Actualitate

Zi de vară în a doua decadă a toamnei

Deși ne aflăm în a doua decadă a toamnei, astăzi se prefigurează o veritabilă zi de vară, anunță Meteo.BN. Mercurul va urca chiar și până la 28°C în zonele joase

”Vremea va deveni deosebit de caldă, cu valori maxime foarte ridicate pentru perioada din calendar.

Astfel, se vor înregistra maxime cuprinse, în marea lor majoritate, între 24°C în zonele submontane şi 27/28°C, în zonele joase de relief din sudul şi vestul județului.

Aspectul va fi unul plăcut, doar în zonele montane sunt posibile ploi de scurtă durată.

Se prefigurează în aceste condiții, o zi veritabilā de vară chiar dacă ne aflăm în a doua decadă a toamnei.

De menționat este vântul, care va sufla moderat în zonele joase, dar va avea intensificări susținute pe crestele montane unde vitezele înregistrate pot depăşi 70-80 km/h”, a transmis Meteo.BN

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.