte probleme…..asta e.

    Eu acum sint în puata 30-30-30-10.

    O sa explic și ce este asta.

    O zi buna.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.