Sport

Peste 500 de concurenți la Maratonul Via Transilvanica, în 26 august

A doua ediție a Maratonului Via Transilvanica va avea loc sâmbătă 26 august, chiar pe traseul ”drumului care unește”, punctele de start și de sosire urmând să fie în Campusul Tășuleasa Social din Piatra Fântânele.

La probele de concurs vor lua parte peste 500 de participanți. Înscrierile s-au făcut online și s-au încheiat cu o lună de zile înainte de eveniment.

Startul în competiția organizată de Asociația Tășuleasa Social în parteneriat cu Datacor se va da după următorul program: 9.00 – Mountain Bike, 9.30 – Maraton, 10.00 – Semimaraton, 10.30 – Cros, 11.00 – Drumeție.

Premierea va avea loc la ora 16.00, iar la 18.00 este programat un concert cu Iarba Fiarelor.

Mountain Bike (39,5 km), Maraton (39,5 km) – Cursa pornește spre localitatea vecină, Ciosa pe un drum forestier, continuă pe curba de nivel pe cărări de munte, o parte pe drum forestier, dar și prin poieni luminoase și zone de fânațe spre Poiana Cătunenilor. După câteva coborâri și urcări moderate, se ajunge în Lunca Ilvei după care urmează o urcare prelungită, mai dificilă, până în Poiana lui Gălan. Ultimii 14 kilometri spre linia de finish parcurg curba de nivel, cu mici urcări și coborâri prin pădure și apoi pe drum forestier, cu dificultate medie. Traseul este de pământ și drum forestier, doar 2 km de asfalt, fără urcări sau coborâri abrupte, fără porțiuni muntoase sau stâncoase, fără zone tehnice. Diferența de nivel este de 1.567 m. Nivelul de dificultate este mediu.

Semimaraton (22 km) – Cursa pornește pe traseul Via Transilvanica pe Drumul Romanilor spre Dealul Calului, iar apoi se întoarce spre Ciosa pe un drum forestier, continuă pe curba de nivel pe cărări de munte, o parte pe drum forestier, dar și prin poieni luminoase, fără urcări sau coborâri abrupte, fără porțiuni muntoase sau stâncoase, fără zone tehnice. Diferența de nivel este de 915 m. Nivelul de dificultate este ușor-mediu.

Cros – se va desfășura pe traseul Via Transilvanica, pe o distanță de 10 km.

2 comentarii

  • Petru cei cu bicicleta.
    “fără urcări sau coborâri abrupte, fără porțiuni muntoase sau stâncoase”

    Nu e adevărat coborârea in lunca ilvei e foarte abrupta dacă nu ai habar de coborât n-ai cum.
    Iar pe traseu is pietre de te saturi de ele. Iar de urcarea de care se zice ca e mai dificila de fapt e aproape imposibila poate doar elita, primii 10 sa o facă pe bicicleta.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.