În Ushuaia, este cel mai sudic oraș al lumii, supranumit ”Capătul Lumii”, a ajuns și Ovidiu Clițan, inginer de profesie, membru al Clubului Lions Bistrița, iar de mai bine de un deceniu, motociclist pasionat să ajungă în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii despre care a ținut neapărat să scrie o carte ca o mărturie palpabilă a tot ce a trăit.
Ovidiu Clițan s-a născut în județul Sălaj, iar din 1986, după absolvirea facultății la Cluj, a primit repartiție la Bistrița și a lucrat ca inginer mecanic la Întreprinderea de Utilaj Tehnologic (IUT) în secția de robineți industriali.
”Am fost repartizat la Bistrița. Trebuia să mă întorc la Cluj pentru că aveam un post în cercetare acolo, dar am rămas aici fiindcă m-a atras orașul. Erau vremurile dinainte de 1989 în care Clujul o ducea rău, iar aici erau foarte mulți tineri în zona industrială, aveam mulți prieteni, călătoream, făceam lucruri interesante. De exemplu, sub Vârful Bistricior, am făcut cu prietenii de la fabrică o cabană. Am cărat stâlpii în spate, făceam revelioane acolo, în natură, era foarte frumos”, a ne-a spus Ovidiu Clițan.
După 1989, când IUT s-a divizat în mai multe fabrici, și-a făcut o firmă împreună cu un prieten. A lucrat tot în domeniul industrial până nu demult când colegul lui s-a pensionat, iar el a decis că e vremea să facă acele lucruri care îi fac plăcere.
”Îmi place să colind munții pe jos, am fost aproape peste tot și merg în continuare. Pasiunea pentru motocicletă a început acum vreo 11 ani cred, mă apropiam de 50 de ani atunci. Vream să-mi iau un ATV ca să pot ieși de pe șosea ca să văd și mai multe. Am fost la un prieten care avea un motor și care m-a luat cu el să fac o plimbare într-o localitate aici, prin apropiere, m-am rugat Celui de Sus să mă întorc întreg, dar uite că după aceea am luat decizia să îmi iau motor tot din dorința mea de a fi cât mai aproape de natură, de a ieși de pe șosea. Am început și am văzut că e bine. La început, mi-am luat un motor echivalentul SUV la mașini ca să pot merge și pe drumuri asfaltate, și pe drumuri mai rele, dar apoi am tot crescut așa încât acum am un BMW 1200 GS cu care se zice că – și am și demonstrat – că poți merge până la capătul lumii. Nu sunt motoare de viteză, ci motoare în care poți sta mult în șa fără să obosești, fără să trebuiască să alimentezi după 100 de km”, a spus Ovidiu Clițan.
Prima călătorie lungă în afara țării a fost pe coasta Franței.
”Am ajuns până la Cannes cu un prieten din Sfântul Gheorghe. Ne-am întâlnit la un curs de conducere – pentru că mi-am dat seama că nu pot face lucruri grele, lucruri mari fără să mă pregătesc – așa că am fost la mai multe traninguri unde l-am întâlnit pe acest domn care mi-a devenit apoi prieten. A vrut să meargă și nu avea cu cine. Așa că am mers eu cu el până la Cannes, ne-am întors prin Alpii francezi, am fost Motorrad Days, în Germania, o întrunire a motocicliștilor din toată lumea, acolo cred că au fost 40.000 de motocicliști. A fost o călătorie frumoasă, mi-a plăcut. Poate că oamenii au o preconcepție că cel care se urcă pe motor e zăpăcit, merge cu viteză, dar nu. Faptul că ai condus înainte mașina – în cazul meu peste 500.000 de km – contează și își pune amprenta asupra felului în care conduci și un motor. Știi să te uiți în oglindă, știi să anticipezi niște lucruri. Așa că nu am simțit niciodată că ceea ce fac ar fi periculos”, a mai spus el.
Au urmat apoi călătorii pe două roți în Turcia (Cappadocia), în Nordkapp (Norvegia), în Maroc, Franța sau Italia. A văzut aproape toată Europa, mai puțin Spania și Portugalia: ”În fiecare an, am făcut câte o călătorie mai lungă într-o zonă a Europei. Am călătorit mult prin Alpi pentru că motocicliștilor nu le plac autostrăzile. Îți trebuie drumuri frumoase, virajate, peisaje, așa că am fost mult prin Alpii francezi, italieni, prin Elveția”.
În iarna 2022-2023, a ales să plece singur în călătorie în America de Sud, în Ushuaia, la Capătul Pământului.
”Am fost în cel mai nordic punct al pământului și am vrut să ajung și la cel mai sudic. Ar mai fi vestul și estul ca să fac toate punctele cardinale. Această călătorie m-a atras datorită faptului că eran challenge mai serios. Este acolo o șosea Carretera Austral, cunoscută foarte bine de motocicliști, un fel de Transfăgărășan, dar pe coastă. Drumul era neasfaltat, în timp s-a mai făcut câte ceva începând din partea de nord, dar a rămas o parte neasfaltată. E o călătorie de anduranță. Atunci sigur că vrei să îți testezi limitele pentru că așa vrea omul de la viață, mai mult”, a spus el.
Deși există agenții turistice care organizează călătorii pentru motocicliști, Ovidiu Clițan a vrut neapărat să străbată drumul până la capătul pământului singur.
Prin locurile în care a călătorit, Ovidiu Clițan spune că a văzut multă sărăcie, dar care era dublată de omenie.
”Acest lucru m-a făcut să fiu umil în fața oamenilor, a măreției naturii. Cineva m-a întrebat ce am simțit când am intrat în Ushuaia, Capătul Lumii. Nu am intrat ca un călăreț pe cal alb. Am intrat cu un fel de umilință că am putut face lucrul acesta. Simțeam că trebuie adusă o ofrandă, cum fac cei care urcă muntele. Poți fi oricât de pregătit și de echipat. Sunt lucruri care nu depind de tine. Parcă de undeva ți se dă voie să faci sau să nu faci un anumit lucru. De aceea, simți nevoia să fii recunoscător. Am văzut oameni mult mai săraci ca mine și care m-au ajutat. În țările civilizate nici nu s-ar fi uitat la mine”, a spus el.
Cartea pe care a scris-o este rodul faptului că în toate aceste călătorii a stat de vorbă cu sine și a avut timp să reflecteze asupra vieții: ”Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o în toate aceste călătorii a fost să nu pornesc la drum cu prejudecăți despre o anumită țară sau popor fiindcă e posibil ca ceea ce îți spun alții să nu se confirme”.
Lansarea cărții va avea loc miercuri, începând cu ora 18.00, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud. Va fi vernisată și o expoziție de fotografii pe care le-a realizat în călătoriile de până acum.
Om frumos👏🏻
❤️
Felicitari Ovidiu,esti meserias!!
Bravo Ovidiu !!!
Te felicit pentru ,,foamea” de nou, de cunoastere, de a-ti depasi limitele si temerile.
Continua sa faci si ceea ce-ti face placere!