Actualitate

Cum arată Școala Gimnazială nr. 1 Bistrița după modernizare

Bucurie mare pentru elevii și profesorii de la Școala Gimnazială nr.1 Bistrița care au început noul an școlar în spații noi, modernizate. Dacă în anii trecuți, cei peste 1300 de elevi învățau în cinci locuri diferite, după trei ani, s-au adunat cu toții în curtea școlii și s-au bucurat.

Trei ani au durat lucrările de reabilitare și modernizare a celei mai mari școli gimnaziale din Bistrița. A fost o perioadă foarte grea în care unii părinți cu mai mulți copii s-au văzut nevoiți să-i transporte uneori în trei locuri diferite.

”Au fost trei ani foarte dificili în care am făcut eforturi mari, chiar sacrificii atât copiii, cât și părinții și cadrele didactice fiindcă am funcționat în cinci locații diferite. Am avut părinți cu doi sau trei copii la noi la școală, iar dimineața au fost nevoiți să meargă în trei locații diferite. Le mulțumesc pe această cale colegilor care ne-au ajutat și Primăriei Bistrița care ne-a pus la dispoziție spații. Începem într-adevăr anul școlar într-o casă nouă. Corpul B este reabilitat și mansardat, am obținut spații noi pentru copii și cadrele didactice și un centru de documentare frumos, pe care o să-l transformăm într-o sală modernă, digitalizată, conform standardelor europene. Mai avem și o sală de sport nouă, dotată cu echipamente de ultimă generație, iar vechea sală de sport o vom folosi pentru gimnastică. Am emoții mari pentru că de trei ani așteptăm să se finalizeze acest proiect și să revenim cu 1334 de copii în școala lor, școală modernizată, pe care o merită”, a spus directorul școlii, prof. Ancuța Mihaiu.

Din acest an școlar, toți elevii școlii vor învăța de dimineață, în regim normal, până la ora 16.00 având program doar cei din alternativa educațională Step by step.

Proiectul „Reabilitare și modernizare Școala Gimnazială nr. 1”, a fost semnat în 2019 având ca scop reabilitarea/ modernizarea, echiparea şi dotarea imobilului Corp B, reabilitarea/ modernizarea, echiparea şi dotarea imobilului Corp C, crearea, echiparea şi dotarea imobilului Corp D – Sala de sport, reabilitarea centralei termice și refacerea racordurilor şi branșamentelor pentru asigurarea funcționalității investiției, amenajarea curții și a spațiilor verzi cuprinse în proiect.

Banii au fost alocați de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV). Valoarea totală a proiectului a fost de 18,1 milioane de lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă de 15,3 milioane de lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național este de 2,3 milioane de lei și contribuția proprie (cheltuieli eligibile și cheltuieli neeligibile) suportată de către Municipiul Bistrița, în valoare de 366.924,40 lei. Constructor a fost M.I.S. Grup.

În Bistrița, Școala Gimnazială nr. 1, Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” și Liceul Tehnologic de Servicii și-au primit elevii în clădiri modernizate, la finalul proiectelor de reabilitare derulate de municipalitate. La Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” încă mai sunt finisaje interioare și exterioare de efectuat, prin urmare, unii elevi vor face ore la biblioteca unității de învățământ, la sediul CeTin și la Școala Gimnazială nr. 4, dar toate cursurile vor începe dimineața, într-un singur schimb. La Școala Gimnazială ”Avram Iancu” urmează să se dea drumul reabilitării prin PNRR astfel că, deocamdată, trei clase își vor desfășura cursurile la Colegiul ”Infoel”.

4 comentarii

  • @ro
    Ai vrut să spui; “cât de deșteaptă, competentă, inteligentă, educată” este doamna/domnul, (dacă se identifică ca și bărbat). Ca sa nu greșim, sau să nu supăram adepții “Totalitarismului Cultural”, cel mai bine e să spunem Persoana din imagine.
    Nu mai ai voie să faci complimente referitoare la aspectul fizic al femeilor.

    Intr-o zi am văzut o fată soldat, înarmată cu pușca mitraliera, cască, bocanci, păzea Sinagoga dintr-o capitală europeană.
    Mă gândeam să-i zâmbesc si sa-i zic ceva de genul “you are beautiful” sau “iti sta bine cu pușca in mână” , dar mi-am adus aminte că nu mai e voie sa le zici femeilor că sunt frumoase si că ar fi trebuit sa-i spun că e vitează, curajoasă, neînfricată, puternică.
    Nu am zis nimic, mi-am continuat drumul.

    7
    3
  • Ma gandeam ca,nu mai poti face un compliment,nu poti spune……scoala arata mai bine decat inainte de renovare……Trebuie sa critici imediat ,sa arunci cu noroi ca, nu este ….political correctness….Nimic si nimeni nu este perfect ! Cei care ofenseaza sau jignesc gratuit ,ar trebui sa faca un exercitiu de sinceritate si sa se puna in locul celor care decid o modificare, o imbunatatire spre binele celor din jur…daca n-o pot face, sa candideze ,sa demonstreze ca sunt mai buni!

    8
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.