Actualitate

Radu Moldovan: Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat că toate companiile s-au învăţat să conteste licitaţiile şi că sunt extrem de multe blocaje în proiecte, începând cu reparaţiile de drumuri judeţene şi terminând cu achiziţia operatorului care va colecta deşeurile din judeţ. ”Nu e simplu deloc, unele contestaţii sunt de neînţeles”, a adăugat el.

”Luni este ultima zi de depunere a contestaţiilor pe contractul cadru la reparaţii de drumuri judeţene. Avem deja o contestaţie pe procedura de achiziţie a operatorului care va colecta deşeurile din judeţ, aceeaşi firmă care ne-a blocat aproape un an de zile cu alte nu ştiu câte contestaţii, în condiţiile în care colegii mei din comisia de licitaţie au adjudecat oferta cu preţul cel mai bun. Dacă nu era aşa, înţelegeam contestaţia, dar nu înţeleg ce mai contestă. Mai ales că am bucuria să văd că oamenii vor plăti circa 25% din evaluare, deci după licitaţie preţul pe metru cub/lună/locuitor e undeva în jurul a 25% din ceea ce a fost evaluat de către firma de consultanţă. Sigur, trăim în România, lumea tot contestă şi sper ca până prin toamnă să le avem finalizate”, a spus Moldovan într-o conferinţă de presă.

”Şi în privinţa drumului spre Colibiţa am avut contestat de două sau trei ori caietul de sarcini. Le-am cerut colegilor mei din CJ să îmi prezinte toate oportunităţile legale prin care putem să avem firme din judeţ care să vină să lucreze. Avem legi şi trebuie să ne supunem lor. Am avut în caietul de sarcini o cerinţă care mi se pare mai mult decât normală, ţinând cont de parametrii tehnici, că nu poţi transporta asfaltul de la Bucureşti şi să-l torni în gropile de la Colibiţa, că se întăreşte şi nu-l mai poţi turna. Am cerut în caietul de sarcini ca fiecare participant la licitaţie să facă dovadă că are un furnizor de asfalt din cele cinci staţii de asfalt din judeţ. Am fost contestaţi de către o companie, că e o cerinţă discriminatorie deşi nu e şi am justificat acest lucru la ANRMAP, care a dat însă dreptate companiei şi ne-a pus să refacem caietul de sarcini. Compania care a câştigat licitaţia nu este din Bistriţa-Năsăud. Va trebui, deşi n-avem nici oameni nici benzină, că avem cotă de benzină pe lună, să stau călare pe companie să văd că asfaltul are temperatura corespunzătoare. O să cer să văd de unde-l ia din judeţ”, a adăugat el.

Radu Moldovan a afirmat că la Colibiţa a fost o lucrare făcută în grabă, ”să turnăm nişte asfalt fără să facem consolidări”. ”La alunecarea aceea mare de teren, undeva într-o curbă, lucrurile se întâmplă din cauza unui deştept care şi-a făcut cabană în stânga şi a închis podul, toate apele se strâng acolo la cel din jos. Am fost personal, l-am rugat pe domnul primar Vasile Laba să-l identifice, să spargem din nou, cel de jos a blindat podul să nu-i meargă apa pe teren, cel de sus l-a blindat ca să-şi facă terasă. Deci trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul, vorba unui clasic în viaţă. Nu există resurse necesare, e vorba de sume foarte mari pentru a consolida, e vorba de zeci de milioane de euro. Zona Colibiţa e pe un grohotiş, cu riscuri foarte mari de alunecări, fiecare intervenţie necontrolată produce o astfel de alunecare. În momentul de faţă lucrăm la o documentaţie prin care vrem să-l transformăm ca încadrare, să avem un singur tronson care pleacă din DN 17 C pe Bistriţa Bârgăului, ajunge la baraj şi se întoarce pe Mureşenii Bârgăului. Avem astfel de procese pe toate drumurile judeţene, în urma secetei de anul trecut. Plăcile se aşează, vin ploile şi apar alunecări. Pe drumul spre Ocniţa avem alunecări istorice, n-au fost în ultimii 30 de ani alunecări acolo. Fenomenele atmosferice extreme ne produc pagube”, a spus Moldovan.

Preşedintele CJ a menţionat că ”nu e simplu deloc, sunt extrem de multe blocaje”: ”S-au învăţat marea majoritate a companiilor să tot conteste, începând de la când anunţăm, şi ne prelungesc foarte mult termenele. De un an de zile de când sunt aici mă chinui să închid licitaţia pentru implementarea containerelor prin care se va face colectarea selectivă a deşeurilor. După o perioadă succesivă de contestaţii, primele două companii n-au întrunit condiţiile. A trebuit să anulăm licitaţia, ne-au contestat anularea licitaţiei, ne-am judecat pe la Curtea de Apel. Am reluat procedura, au participat două companii. Compania care a pierdut licitaţia ne-a contestat la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. De-a dreptul aberant, CNSC s-a substituit comisiei de licitaţii şi a spus că a câştigat altcineva. Prima companie a dat CNSC în judecată, CNSC a revenit şi a spus că a greşit în prima adresă, se anulează licitaţia şi se reiau procedurile. Şi noi trebuie să executăm”.

7 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.