”Îmi plac oamenii tonici, cu poftă de viață care se bucură de ce au, nu de ceea ce au pierdut”, ne-a spus Ioan Andresi, care, la 72 de ani, aleargă precum un adolescent. Anul acesta a participat la 11 semimaratoane, ca să rămână cât mai mult timp sănătos și energic.
Născut la Sângeorz-Băi, Ioan Andresi este de profesie inginer constructor. De când a terminat facultatea, din 1975, s-am stabilit în Bistrița. A lucrat de-a lungul timpului ca evaluator imobiliar, iar acum activează ca expert judiciar.
În urmă cu circa 7-8 ani, și-a făcut curaj să participe la un cros organizat de fosta atletă Gabriela Szabo. I-a plăcut atât de mult senzația pe care a trăit-o în timpul alergării încât a știut că asta vrea să facă. Numai anul acesta a participat deja la 10 semimaratoane, ”November Run”, unde l-am întâlnit, fiind al 11-lea concurs.
”Am 72 de ani și particip la concursuri de vreo 7-8 ani de când organiza Gabriela Szabo crosul care îi purta numele. Păcat că a renunțat! E o plăcere să particip la November Run pentru că traseul e deosebit, organizatorii sunt niște oameni deosebiți și este o cursă organizată acasă. Nu avem cum rata așa ceva! E un traseu mediu spre ușor în comparație cu cele la care am mai participat eu, cel puțin. Nu sunt zone dificile, rampele sunt relativ acceptabile, nu sunt porțiuni periculoase cum sunt cele de la Roșia Montană sau Rodnei Sky”, ne-a mărturisit Ioan Andresi.
Fiind încă în activitate, nu se antrenează zilnic, precum am fi tentați să credem: ”Dacă reușesc să fac o alergare o dată pe săptămână, este foarte bine. Alerg din plăcere, aceste concursuri nu sunt un obiectiv în sine. E o modalitate de a-mi păstra sănătatea, un înlocuitor al mersului la farmacie și la investigații medicale. Nu pot spune că nu m-am mai îmbolnăvit de când alerg. Din cauza unor greșeli, am rămas transpirat, nu m-am îmbrăcat adecvat și am făcut chiar și o pneumonie. Sunt tributuri pe care le plătim, dar asta nu înseamnă că renunț. A fost o experiență din care am învățat ceva”.
L-am întrebat cum procedează ca să nu își distrugă articulațiile.
”Dacă procedezi cu înțelepciune, în sensul de a le asculta, iar atunci când îți transmit semnale că sunt suprasolicitate, vii și te oprești, faci un masaj și te oprești, merg a la longue. Am avut probleme cu genunchii de mulți ani, dar adoptând o atitudine înțeleaptă, ascultându-i și mai făcând câte un masaj și exerciții de gimnastică, se pot întreține în așa fel încât să pot participa la concursuri. Acesta este al 11-lea semimaraton de anul acesta. În principal, scopul meu e să ajung la final sănătos, să nu mă accidentez. Am mai luat și câte un premiu, câteodată organizatorii sunt amabili și îmi dau câte un premiu pentru cel mai tânăr cu minus în față (râde -n.a.). Dar cel mai important aspect este atmosfera, faptul de a alerga cu cei cu 99% mai tineri decât tine e o plăcere absolută. În ziua concursului, uiți de toate și, dincolo de aspectele fizice, există niște beneficii psihice care te încarcă cu energie, care îți arată că o atitudine înțeleaptă poate să îți dea satisfacții pe multiple planuri”.
Starea de spirit este importantă la orice vârstă și cu atât mai mult atunci când numărul prietenilor se împuținează, mai crede el: ”Pe măsură ce crești în vârstă, prietenii se împuținează. Mai rămân cei de calitate. Pe cei care vin să se plângă – cum se întâmplă la vârsta noastră – că pensia e mică, că-i doare ba una, ba alta sunt oamenii pe care încerc să-i evit. Încerc să-i încurajez pe cât pot, dar altfel încerc să-i evit. Îmi plac oamenii tonici, cu poftă de viață care se bucură de ce au, nu de ceea ce au pierdut. Mă bucur de ceea ce ne oferă Bistrița cu împrejurimile ei“.
La ediția din acest an a ”November Run”, Ioan Andresi a alergat pe 31 de km.
👏🏻👏🏻👏🏻
Felicitări!
Acest om nu are nevoie de parcare in centrul orasului si sunt convins ca nu merge cu masina pana la raft .
Bravo lui , uitati-va bine la el .
In ce ma priveste aceeasi miscare o fac si eu prin oras si mai ales pe malurile apelor.
Nu am timp sa ma ingras cu euri si sa infulec precum porcul cat mai mult .
Puterea exemplului… Doar ca pe când o să ne trezim, pentru o seamă dintre noi, o sa fie cam târziu, pentru că nu ne vor mai ține balamalele…
Bălănel iar te-ai băgat tu să comentezi aiurea. Lasă omul în pace aici nu este vorba despre tine sau pe maulul apei unde dai tu cu bota în baltă. Aici este vorba de un om fain care face sport într-un loc fain !
Felicitari, domnule Andresi!
Cu siguranta ca, vazandu-va unii dintre noi, va vom urma exemplul.
Sportivule. Chiar si aiurea daca as comenta CONSTITUTIA imi permite acest lucru cu exceptia de a nu jigni pe nimeni si ai aduce daune de imagine.Nu te obosi, voi comenta cat am chef.
Daca tu interpretezi altcumva, e treaba ta de postac .
Bălane iar nu înțelegi nimic iar ai dat cu bota în baltă. Poți să comentezi cât vrei numai că la unele articole unde nu te pricepi este bine să te abți, mergi și comentează politică sau postează „felicitări” la ce spune primarul. Aici este vorba de un om FAIN și niște locuri FAINE iar tu cu cometariu tău ai dus totul în derizoriu.
In derizoriu esti chiar tu prin faptul ca ti-ai gasit un subiect de GICA-CONTRA doar ca sa nu faci altceva mai bun.
Lasa tastele si cauta-ti ceva de lucru.Eu sunt in pensie si am tot timpul la dispozitie sa dau chiar si cu bota in balta.
De fapt dau cu bota in balta tot a doua zi pe SIEU.
Uau, Bălănel cum te mai poți autodenumi ecologist dacă tu mergi să prinzi peşti ?!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!